Infirmierele bulgare si valoarea UE
Lucrurile, în aceastã poveste (adevãratã!) au mers din rãu în mai rãu: pe 9 februarie 1999, autoritãtile libiene au retinut un numãr de cetãteni bulgari (personal medical) ce lucra la spitalul Al-Fatih din localitatea Benghazi, iar un an mai tîrziu, în februarie 2000, la un Tribunal al Poporului libian, a început un proces în care au fost inculpati sase bulgari, un libanez si nouã libieni - sub o acuzatie foarte grea, anume aceea cã ar fi infectat cu virusul HIV un numãr de 393 de copii libieni în spitalul mai sus amintit. Dupã un proces întins, pe 6 mai 2004 a cãzut sentinta: cinci infirmiere bulgãroaice si un doctor palestinian erau condamnati la moarte prin împuscare.
Comunitatea internationalã a reactionat imediat, dar fãrã mare spor - cel putin deocamdatã. În ajutorul copiilor libieni infectati, Uniunea Europeanã a donat suma de 2 milioane de euro, iar tratamentul unora dintre ei a început în spitale din statele UE. O comisie independentã a dovedit, între timp, cã infectia cu HIV începuse anterior sosirii bulgarilor si cã e foarte probabil sã fie cauzatã de conditiile din spital. Aceastã versiune nu a fost acceptatã de autoritãtile libiene - drept care, desi procesul a fost rejudecat în mai 2006 (la presiunea Uniunii Europene si a altor organisme internationale), luna trecutã, pe 19 decembrie, sentinta a fost reconfirmatã.
Aceastã veste, sositã în pragul Crãciunului, a adus, din nou, Bulgaria în stare de soc. Existã probe cã în timpul detentiei celor cinci infirmiere s-a folosit tortura, probabil în scopul obtinerii unor anume declaratii. E foarte probabil ca ele sã joace, în Libia, rolul tapului ispãsitor. Din pãcate, existã încã în lume guverne care mereu cautã vina în afarã; dacã se întîmplã ceva rãu, vinovat este strãinul - cam asa gîndim si noi uneori, cam asa cred cã judecã si libienii.
Cele cinci infirmiere cu pasaport bulgãresc sînt, din acest ianuarie, cetãteni ai Uniunii. Acum mai mult ca oricînd înainte este de datoria tuturor europenilor sã devinã cu atît mai sensibili la drama acestor detinute care, teoretic, asteaptã de la o zi la alta executia. Este si de datoria noastrã, ca români europeni si ca vecini balcanici, sã avem toatã simpatia pentru efortul de lobby pe care Bulgaria îl face, sã sustinem aceastã cauzã si sã-i determinãm si pe altii sã o facã. Valoarea unei familii - inclusiv cea europeanã - nu se vede în momentele de bucurie, cînd desfacem toti sampanii si ne spunem urãri standardizate, ci în momentele de crizã. Iar acum, în Libia, cinci concetãteni europeni trec printr-un astfel de moment.
|