Liceul, „misiune imposibilã“ pentru copiii de la þarã
În învãþãmîntul liceal, numãrul elevilor din mediul rural este net inferior celor din mediul urban. Aceasta, în timp ce învãþãmîntul primar ºi gimnazial este dominat de cei din mediul rural. Astfel, pentru anul ºcolar 2005 - 2006, în învãþãmîntul primar au fost înscriºi 7.969 de elevi în mediul urban ºi 17.668 în rural, iar în învãþãmîntul gimnazial - 9.683, respectiv 17.380. În învãþãmîntul liceal, însã, predominã elevii din mediul urban - 15.611, faþã de 1.465 înscriºi în mediul rural pentru învãþãmîntul liceal de zi, 1.621, faþã de 171 pentru învãþãmîntul seral, 5.498, comparativ cu 2.010 în ºcolile profesionale, ºi 199 înscriºi din mediul urban, faþã de 43 elevi din mediul rural, la unitãþi postliceale.
„ÃŽn fiecare an, rãmînem cu clase neocupate: avem stabilit un numãr de elevi pe clase, prin planul de ºcolarizare aprobat de MEdC, la toate nivelurile, atît liceale, cît ºi profesionale, dar umplerea acestora nu se realizeazã. Constatãm, de mai mulþi ani, un abandon ºcolar clar din partea elevilor din mediul rural. Primul motiv este dezinteresul faþã de ºcoalã al pãrinþilor, în principal datoritã faptului cã finalitatea terminãrii unei ºcoli, care înseamnã, totuºi, eforturi financiare pentru pãrinþi, nu se regãseºte pe piaþa forþei de muncã. Deci, investiþiile existente la nivelul judeþului, ºi chiar la nivelul naþional, nu asigurã locuri de muncã pentru absolvenþi. Acesta ar fi un motiv. Al doilea este cã foarte mulþi pãrinþi au ajuns în pragul sãrãciei ºi nu pot face faþã cheltuielilor necesare, pentru a-ºi þine copiii la un internat în mediul urban, deci la o ºcoalã profesionalã sau la un liceu. Ar trebui sã scoatã din buzunar minimum 2,5 milioane lei pe lunã pentru taxe internat, echipament, hranã etc, ºi nu au de unde. Pe urmã, transportul pentru copiii care fãceau navetã s-a îngreunat pentru cã au fost desfiinþate foarte multe rute de autobuz, la nivelul judeþului. Toate acestea au condus, în final, la un abandon clar al elevilor din mediul rural, copii care, peste cîþiva ani, se vor îndrepta, probabil, spre analfabetism sau spre muncã necalificatã, prost plãtitã ºi acum, ºi în viitor“, a declarat Florin Florescu, preºedintele Sindicatului Liber din ÃŽnvãþãmînt (SLI) Neamþ.
Anual, pentru clasele I-VIII, populaþia ºcolarã din judeþul Neamþ se împuþineazã cu circa 1.000 de copii. Fenomenul se datoreazã scãderii natalitãþii ºi abandonului ºcolar.
|