 Oare Antonescu de „avocati“ are nevoie?
ÃŽntr-un articol recent din Ziua, dna Munteanu, o distinsã redactoare a ziarului, spunea cã dintre cei zece finalisti ai emisiunii „Mari Români“, numai maresalul Ion Antonescu nu a avut un avocat, iar mie îmi reprosa direct cã, în loc sã fiu apãrãtorul personajului, am fost, prin ce am spus, parcã acuzatorul lui. Toti ceilalti „avocati“ au încercat sã ascundã viciile personajelor lor, numai eu am fost neiertãtor cu al meu. Problema este cã, în ciuda asteptãrii dnei Munteanu sau a altor admiratori ai lui Antonescu, eu spun sau scriu acelasi lucru de ani de zile - inclusiv în paginile ziarului Ziua. Nu vãd de ce acum trebuia sã spun altceva, numai de dragul unui joc televizat.
Apoi, o rog pe dna Munteanu sã înteleagã cã termenul de „avocat“ poate fi atractiv în sine - inclusiv într-o emisiune TV - dar e cu totul strãin de ambitiile mele. Eu nu-s avocat, ci sînt profesor de istorie. Nu pot fi avocat nici la modul propriu - pentru cã nu am studii de gen - si nici la figurat - pentru cã, în viziunea mea, Istoria (nefiind un tribunal, cum cred unii, si nici un concurs de frumusete, cum cred altii) nu are nevoie de apãrãtori, de procurori, de arbitri sau de juriu. Istoria are nevoie doar de profesionisti onesti care sã-si expunã opiniile lor despre trecut. Si e chiar de preferat ca profesionistii sã nu fie mereu de acord între ei, pentru cã în aceastã disciplinã polemica este constructivã. Sper ca dna Munteanu sã nu se supere dacã, bãnuind-o mai curînd victima voluntarã a unui populism jurnalistic pãgubos si neconsiderînd-o o profesionistã în Istorie, nu o voi invita la polemicã. Ei bine, si nefiind „avocat“, nu pot prezenta istoria în functie de interesele „clientului“ meu, ci doar asa cum cred cã a fost ea. Cînd regizorul Florin Iepan mi-a fãcut onoranta propunere de a colabora la realizarea documentarului despre Antonescu, nu m-a invitat în calitate de actor, nici de senator, nici de avocat - ci în calitate de profesor. Cu riscul de a-i dezamãgi pe admiratorii personajului Antonescu, le voi spune cã eu nu pot oferi o variantã seara, la televizor, si o altã variantã a doua zi, cînd merg la facultate. Un istoric e dator, înainte de toate, sã fie pe cît mai putin posibil partizan - sau „avocat“. Stiu cã existã si români care doresc sã fie mintiti frumos si sã audã numai ce le place. E treaba lor - iar un profesor va vrea mereu sã le rãreascã rîndurile. Un profesor, dacã-si respectã disciplina sa (oricare ar fi ea) nu-si schimbã discursul de la o zi la alta, în functie de ce vor sã audã cei din fata lui. Sau, dacã o face, înseamnã cã între profesionalism si partizanat alege cînd una, cînd alta.
ÃŽn fine, voi mai spune cã, în opinia mea, Antonescu nu de „avocati“ sau „procurori“ are nevoie, ci de oameni fãrã prejudecãti care sã citeascã despre el - si memorii, si documente, si analize. Lectura e cel mai bun leac împotriva mitologiilor si cliseelor de tot felul.
|
Autentificare
