Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Căutare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareÎnregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2018
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Optiuni Pagină Optiuni pagină
Adaugă in Favorites Adaugă in Favorites
Setează Pagină de start Setează Pagină de start
Tipăreste pagina Tipăreste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 17 Ianuarie 2018
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Politicienii nemteni si criza guvernamentală

• „Trebuie să fim foarte atenti, situatia este delicată, si să nu ne trezim în opozitie“, atentionează deputatul PSD Ioan Munteanu • „Să fie alegeri anticipate, să ne întoarcem la cetăteni“, cer liberalii prin vocea senatorului Eugen Tapu •

România s-a trezit din nou într-un iures politic pe care în mod cert cetăteanul simplu nu si l-a dorit. Măcar pentru că este convins că va avea efecte negative asupra a ceea ce-l doare cel mai tare: nivelul de trai. Care si asa e, pentru multi, undeva mai jos de genunchiul broastei. Iuresul, unii spun criză, a pornit de la decizia PSD, partidul care a cîstigat lejer alegerile parlamentare, de a mai da de pămînt cu un premier. Care teoretic era, sau a fost al lor. După precedentul Grindeanu, a venit rîndul lui Mihai Tudose să iasă suspect de „vesel“ de la judecata colegilor si să anunte că o ia în pas alergător spre Palatul Victoria să-si strîngă catrafusele. Presedintele Iohannis a respins un prim premier interimar si l-a ales pe Mihai Fifor pentru acestă sarcină. Iar PSD s-a mobilizat rapid si a venit cu o primă propunere de viitor premier: Viorica Dăncilă, care e europarlamentar, dar, poate mai important, e din Teleorman. Din acest moment încep scenariile. Unii spun că seful statului va respinge această propunere si, pe surse, se vorbeste de o variantă de rezervă: Mihai Fifor, pe care, spun multi, presedintele l-ar accepta, însă nu stim cît de bucurosi vor fi social-democratii, care ar putea să vadă în el oarece asemănări cu Grindeanu si Tudose. Cert este că se vorbeste, e drept ca scenarii la limită, de suspendarea presedintelui - asa amenintă unii pesedisti dacă Iohannis nu le pune un premier pe care să-l agreeze - sau de alegeri anticipate - asa ar vrea liberalii. Pentru a încerca să vedem care e starea de spirit în rîndul liderilor nemteni ai principalelor partide, am formulat o serie de întrebări legate de situatia politică actuală către deputatul PSD Ioan Munteanu si senatorul liberal Eugen Tapu Nazare. Primul dintre ei a fost extrem de echilibrat în declaratii. Referitor la decizia Comitetului Executiv de a-i retrage sprijinul politic lui Tudose a opinat că, dat fiind scorul înregistrat la vot, se dovedeste că „dezbaterile care au durat patru ore si ceva au avut suport si consistentă“. Însă a continuat spunînd că atunci cînd PSD reuseste să cîstige detasat alegerile si să ajungă la guvernare, în conditiile unei opozitii slab reprezentate, se întîmplă „să ne facem opozitie în interiorul partidului. Si acest lucru dăunează. În principal cetătenilor, dar si membrilor de partid“. Cît priveste prima variantă pentru noul premier, deputatul Munteanu a declarat: „O cunosc pe doamna Dăncilă de mai mult timp si cred că este o încercare interesantă. Nu văd de ce nu as credita-o, măcar pentru că femeile sînt mai calculate cînd trebuie să ia decizii. Poate asa lucrurile se vor aseza, ceea ce, repet, este în interesul cetătenilor si al membrilor de partid. Nu stiu cît timp vom mai beneficia de o opozitie care este încă incoerentă, trebuie să fim foarte atenti, situatia este delicată, si să nu ne trezim în opozitie, acolo unde nu-i place nici unui partid politic“. Deputatul a mai precizat că e de văzut dacă retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Tudose nu va avea oarece urmări la votul din Parlament. Pentru noul guvern. Pentru că unii au rămas fără portofolii si în spatele lor sînt niste parlamentari. Care, spunem noi, e de văzut cum vor vota. Din răzbunare, sau ascultînd de disciplina de partid. Oricum, Ioan Munteanu a încheiat „diplomatic“: „Eu îmi doresc să guvernăm pentru cei care ne-au dat votul“.

Liberalii, refuz de Teleorman

De partea cealaltă a mesei politice, liberalii par încurajati de ajutorul nesperat oferit de social-democrati în a face opozitie si cer răspicat nici mai mult nici mai putin decît alegeri anticipate. „La consultările de la Cotroceni, liderul nostru va merge clar cu varianta alegeri anticipate. Noi nu vom face în nici un caz parte dintr-un guvern care va contine măcar un milimetru de PSD. Nu stiu dacă e un scenariu plauzibil, dar e un scenariu posibil si e scenariul pe care noi îl dorim. Nu mai trebuie lăsat să guverneze PSD. Au dovedit că sînt incapabili si iresponsabili. Ei nu stiu că sîntem în UE, în NATO, cred că toate lucrurile se pot întîmpla ca la Teleorman. Să fie alegeri anticipate, să se revină la cetăteni si acestia să decidă prin vot“, a declarat Eugen Tapu Nazare, senator PNL de Neamt. Care a fost extrem de caustic în ceea ce priveste nominalizarea pesedistilor pentru noul premier. „Sigur că trebuia să fie din Teleorman, că altfel nici nu se putea. Presedintele are toate motivele să o respingă pe doamna Dăncilă, pentru că nimic nu o recomandă pentru a fi premier. Nu are anvergură, nu are experientă politică, publică, administrativă, de nici un fel. Nu o recomandă decît faptul că e din Teleorman. Ea, sau doamna Carmen Dan“, a mai declarat senatorul nemtean. Care nu s-a arătat îngrijorat de faptul că unii social-democrati amenintă cu suspendarea presedintelui. „Nu cred că se va ajunge acolo, dar la PSD nu mă mai miră nimic. Oricum sansele lor sînt slabe, inexistente. Eu consider că au pierdut prin ceea ce au făcut orice sansă la alegerile prezidentiale si parlamentare, dar, revin si spun, acest lucru se va vedea doar dacă vom reveni la cetăteni si vor fi organizate alegeri anticipate“, a încheiat Eugen Tapu Nazare. Sigur că ambele tabere încearcă să îsi tragă, absolut normal pînă la un punct, spuza pe turta lor. Să minimizeze eventualele pierderi si să maximizeze eventualele cîstiguri. Electorale. Politice. Rămîne însă întrebarea, dacă această criză se va prelungi, ce se va alege de situatia, la multi disperată, a românilor simpli. Care e clar că nu pot spera la un trai mai bun dacă avem o guvernare provizorie. Asta dacă traiul românului simplu îi mai interesează pe politicieni.

Articol afisat de 746 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Cezar FILIP)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra întregului continut al acestui site apartin în totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totală sau partială a materialelor este permisă numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective