Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori






  Stiri azi     Arhiva     Căutare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareÎnregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2017
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Monitorul Bacău
 Monitorul Suceava
 Monitorul Vaslui
 C.C.I. Neamt
 EURISC
 Roman24 - TV Online
Optiuni Pagină Optiuni pagină
Adaugă in Favorites Adaugă in Favorites
Setează Pagină de start Setează Pagină de start
Tipăreste pagina Tipăreste pagina
Monitorul de Neamt » Stiri Locale 2 Octombrie 2017
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Piata, ce tupeu de la Bucuresti!

• Compania Natională de Investitii atrage atentia primăriei că, dacă nu deschide mai repede piata, riscă să piardă garantia • la Bucuresti, ministrului Sevil Shhaideh i-au trebuit cîteva luni ca să semneze un amărît de protocol •

Unii functionari de la Bucuresti dau dovadă de un tupeu ce frizează uneori nerusinarea crasă. Astfel, primarul de Piatra Neamt, Dragos Chitic, a anuntat că a primit o adresă de la Compania Natională de Investitii, cea care s-a ocupat de constructia noii piete centrale, prin care era „certat“ că nu deschide mai repede obiectivul. La pachet cu avertismentul că s-ar putea pierde garantia pentru lucrările efectuate. Tupeul e maxim în conditiile în care timp de sase luni un protocol de predare-primire a stat la ministerul dezvoltării asteptînd semnătura ministrului Sevil Shhaideh. Ba chiar, conform declaratiilor publice ale aceluiasi primar, la insistentele lui telefonice ca protocolul să ajungă semnat la Piatra, o functionară din minister i-a răspuns că va veni ministrul cu el cînd va fi inaugurată piata. Cum ar parafraza românul: „La tăiat de panglici înainte, la semnat de hîrtii înapoi“. Cît priveste avertismentul celor de la CNI, în principiu el este unul cît se poate de valabil. Mai ales în conditiile în care prin unele părti ale acoperisului a început să pătrundă apa. Si cum nimeni nu are obiectivul în administrare, nimeni nu poate solicita executarea garantiei si refacerea lucrărilor deficitare. Un mare „merit“ în acest sens îl au si consilierii locali PSD si ALDE care în mod constant s-au opus deschiderii cît mai rapide a pietei, fie si prin găsirea unui administrator provizoriu. Basca au lălăit-o cu caietul de sarcini cît au putut de mult, uneori pe motive absolut ridicole. În acest moment licitatia pentru stabiliarea unui administrator e în faza de depunerea a eventualelor contestatii. Pînă acum nu au apărut, ceea ce e de bun augur, dacă lucrurile vor rămîne asa pentru că putem trage speranta că piata îsi va găsi „stăpîn“ în termen cît mai scurt. Care stăpîn să-i ia de urechi pe constructori dacă au făcut lucrări de mîntuială si plouă prin acoperis. Într-o conferintă de presă sustinută prin luna august, primarul Dragos Chitic a atins si subiectul pietei, vorbind în context si despre „răfuieli politice“. Care ar putea si ele constitui pretext de amînări peste amînări, asa cum s-a întîmplat si în trecut. „Proiectele care au nevoie de majoritate simplă sînt aprobate si putem să realizăm lucruri benefice pentru oras si cetăteni. Fără a mai fi blocate anumite initiative, putem vorbi acum despre o predictibilitate a actului de guvernare locală. Totusi, la unele dintre proiectele care necesită votul a două treimi din numărul de consilieri ne lovim în continuare de blocaje, nejustificate, neargumentate făcute doar din dorinta de răfuială politică. As aminti aici faptul că Piata Centrală este tinută în continuare închisă, în mod nejustificat, desi sînt luni de zile de cînd este finalizată, că anumite initiative de dezvoltare privată, de investitii sînt blocate prin votul împotrivă dat majoritătii solicitărilor venite din partea populatiei sau agentilor economici de a cumpăra terenurile necesare dezvoltării unor afaceri sau realizării de investitii. Echipa de consilieri PNL continuă să se implice activ în viata comunitătii pentru rezolvarea problemelor orasului. Observ totodată si la colegii de la PMP că au înteles că trebuie să facem front comun si îi văd si pe dumnealor dornici să performeze în zonele pe care le coordonează“, spunea primarul. Reamintim si faptul că Piata Centrală nu putea fi efectiv deschisă pînă ce la primărie nu ajungea protocolul de predare-primire cu semnătura ministrului Sevil Shhaideh pe el. Cîteva luni „minunea“ nu s-a produs, dar n-au venit nici explicatii pentru întîrziere. În mandatul Guvernului Grindeanu a fost primită chiar o „explicatie“ ridicolă din partea unei consiliere, cea că va veni ministrul cu protocolul semnat la... inaugurarea pietei, după cum mai afirma Dragos Chitic. „Din păcate pentru pietreni, PSD si ALDE tin în continuare piata închisă. Nici măcar în a sasea sedintă de CL în care este dezbătută această problemă, consilierii PSD si ALDE nu au dat dovadă de responsabilitate si au respins transmiterea Pietei Centrale ca bun de retur la CMI Urban, singura societate care poate primi bunul în mod direct si singura variantă legală pentru a deschide piata rapid“, spunea primarul în iulie 2017. Totusi, într-un tîrziu alianta PSD+ALDE a fost de acord cu scoaterea pietei la licitatie, procedură care a avut loc si care e în faza de contestatii.

Articol afisat de 778 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(C. FILIP)
Nu sunteti autentificat pe site!
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Adăugat de haralambie la data 01.10.2017 23:16
Dati voie taranului sa vanda la colt de strada
Bine ca de 3 ani taranii pot vinde pe jos pe langa piata si cand e vorba sa vanda la colt de strada,prin centru sau pe la Orion,nu au voie,ca nu e igienic.Oricum fenomenul tamtari nu a fost starpit,asa ca acolo totul se invarte in jurul banului...De aia a si luat foc tot,ca taranii blestema...
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra întregului continut al acestui site apartin în totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totală sau partială a materialelor este permisă numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective