Prim�ria Piatra Neamt, proiecte si obiective pentru finalul de an
Primarul municipiului Piatra Neamt, Dragos Chitic, a considerat necesar si oportun s� prezinte public obiectivele pentru a doua jum�tate a anului 2017, �ntr-o conferint� de pres� sustinut� la finalul s�pt�m�nii trecute. De la bun �nceput, edilul de Piatra a f�cut o serie de preciz�ri privind rectificarea bugetar� si prognoza privind bugetul din acest an. „La �nceputul acestui an am prezentat un program de guvernare local�, iar la final, asa cum am obisnuit pietrenii, voi prezenta un raport de activitate. Consider c� �n acest moment, la mijlocul anului, este de interes pentru pietreni s� prezint directiile principale de actiune ale Prim�riei Piatra Neamt pentru a doua jum�tate a anului si obiectivele pe care ne-am propus s� le �ndeplinim. La sf�rsitul lunii iulie, la fel ca �n fiecare an, vom face o rectificare bugetar�, care este dependent� de rectificarea bugetului la nivel national. S�ntem ast�zi �n etapa �n care am solicitat si am primit deja de la fiecare compartiment, directie subordonat� sau societate a consiliului local necesarul financiar pentru a functiona p�n� la sf�rsitul acestui an, pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit. S�pt�m�na viitoare vom face o analiz� pe aceste cerinte si vom decide aloc�rile bugetare. Deoarece o sum� lunar� important� este alocat� pentru plata ratelor la credite si a datoriilor esalonate, am stabilit c�teva m�suri pentru diminuarea efortului financiar lunar aferent acestui capitol. Una dintre m�suri este refinantarea creditului mic de la BCR. �n acest sens v� reamintesc c� am emis deja o hot�r�re de consiliu local si preg�tim procedura de licitatie, scopul principal al acestui demers fiind de a obtine un cost mai mic si �n final de a beneficia de mai multi bani �n fiecare lun� pentru serviciile publice. �n functie de rezultatul acestui demers, de ce conditii vom obtine la refinantarea creditului, vom decide dac� aplic�m aceeasi m�sur� si pentru creditul mare. �ns� nu ne baz�m doar pe aceast� solutie. �n paralel, lucr�m deja la alte m�suri care s� produc� acelasi efect si anume stimularea cresterii �ncas�rilor bugetare. Este o estimare de crestere consistent� a bugetului prognozat pentru acest an determinat� �n principal de cresterea �n valoare absolut� a cotei de impozit pe venit cuvenit� municipiului Piatra Neamt si totodat� o crestere a �ncas�rilor din taxe si impozite datorat� �n principal preocup�rii constante ca pietrenii contribuabili s�-si pl�teasc� datoriile, dar si l�rgirii bazei de impozitare prin investitiile private, �n principal, realizate �n acest oras si prin obtinerea unor contracte mai avantajoase �n ce priveste concesionarea serviciilor publice. Iat� cum o politic� fiscal� prietenoas�, stimulativ� pentru investitii poate genera o crestere a �ncas�rilor f�r� a m�ri taxele si impozitele“, a declarat Dragos Chitic.
Dup� care a �nceput trecerea �n revist� a principalelor obiective, acord�nd o atentie deosebit� �ntrestinerii si moderniz�rii infrastructurii rutiere: „V� voi spune concret ce ne-am propus pentru a doua jum�tate a anului. �n primul r�nd vom continua s� asigur�m servicii publice de calitate, cu o crestere constant� a calit�tii acestor servicii. Este vorba despre �ntretinerea infrastructurii rutiere si pietonale, �ntretinerea spatiilor verzi, a locurilor de joac� si �ntretinerea cursurilor de ap� din oras. Vrem s� realiz�m si �n perioada urm�toare o salubrizare de calitate a orasului, o gestionare corespunz�toare a problemei c�inilor comunitari si o �mbun�t�tirea pe linia ordinii si linistii publice. Un buget consistent este alocat an de an pentru asigurarea de servicii sociale. Vreau ca toat� lumea s� stie, c� pe l�ng� celelalte investitii ce se fac �n acest oras si servicii publice, Prim�ria Piatra Neamt asigur� an de an un buget consistent pentru servicii sociale de calitate. Si nu m� refer la ajutoare sociale, ci m� refer la serviciile sociale asigurate prin c�minele de b�tr�ni, prin centrele pe care le detinem, prin cresele municipiului Piatra Neamt. Pentru a fi mai eficienti �n rezolvarea problemelor edilitare ale orasului, de cur�nd am ocupat unul dintre posturile de consilieri personali cu o persoan� care se va ocupa strict de acest lucru, adic� problemele edilitare din Piatra Neamt. Este vorba de domnul Vasile Popescu, fost viceprimar al orasului si consilier local din partea PNL. Are experienta necesar�, cunoaste mecanismele de functionare ale institutiei publice si de aceea am considerat c� este persoana cea mai potrivit� pentru aceast� functie si veti observa �n perioada urm�toare o �mbun�t�tire a activit�tii si un plus �n zona de gospod�rire a orasului. Ne-am propus �n acest an s� realiz�m reparatii capitale pe mai multe str�zi din oras. Chiar dac� este o solutie mai costisitoare, este o variant� mai avantajoas�, comparativ cu o simpl� plombare a gropilor. S-au inventariat cu mare atentie str�zile din oras care au carosabilul �mb�tr�nit si am decis �mpreun� cu specialistii pe ce str�zi vom interveni �n acest an pentru acest tip de operatiune. Totodat�, este cunoscut faptul c� durata de viat� a unui covor asfaltic este de aproximativ 10 ani si, �n aceste conditii, odat� modernizat� o strad� prin reparatie capital�, nu mai necesit� interventii �n fiecare an. P�n� acum, anul acesta am realizat reparatii capitale pe o suprafat� de 41.826 de metri p�trati ceea ce �nseamn� aproximativ 6 kilometri de str�zi si un num�r de 17 str�zi au beneficiat p�n� acum de acest tip de proces. Tinta pentru anul �n curs este de minim 12 kilometri si cred eu, c� p�str�nd acest ritm, vom reusi s� crestem an de an calitatea covorului asfaltic de pe str�zile din Piatra Neamt si s� asigur�m un confort sporit pentru participantii la trafic“, a mai precizat Dragos Chitic.
|