Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori






  Stiri azi     Arhiva     Căutare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareÎnregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2017
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Monitorul Bacău
 Monitorul Suceava
 Monitorul Vaslui
 C.C.I. Neamt
 EURISC
 Roman24 - TV Online
Optiuni Pagină Optiuni pagină
Adaugă in Favorites Adaugă in Favorites
Setează Pagină de start Setează Pagină de start
Tipăreste pagina Tipăreste pagina
Monitorul de Neamt » Stiri Locale 13 Septembrie 2017
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Emilia Amariei: „Nu ne mai vrea pământul“ si „Datori cu o tară“, două volume de poeme cu timbru liric propriu

Emilia Amariei s-a născut la 24 septembrie 1959, în Borca -Neamt,
pe Valea Bistritei Mijlocii. Aici a absolvit liceul. De la vîrsta de 20 de
ani, prin căsătorie, trăieste în Ardeal, în judetul Mures, satul Idicel,
comuna Brâncovenesti. Este membră a Ligii Scriitorilor, filiala
Mures si membră de onoare a Societătii Culturale „Apollon“ din
România. De-a lungul timpului a publicat poezii în reviste
importante precum „Flacăra“, „Transilvania“ si a fost distinsă cu mai
multe premii. O vreme a cîntat si muzică populară. De multi ani
lucrează periodic în afara tării, unde cunoaste umilintele, durerile
dezrădăcinării si dispretul traiului printre străini. Apăsată de tristete,
compune texte poetice laice si altele spre slava lui Dumnezeu,
îndemnîndu-si semenii să se întoarcă la divinitate, esenta existentei
omenesti, fără de care nimic nu este posibil. Dealtfel, într-unul din
poemele sale mărturiseste că, scriind, „Pleacă spre poarta Cerului/si
nu poate să fie atinsă nici de fulgere“.
Emilia Amariei este autoarea a două volume de poeme (Nu ne mai
vrea pământul si Datori cu o tară), publicate începînd cu 2015.
Volumul „Nu ne mai vrea pământul“ apare pentru prima dată la
Editura Nico din Tîrgu-Mures, fiind reeditat în 2017 la Editura „Liric
Graph“ din Buzău, alături de noul volum „Datori cu o tară“. Are în
lucru un nou volum, „Tăceri răscumpărate“. Poeta se înscrie într-un
cerc mult mai larg de poeti care au absolvit în timp „Liceul Mihail
Sadoveanu“ din Borca, între care si Vasile Găină, Aurel Dumitrascu,
Radu Florescu, Mihai Niculită, Vasile Cojocaru-Filipiuc si George
Balan. Poemele Emiliei Amariei sînt rodul unui destin rîvnitor, fertil
si luminos. Întelegerea mesajelor din versurile sale este înlesnită
atît de titlurile celor două volume, cît si de cheile de interpretare
oferite cu generozitate si sinceritate de însăsi autoarea lor care ne
spune că „Nu ne mai vrea pămîntul cuprinde poezii pline de miez si
răni. Nu-mi propun ceva, nu vreau să demonstrez nimic prin ceea
ce scriu. Nu e decît o stare de emotie si revoltă ce bîntuie zilele
mele, modul meu de a mă dărui fără limite, cu toată transparensa
trăirilor spontane, nealterate de tipare“. Cît despre volumul „Datori
cu o tară“, Emilia Amariei se destăinuieste în cuvinte la fel de
emotionante: „Cartea aceasta este o doină de jale născută din
durerile românilor. Orisiunde m-ar fi purtat pasii, nicăieri nu am găsit
alinare decît în patria mea. Am scris, am gîndit, m-am rugat, am
cîntat si m-am jeluit româneste. Am dus cu mine lut dar si spirit
românesc. Poemul mi-a fost alinare, cînd dorul de tară, de casă, de
părinti, îmi ardea sufletul. Am adunat în fiinta mea toate lacrimile
poporului meu si le-am transformat în poeme! Popor al meu, mult
iubit, ti le dăruiesc cu toată dragostea!“. Lectura poemelor din cele
două volume dezvăluie cititorului harul poetic îmbelsugat al
autoarei, puritatea sufletească, sinceritatea, frăgezimea si
naturaletea sentimentelor, acuitatea observatiei sociale si
psihologice. Viziunea sa despre lume si viată se regăseste în toate
poemele reunite în cele două volume. Dar, în cîteva texte poetice,
îsi directionează această viziune. Între acestea si poezia „Bat
cuie…“ care deschide volumul „Datori cu o tară“, în care poetesa îsi
vede creatia ca pe o actiune truditoare care contribuie la
îndreptarea unui „prezent tot mai subred/ Cu mers împleticit si-
ncovoiat“, dorind ca fata tării sale să devină mai senină.
Remarcabilă în cele două volume este diversitatea temelor si
limpezimea versurilor. Tematic, sînt foarte bine reprezentate
problematica religioasă, viata socială, iubirea, prietenia,
singurătatea, amintirile din copilărie, dorul de casă, de părinti de
neam si de tară. Aflîndu-ne în cîmpul existential al vietii găsim de
cuviintă să trecem în revistă, în rezumat, cîteva poeme. Cel intitulat
„Deschide, tată, poarta…“ din volumul prim, dedicate părintilor
dispăruti: „Deschide, tată, poarta, eu am venit acasă/ Si-un lacăt pus
cu lanturi să intru nu mă lasă,/ Deschide, mamă, usă, am înghetat
de frig!/ Nu mă aude nimeni? Nu auziti cum strig?// Chiar usile au
lacăt, sînt zăvorîte toate /E-o liniste de piatră si un miros de moarte.
/ A coborît pustiul prin curte, prin livezi/ Iar peste tot trecutul s-au
asternut zăpezi“. Alte cîteva poeme sînt închinate părintilor („Mamă,
floarea mea de crin“ sau „Tată, floare de salcîm“): „Mamă, floarea
mea de crin/ Mamă, cerul meu senin,/ Cum de ti-ai lăsat
grădina,/Cum te-a păcălit haina/Moarte, c-ai să pleci putin?“ - „Tată,
floare de salcîm,/ Unde esti, pe ce tărîm,/ Poate înfloresti pe-afară/
Într-o altă primăvară,/ Tată, floare de salcîm“. Cu multă simtire
românească si cu dragoste pentru limba noastră, care dăinuieste
din vremuri străvechi, Emilia Amariei scrie mai multe poeme cu
rădăcini profunde în credinta crestină. Cu Dumnezeu si cu Iisus se
întîlneste pînă la contopire, fiindu-i mîngîieri sublime în suferintele si
nenorocirile vietii: „Privesc spre Tine, Doamne, în fiecare zi,/ Si nu
găsesc cuvinte pentru a Te slăvi,/ E prea săracă vorba să spună
îndeajuns,/ Spre a putea pătrunde în cerul nepătruns.// Genunchii
nu se pleacă prea des, în rugăciune,/ Prin mintea mea trec gînduri
în herghelii nebune,/ M-a-mpresurat pămîntul si-am rătăcit cărarea,/
Si printre-atîtea gînduri nu-Ti mai aud chemarea!// Nu-Ti pot
distinge glasul cînd numele mi-l chemi,/ Să fac răscumpărarea
acestor rele vremi,/ Să las îngrijorarea la crucea lui Iisus,/ Si să-mi
privească ochii numai la Tine, sus!“. Colectionară de frumos, Emilia
Amariei adună în sufletul ei tezaurul sufletesc al unor prieteni (Aurel
si Lorica) si cel de creatie al lui Mihai Eminescu si Adrian Păunescu:
„Eminescu a fost vesniciei sortit!/ Orisicît ati fi vrut, geniul său n-a
murit!/ Voi vă duceti pe rînd, anonimi ignoranti,/Si rămîneti pe veci
niste bieti figuranti“. Lirica peisagistică este si ea foarte bine
reprezentă în cele două cărti. Poeme descriptive precum „Iarnă“,
„De pace si de alb“, „Plouă“, „Alb liliac“, „Dealurile mele“, etc.,
excelează prin cromatica bogată si legăturile puternice cu natura
fermecătoare, varietatea imaginilor vizuale, auditive, dinamice si
tactile: „Mă-ntoarce dorul ne-ncetat, acasă,/ Eu sufletul acolo l-am
uitat/ Aud cum curge apa răcăroasă/ Si cerbii trec prin mine la
iernat.// Mă duc peste poienile gătite/ Ca si mirese-n flori de
musetel/ Aud chiar cum bat caii din copite Pînă vibrează coltul meu
de cer“ („Acasă vesnicia-i mai frumoasă“) sau „Plouă între noi si
lumea/Se scufundă-n somn adînc,/ Ploaie neagră, ploaie deasă/
Ploaia ochilor ce plîng... („Plouă“). Lirica socială este marcată de
atitudini transante, asa cum se întîmplă si în exceptionalul poem
„Nu ne mai vrea pămîntul“ („Vulgarii cersetori mereu cersesc/ Ei ne
cunosc. O, suflete blazate,/ O mînă de întind, ne cuceresc!/ Le dăm
si bani, si tel, si demnitate“.) sau „Manifest pentru România“ („Vai,
Românie, plînge pămîntul,/Plîng si bătrînii tăi cei cărunti,/ Te iau
străinii, te bate vîntul,/ Om fi noi prosti, dar sîntem si multi!“ sau
„Nimic nu te-anfricat, nici dictatura,/ Nici lantul comunismului cel
greu,/ Poemul tău la toti le-nchise gura,/ Căci ti-l soptea-n ureche
Dumnezeu“. („Lui Adrian Păunescu“). Se vede că Emilia Amariei
trăieste intens clipa, micile si mai ales, marile tristeti ale vietii
contemporane distrugătoare de destine. Semnificative pentru lirica
patriotică a Emiliei Amariei sînt poemele intitulate: „Binecuvîntează,
Doamne, România“ („Sună cornul dacic să răsune glia/
Binecuvîntează, Doamne, România!“), „Vlăstarii tării mele se duc si
nu mai vin“ („Ti-e chipul ars de dor, mamă româncă,/E-o jale ca de
moarte pe-al patriei hotar,/ Doar Dumnezeu mai poate durerea ta
adîncă/ S-o vindece si neamul să ni-l ridice iar“), „Patrie“ (Patrie, te-
as frămînta-ntre gînduri/ Si pe roata cerului te-as pune/ Cercul tău
de ape si pămînturi/ Să ia chip de doină, dorul - nume“, „Dorul“
(Cum să-nteleagă altii ce-i dorul românesc/ Cînd limba lor nu stie
acest cuvînt divin,/ De-ar căuta si-n stele, si-n lună, nu-l găsesc,/
Căci dorul nu respiră în sufletul străin!“. Poetesa Emilia Amariei
este în plină putere de creatie. O asteptăm cu noi poeme, pentru că,
prin cele publicate pînă acum, prin vocea lirică singulară, si-a
dobîndit cu prisosintă un statut sigur în literatura română actuală si
nu numai.

Articol afisat de 217 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Profesor Gheorghe TIGĂU)
Nu sunteti autentificat pe site!
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra întregului continut al acestui site apartin în totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totală sau partială a materialelor este permisă numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective