�nchisoare pentru v�t�marea grav� a cadrelor medicale
• un proiect de lege initiat de Ministerul S�n�t�tii prevede majorarea pedepselor pentru agresorii cadrelor medicale • doctorii din Neamt au fost deseori tinta violentelor pacientilor • Atacarea sau agresarea cadrelor medicale ce lucreaz� �n spitale, cabinete medicale ori la Ambulant� ar putea fi pedepsite cu p�n� la 12 ani de �nchisoare pentru cazurile cele mai grave. Ministerul S�n�t�tii a initat un proiect de lege ce a fost postat �n dezbatere public� marti, 13 septembrie, si prin care �si doreste s� le acorde mai mult� protectie salariatilor din sistem care, nu de putine ori au fost �njurati, loviti sau chiar ucisi de c�tre pacienti sau rude ale acestora. Conform acestui proiect, se doreste ca personalul medical s� fie similar functionarilor publici, iar agresarea lor s� fie pedepsit� precum faptele de ultraj.
Potrivit actului normativ, cei care amenint� direct un medic sau un asistent medical aflat �n exercitiul functiunii vor putea fi pedepsiti cu �nchisoare de la 6 luni la doi ani. Lovirea cadrelor medicale va fi taxat� cu �nchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar v�t�marea corporal� va putea fi pedepsit� cu �nchisoare de p�n� la 6 ani. Pentru cei care provoac� v�t�marea corporal� grav� a personalului medical pedepsele vor fi cuprinse �ntre 3 si 12 ani de �nchisoare. �n acest moment, legislatia prevede c� dac� un medic sau un angajat din sistemul sanitar este lovit, agresorul poate fi sanctionat cu amend� sau cu �nchisoare de la 3 luni la 2 ani, ceea ce �n viziunea medicilor este mult prea putin, motiv pentru care s�nt frecvent agresati. „Consider modific�rile propuse de c�tre Ministerul S�n�t�tii foarte bune, nu de putine ori personalul medical fiind tinta jignirilor, a lovirilor sau a altor abuzuri din partea pacientilor. Nu doar c� este o lips� de respect fat� de profesia de medic, care prin esent� este salvatoare de vieti, dar reprezint� un pericol real pentru angajati. Noile modific�ri ale legislatiei ar putea face corpul medical s� se simt� mai protejat si i-ar putea descuraja pe eventualii agresori“, a declarat medicul Iosif Koszeghi, presedintele Colegiului Medicilor Neamt.
„La urgente trebuie s� domine linistea“
„Este bine dac� aceast� lege va intra �n vigoare, av�nd �n vedere num�rul tot mai mare de agresiuni fizice si verbale la adresa personalului sanitar. �mi este greu s� cred c� un cadru medical este r�u intentionat si ar profera injurii la adresa pacientilor. Nu este corect ca un medic aflat �n timpul serviciului s� lucreze �n stres, sau sub amenintarea unui pacient, sau apartin�tor al acestuia. �ntr-o sectie sau serviciu de urgente trebuie s� domine linistea astfel �nc�t acordarea asistentei medicale s� se fac� �ntr-un mediu prielnic. Cum poate un medic s� lucreze, dac� este agresat, amenintat sau �njurat? �n plus, este tulburat� si linistea pacientilor care au nevoie ca �ngrijiri. Un medic sau cadru medical agresat fizic sau chiar verbal nu mai are aceeasi continuitate �n prestarea actului medical“, a declarat medicul Mircea Coad�, managerul Spitalului Roman. M�surile propuse de Minister au fost luate dup� ce, recent, la UPU Cluj un brancardier a fost �njunghiat de un interlop drogat. De-a lungul timpului, zeci de cadre medicale au fost �njurate si lovite, iar �n urm� cu c�tiva ani, un medic din Timisoara a fost ucis de un pacient. Nici medicii nemteni nu au sc�pat de furia pacientilor, cel mai des fiind victime angajatii Unit�tii de Primiri Urgente. �n urm� cu aproximativ un an si jum�tate si medicii de la Pediatrie au avut parte de o experient� nefericit� ce se putea termina tragic. Tat�l unui pacient internat aici a venit beat la 5 dimineata si, cu cutitul la g�tul uneri doctorite, a obligat-o pe aceasta s�-i externeze copilul si pe mama acestuia. Astfel de fapte s�nt posibile si din cauza faptului c� Spitalul Judetean Neamt are foarte putini paznici, si doar dup� c�te un incident de felul acesta se ia �n discutia problema securit�tii angajatilor pentru ca apoi s� cad� �n uitare problema, fiind mascat� prin scuza lipsei banilor.
|