Bagatela de cinci parale
(14)
ÃŽntr-o vreme cînd istoria se opreºte la Andreea Esca ºi la Cãtãlin Criºan, la Hagi ºi la Mutu, am descoperit în chip miraculos un „tocilar“ preocupat de istoria mai veche a României. El m-a întrebat ce anume a fost „cordonul sanitar“ din anii interbelici, ºtiind cã un asemenea „cordon“ se crea în vechime în jurul unor regiuni bîntuie de ciumã sau de holerã, pentru a preîntîmpina rãspîndirea molimei.
ÃŽntrebarea lui m-a pus pe gînduri, stîrnind în memoria mea, de „fan“ al istoriei, o serie de amintiri dintre cele trãite sau citite.
ÃŽntr-adevãr, primele cordoane sanitare se creau pentru a preveni extinderea unor epidemii, un soi de carantinã în jurul regiunii bîntuite de molimã. Dar dupã revoluþia bolºevicã, un asemenea „cordon“, numit chiar „sanitar“, s-a încins în jurul URSS, spre a opri extinderea epidemiei bolºevice, care cuprinsese la un moment dat Ungaria ºi ameninþa sã biruie în Germania imediat dupã înfrîngerea din 1918.
Pe comuniºtii maghiari i-a spulberat armata românã, în faþa cãreia trupele de adunãturã ale lui Bela Kuhn nu puteau rezista. Atunci, un sergent român a înãlþat deasupra parlamentului din Buda o pereche de opinci. Gestul nu era elegant, însã trebuie sã þinem seama cã însemna iniþiativa unui soldat, nu a unui diplomat. În Germania, comuniºtii au fost înfrînþi chiar de forþele locale. Dar marele pericol ameninþa dinspre Rusia, prin Þãrile Baltice, Polonia, Cehoslovacia ºi România, þãri cu graniþe întinse la rãsãrit ºi care se înscriau în vechea ºi permanenta tendinþã a Rusiei de a se întinde de la Marea Balticã pînã la Marea Mediteranã ºi de la Pacific pînã în Silezia cea industrializatã ºi în Boemia.
ÃŽn aceste împrejurãri s-a nãscut „cordonul sanitar“, dovedit inutil în condiþiile unei alianþe criminale între Hitler ºi Stalin. Pe noi, românii, nu ne-a mai ajutat nimeni în faþa tãvãlugului sovietic, domnul W. Churchill vînzîndu-ne ruºilor în schimbul Greciei încã înainte de a se fi încheiat al doilea rãzboi mondial.
ÃŽn prezent, fãrã Basarabia, în continuare ruptã din trupul þãrii, cînd fie naþionaliºtii portocalii, fie comuniºtii roºii fac guvern la Kiev, tare mi-e teamã cã din nou vom fi „cordon sanitar“, la graniþa de est a NATO ºi a Uniunii Europene. Cu toate rãspunderile, cu toate durerile naþionale ºi cu toate riscurile!
(15)
Într-o conferinþã de presã, la Cluj, preºedintele þãrii a declarat sincer, curat, marinãreºte, cã instituþiilor statului nu le pasã de opiniile gazetarilor, care, în consecinþã, se dau mari de pomanã, închipuindu-ºi, bieþii de ei, cã ar fi cîinii de pazã ai democraþiei ºi a patra putere în stat, e drept, neconsfinþitã constituþional ca atare.
Odinioarã, dupã ceasul zilnic de glorie, ziarul românesc devenea fie ambalaj pentru produsele de bãcãnie ori din piaþã, fie element de igienã corporalã, înlocuind hîrtia igienicã. Maculaturã deci. Dar ce soi de maculaturã? Mai explozivã decît mãmãliga! Cît ai fi zis Pamfil ªeicaru sau Stelian Popescu, gata, pica un cap de pezevenghi, prefect sau ministru. Ba uneori picau guverne întregi. Nu te jucai cu ziariºtii.
Acum se autodefinesc „formatori de opinie“ cîþiva gazetari doldora de talent ºi cu dinþi de criþã, nebãgînd de seamã cã, vorba domnului Bãsescu, degeaba dau pe gurã ce au în cap (vorbele domniei sale), fiindcã otoritãþilor, de sus ºi pînã jos, le doare bombeul (vorbele mele).
Cum televizorul nu poate înlocui hîrtia igienicã, fiind contondent ºi supradimensionat pentru aºa treabã, iar hîrtia de ziar este nocivã, deci neindicatã la vechile servicii, nu le rãmîne ziariºtilor decît sã scrie pentru a se citi între ei.
Asta pînã la proxima campanie electoralã, cînd din nou politicienii vor împacheta în miere stipendiile „imorale“ ºi apelurile la sprijin din partea presei.
|
Autentificare
