Ceahlãul II, un pas spre evitarea retrogradãrii
• Ceahlãul II a învins cu 2-0 pe Rapid Suceava, golurile fiind marcate de Pîntea • Cetatea a terminat la egalitate, 2-2, cu Willy Bacãu, pe propriul teren • Ceahlãul II Piatra Neamt se mentine în lupta pentru evitarea ultimului loc retrogradabil din Liga a III-a, Seria I. Elevii lui Ovidiu Marc si Valentin Avãdanei au scos 4 puncte din partidele jucate sãptãmîna trecutã, iar acum se aflã la numai 6 puncte distantã de locul 14, care asigurã prezenta în esalonul trei si la toamnã. Ultima ispravã a Ceahlãului II s-a consemnat vineri, 10 aprilie, tinerii galben-negri cîstigînd cu 2-0 partida cu Rapid Suceava. Autorul golurilor a fost Pîntea, jucãtor care a punctat în minutele 12 si 41. „S-a jucat bine, am dominat partida si ne-am creat si alte ocazii de a înscrie. Sîntem multumiti de rezultat si sper sã continuãm pe aceastã linie“, a declarat Valentin Avãdanei, antrenorul secund al echipei pietrene. Cetatea Tîrgu Neamt nu a reusit sã cîstige decît un punct din meciul de pe teren propriu cu Willy Bacãu. Partida de sîmbãtã s-a încheiat 2-2, reusitele gazdelor fiind semnate de Bocãnet (‘65) si Patrichi (‘68). Trebuie spus cã partida de la Tîrgu Neamt a început cu un minut de reculegere, în memoria pãrintilor presedintelui Vasile Mãrculet.
„ÃŽmi pare rãu cã nu i-am putut oferi presedintelui o victorie în aceastã perioadã cînd necazurile nu l-au ocolit. ÃŽi mai transmitem încã o datã condoleante si sper sã îl bucurãm în partidele urmãtoare“, a declarat antrenorul secund Doru Botez. Partidele rundei cu numãrul 25 s-au terminat astfel: Laminorul - CSM Focsani 3-0, Aerostar Bacãu - CSM Rîmnicu Sãrat 1-0, CS Panciu - Petrolul Berca 2-1, CFR Pascani - Poli II Iasi 1-2, Luceafãrul Botosani - Rarãul C. Moldovenesc 0-3, Otelul II Galati - FCM II Bacãu 3-0, Pambac Bacãu - FC Bîrlad 3-0.
|