Flori si... flori
Eiiii... vremuri apuse! La vremea lui, adic� acum o sut� saizeci de ani, poetul francez Charles Baudelaire publica o sut� dintre poemele sale, �nm�nuncheate �ntre copertile unei c�rti „Florile R�ului“, care avea s�-i aduc� nemurirea �n literatur�. Dar nefirescul lucrurilor, pe care ast�zi �l tr�im zilnic si cu acut� ap�sare pe vietile noastre, nu este n�scocire modern�. La scurt� vreme de la aparitie, chiar mai �nainte ca marele public s�-l fi citit - gustat sau anatemizat - cum se cuvine, bietul de el era judecat de Curtea Corectional�, un fel de Consiliu National al Audiovizualului* sau Avocat al Poporului de la noi, dar cu sigurant� mai serioase si mai eficiente, din moment ce poetul a fost condamnat, pentru nemaipomenitele abateri de la fundamentele societ�tii, respectiv pentru „ultragiu la morala public�“ si „ofens� la morala religioas�“. Condamnarea a �nsemnat, nici mai mult, nici mai putin dec�t plata unei amenzi de 300 de franci, sum� foarte mare la vremea respectiv�, pentru un om obisnuit, dar�mite pentru un poet. S� spunem c�, totusi, a avut noroc. Dac� era pe timpul Inchizitiei, ar fi sf�rsit pe rug, ca s� nu mai zic c� pe vremea noastr�, s-ar fi trezit cu c�tuse la m�ini si arestat la domiciliu. Cu toate acestea, cred c� nu amenda a fost r�ul cel mai mare, ci faptul c� treisprezece dintre poemele sale au de-a dreptul ostracizate, iar sase dintre acestea au fost complet interzise, ceea ce a f�cut ca publicarea lor s� nu fie posibil� aproape o sut� de ani, adic� p�n� �n anul 1949. Cam mult!
Al�turi de el, si cei doi editori neinspirati care-l publicaser�, primeau c�te o amend� de cincizeci de franci fiecare. Interesant este c� cel care a obtinut pedepsirea poetului a fost un t�n�r procuror, al c�rui rechizitoriu a fost deosebit de aspru, dar �ntocmit si sustinut cu profesionalism, f�r� a ezita s� afirme c� nu se cuvenea a se pronunta �ntr-o cauz� privitoare la arta poetic� a vinovatului, care nu f�cuse dec�t s�-si sloboade g�ndurile si s� l�sase pana s� zburde pe h�rtie. Acelasi procuror avea s� pledeze, ceva mai t�rziu, pentru o condamnare similar� a capodoperei „Doamna Bovary“ a lui Gustave Flaubert. Din fericire, succesul scontat. E drept c� poetul s-a r�zbunat, a republicat poemele, �n afara celor pedepsite, ba a mai ad�ugat mai bine de alte treizeci, iar ca s� scape de pedeaps� a trimis o scrisoare �mp�r�tesei, cer�ndu-i s�-i suspende ori s�-i reduc� amenda, lucru care chiar s-a si �nt�mplat, f�r� apelul la vreo ordonant� de urgent�, inventat� mult mai t�rziu. M�rturisesc c�, la vremea adolescentei, lectura c�rtii devenise un fel de titlu de superioritate printre noi, elevii mai mari de liceu - cum, n-ai citit �nc� „Fleurs du Mal“? - varianta rom�neasc�, �n traducerea lui Arghezi sau Phillipide (nu mai stiu exact), circul�nd ferfenitit� de at�ta trecere din m�n� �n m�n�. M-am �nscris si eu printre cititori si printre comentatorii de grup (cum exista obiceiul la vremea aceea, c�nd ne �mp�rt�seam lecturile si impresiile), dar ce pot spune este c� nu am fost impresionat (nu cunosteam istoria condamn�rii) mai mult dec�t de lecturile unora dintre poetii nostri. Am r�mas, totusi, cu ideea sincerit�tii putin obisnuite �n exprimarea poetului si, mai ales, a curajului sau nebuniei de a „c�rti“ �n vreun fel �mpotriva edificiului religios. La drept vorbind, cam cu aceleasi sentimente am r�mas si mai t�rziu, c�nd am reluat lectura, ca adult si persoan� cu ceva mai mult� experient� de viat�. Iat� c� �ndemnul de a reciti poemele lui Baudelaire, si mai ales a celor treisprezece ostracizate, ne-a fost oferit de Cristian B�dilit�, distins si doct teolog, eseist, poet si traduc�tor, autor prolific de carte si exeget de valoare al operei lui Baudelaire, �n cadrul unei recente conferinte de la Central Plazza. A fost un prilej de �nalt� satisfactie intelectual� pentru cei prezenti. Expunerea, deosebit de atractiv�, apartin�nd unui vorbitor de talent, extrem de bine documentat� si direct�, din sursele cele mai autorizate, si nu relu�nd spusele altora, a fost dublat� de lansarea unui opuscul „Poetul si Procuratura“** , �n care sunt publicate cele treisprezece poeme incriminate, �n original si �n propria traducere, al�turi de ample explicatii ale fiec�ruia �n parte, ceea ce a conturat seriozitatea demersului literar si nu mai putin critic si istoriografic, dar si modalitatea oferit� cititorului, de a reconsidera opera baudelairian�, �n contextul societ�tii actuale, at�t de diferit� de epoca �n discutie. F�r� �ndoial�, este foarte dificil s� judeci si s� interpretezi trecutul, folosind m�surile lumii moderne, at�t de asaltat� de derapajele severe privitoare la morala public� si religioas�. Istoria nu se mai scrie cu vechile instrumente si tipare dar, din nefericire, chiar dac� fondul multora dintre problemele contemporane nu s-a modificat prea mult, omenirea produce �n permanent� - spunea George Emil Palade - mult mai multe probleme dec�t rezolv�. Nimic mai adev�rat.
• Oare ce-ar fi p�tit Emil Brumaru de vremea respectiv�?
**Titlu mai putin inspirat �n contextul DNA
|