Paradox?
De mai mulþi ani, opinia publicã francezã cautã explicaþii pentru un paradox: deºi peste 7% din produsul intern brut (la noi, cam 4%) este repartizat sistemului de învãþãmînt, deºi o armatã de psihologi, pedagogi, sociologi ºi medici studiazã chestiunea, deºi s-a întreprins, se zice, o reformã radicalã a ºcolii naþionale, rezultatele sînt din ce în ce mai neliniºtitoare la nivelul culturii generale a tinerei generaþii.
O statisticã demnã de toatã încrederea, pentru cã aparþine chiar ministerului însãrcinat cu organizarea sistemului de învãþãmînt, relevã cã 9% din populaþia þãrii este analfabetã?!? Un fost ministru al aducaþiei afirma acum cîtva timp cã ºcoala primarã ar trebui sã-i înveþe pe absolvenþi „sã citeascã ºi sã socoteascã“ (!?!): iar secretarul perpetuu al Academiei susþinea într-o carte acidã cã în prezent misiunea ºcolii este de „a-i învãþa pe elevi sã nu înveþe“.
Menþionînd ºi faptul cã armata pedagogicã numãrã în învãþãmîntul preuniversitar nu mai puþin de un milion de persoane cu calificare universitarã, amintind cã înzestrarea ºcolilor cu tehnicã de ultimã orã este impresionantã, rezultatele sub aºteptãri devin paradoxale. ÃŽntrebarea „care este cauza acestei stãri de lucruri“, pusã de mai mult timp, nu are încã un rãspuns.
Ceea ce nu vede ochiul interior, dar se relevã strãinului preocupat de problemele ºcolii de pe toate meridianele, este cã reforma grãbitã, despre care se pomeneºte la tot pasul, a fost, dupã rãzmeriþa elevilor ºi studenþilor din 1968, de fapt, numai o jumãtate de reformã: s-a altoit dezordinea organizatã a ºcolii nordamericane pe o structurã tradiþionalã autohtonã (la care noi am renunþat încã din zorii veacului trecut). De exemplu, s-au oficializat (cu exagerare) imperativ degrevarea copiilor de eforturi supradimensionate, religia ritmului individual, debalastarea programelor pentru clasele mici (primare) ºi mijlocii (gimnaziale) etc., toate acestea pe un program de lucru arhaic, cu ore de curs de dimineaþa ºi adesea pînã la cinci dupã amiazã, timp în care elevii sînt pironiþi în ºcoalã, nu au loc ºi timp de odihnã ºi nu-ºi pot face temele (pregãti lecþiile) pentru a doua zi. Ajunºi acasã, dupã zece (!) ore de muncã ºi alergãturã, copiii urmeazã sã-ºi prepare în alte douã-trei ore (!!) lecþiile ºi temele pentru zilele urmãtoare. Dacã þinem seama cã aici ºcolarizarea începe de la ºase ani, este de studiat rezultatul unei zile de muncã de circa 12 ore.
Uºurinþa cu care se trece dintr-o clasã în alta, cu votul pãrinþilor, care la o adicã se pot adresa unei comisii de litigii pentru a-ºi vedea odraslele promovate, declinarea rãspunderii familiei în sarcina ºcolii, motivîndu-se cã ºi pãrinþii lucreazã de dimineaþa pînã seara, cu o pauzã (nu peste tot) de douã ore la prînz, deci nu au nici timpul, nici pregãtirea ºi nici rãbdarea de a-ºi medita/ajuta copiii, aceste condiþii improprii ºi încã multe altele, datorate unei reforme pripite ºi romantice (care a pornit de la ideea justã cã toþi copiii trebuie sã aibã aceleaºi condiþii de dezvoltare, lãsînd la o parte realitatea cã nu toþi au aceeaºi înzestrare nativã, aceeaºi putere de muncã, aceeaºi deprindere a disciplinei liber-consimþite etc.) tind sã-i molipseascã pe romanticii reformiºti ai ºcolii noastre naþionale; iar rezultatele nedorite au ºi început sã se vadã cu zgomot, stîrnind ºi la noi îngrijorãri majore.
ªansa noastrã este cã putem studia nereuºitele altora, pentru a ne feri de urmãrile unor mãsuri ale cãror rezultate nedorite nu apar decît dupã circa 10-12 ani.
|
Autentificare
