De vorbã cu duhovnicul Iustin Pîrvu: „Asemãnãtoare acestui glas ce striga în pustiu trebuie sã fie si constiinta omului“
„Iatã Mielul lui Dumnezeu! Cel ce ridicã pãcatul lumii!“(Ioan).
Acesta este glasul Sfîntului Ioan Botezãtorul atunci cînd îl vede pe Dumnezeu venind la apele Iordanului pentru a primi botezul de la cel ce este numit ÃŽnaintemergãtorul, sfîntul si marele prorooc Ioan care vorbeste poporului de pocãintã. Cu aceastã sãrbãtoare, iatã cã se încheie sirul marilor praznice ale Nasterii, Tãierii împrejur si Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. Timp de douã sãptãmîni, Biserica ne-a pus înainte o perioadã din viata pãmînteascã a Mîntuitorului, începînd cu minunata nastere în Betleem, fuga în Egipt, întoarcerea la Nazaret, copilãria, botezul si iesirea Domnului la Propovãduire. Aceste mari Sãrbãtori ale Bisericii constituie începutul crestinismului si al mîntuirii noastre. Dumnezeu aude strigãtul lui Adam si tînguirea Evei, îsi pleacã adînca Sa milostivire cãtre zidirea Sa si se pogoarã pe pãmînt acolo unde blestemul pãcatului robeste de veacuri neamul omenesc. Nu S-a rusinat a lua trup omenesc, a Se naste în pesterã si în iesle de dobitoace, a primi trupeascã tãiere împrejur, iar dintre ape a ales Iordanul pentru a primi botezul chiar cel care va boteza pe tot omul cu Duhul Sfînt. Primeste Botezul de la Ioan ca sã ne învete pe noi pocãinta prin smerenie. Sfîntul Ioan este „Glasul celui ce striga în pustiu“: „Gãsiti calea Domnului, drepte faceti cãrãrile Lui“ ( Marcu .1,3). Asemãnãtoare acestui glas ce striga în pustiu trebuie sã fie si constiinta omului, care nu este altceva decît glasul lui Dumnezeu în om, este primul judecãtor al fiecãruia dintru noi. Sfîntul Ioan este cel care lumineazã calea lui Hristos, iar constiinta este cea care lumineazã sufletele si de care nu se poate atinge nimeni. Ea îi este datã omului pentru a-l învãta smerenia atunci cînd el cautã sã se înalte, îl fereste de pãcat si-l apropie mai mult de Hristos. Sfîntul Ioan a început sã predice în pustiu învãtînd poporul sã constientizeze pãcatul, sã-l mãrturiseascã si sã se pocãiascã, iar pe cei ce erau fãtarnici aspru îi mustra. Sfîntul Ioan învata si propovãduia poporului dreptatea lui Dumnezeu fãrã a cãuta la fata oamenilor, fãrã a se teme de Irod, de sabie si de moarte. La fel este si cu constiinta omului care nu trebuie sã-si îmblînzeascã asprimea, cãci atunci se naste pãcatul. Sfîntul Ioan le trezeste oamenilor constiinta, îi mustrã, îi învatã, îi boteazã în apa Iordanului, dar se smereste pe sine arãtînd lumii adevãrata mîntuire „Iatã Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridicã pãcatul lumii!“ Este Hristosul, Dumnezeul cel Adevãrat care vine sã pãtimeascã pentru a ne ridica pe noi din robia pãcatului. Adîncã si mare este smerenia Domnului care vine sã primeacã botez din mîini omenesti. Cel ce este mai înainte de veacuri. Apa Iordanului devine astfel loc de sfintire unde cerurile s-au deschis, iar Duhul s-a arãtat în chip de porumbel. Si astãzi oameni merg în pelerinaj la rîul Iordanului pentru a primi acestã binecuvîntare ca pe un botez al pocãintei, de reînnoire si tãmãduire sufleteascã. Cuvintele Sfîntului Ioan Botezãtorul si smerenia si dragostea cu care Hristos vine sã se boteze sã ne aprindã constiinta si frica fatã de poruncile pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru a putea mosteni ÃŽmpãrãtia cerurilor.
|