 Truda staretului la schitul din poianã
• piatra de temelie a Schitului Pahomie cel Mare de la Boboteni, Hangu, a fost pusã în 1999 • de atunci, la ridicarea asezãmîntului roboteste staretul Iustin Mãzãrianu • din cauza conditiilor austere, „fratii“ nu prea se înghesuie la schit • „Desi la început mai veneau alãturi de mine si alti monahi, cu vremea n-au rezistat, asa cã am rãmas singur. Mi se spunea cã aici e robia egipteanã si plecau“, spune monahul • Schitul Pahomie cel Mare, situat la marginea Bobotenilor de Hangu într-o frumoasã poianã strãjuitã de pãdure, a prins a se iti la dorinta unei familii de localnici, deveniti ctitori, pe nume Vasile si Ana Bobu. Ei au fost cei care au donat pãmîntul si o casã bãtrîneascã în anul 1998 Mãnãstirii Bistrita pentru ridicarea unui lãcas de cult. Piatra de temelie a paraclisului, ce avea sã rãsarã foarte repede în zonã, a fost pusã în 1999 cu binecuvîntarea PF Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Sfintirea paraclisului si a locului bisericii mari a avut loc în anul 2000. Ideea construirii acesteia a apãrut în amintirea fostei Mãnãstiri Hangu, despre acel lãcas de închinãciune existînd un hrisov emis în 1474 de cãtre voievodul Stefan cel Mare, în care se mai poate descifra încã înscrisul „pãstrati hotarele mãnãstirii Hangu“. Mentionãm cã mãnãstirea la care s-a raportat noua ctitorie era de cãlugãri, cu 12 vietuitori în obste, si avea sapte fierãstraie de debitat busteni cu ajutorul apei rîului Bistrita. Revenind la noul lãcas, la constructia Schitului Sfîntul Pahomie cel Mare au contribuit si încã contribuie localnicii comunei Hangu si alti binecredinciosi din eparhia Moldovei, lucrãrile fiind administrate de pãrintele ieromonah Iustin Mãzãrianu.
Au fugit de „robia egipteanã“
„Biserica este construitã în proportie de 80%, asa încît, orice donatie este binevenitã“, aflãm de la pãrintele staret, cu care am avut prilejul sã purtãm o discutie despre însemnãtatea locului, a lãcasului de cult si mai cu seamã despre nevointa sa, de vreo 15-16 ani încoace, de a face ca schitul sã capete un contur conform asteptãrilor. „Cînd am poposit aici, în 1999, mi s-a prezentat locul si mi s-a spus cã piatrã si apã este cît lumea, asa cã am încropit un paraclis si am slujit de atunci zi si noapte, permanent. Ca la Petru Vodã. Fiind conditiile foarte austere, desi la început mai veneau alãturi de mine si alti monahi, cu vremea n-au rezistat, asa cã am rãmas singur. Cînd spun austere, am în vedere, accesul deosebit de dificil, lipsa curentului electric si multa robotealã. Mi se spunea cã aici e robia egipteanã si plecau. Numai cã, acum, dupã 15 ani de nevointã, am reusit sã ridicãm biserica, o clopotnitã, am construit un beci, singura problemã fiind amenajarea unei bãi pe care n-am reusit s-o fac, asa cã ne spãlãm la lighean. Acum ne chinuim sã bãgãm cãldurã în bisericã pentru a începe pictura interiorului. Avem catapeteasma, dar încã n-a fost montatã si trebuie sã dusumim interiorul, dar asta mai la urmã. Problema este cã e foarte greu de bani, pentru a realiza tot ce ne-am propus. Nu disperãm! Avînd credintã în Dumnezeu, vom putea mai repede sau mai tîrziu sã ne împlinim visul“, a povestit pãrintele Iustin Mãzãrianu. Am mai aflat de la acesta cã este mîhnit deoarece monahii tineri nu se înghesuie sã vinã ca slujitori la schitul pe care în pãstoreste cu dãruire si stoicism.
Necazuri cu un zilier
Acum cîtiva ani, un necaz l-a fãcut pe staret sã apeleze la anchetatorii nemteni. În octombrie 2012, el sesiza Politia cã un fost zilier de la schit i-a indus în eroare un amic si i-a luat un tesc din inox apartinînd reclamantului. Cercetãrile au stabilit cã prin septembrie a acelui an, preotul s-a întîlnit în autogara din Piatra Neamt cu un bãcãuan, Petricã Puscasu, care spunea cã îsi cautã de muncã si asa a ajuns la schit, urmînd a primi 40 de lei si masã, conditii acceptate. Apoi, zilierul a mers cu cel care-l tocmise la Totoiesti, comuna Tupilati, unde au fãcut vin, utilizînd un teasc cu o capacitate de 100 de kg. Apoi, ustensila a fost dusã la un cunoscut al staretului, la Piatra Neamt. Întrucît între pãrti au survenit unele neîntelegeri, bãcãuanul s-a dus acasã la cunostinta fetei bisericesti si a luat teascul, cu mentiunea cã-l duce la Bacãu unde ar fi fost asteptat. Ca sã nu dea de bãnuit, a venit cu o autoutilitarã albã, asemãnãtaore celei cu care adusese bunul.
Martorul i-a cerut lui Puscasu sã-i dea numãrul de telefon al preotului,
însã acesta a sustinut cã cel care-l angajase nu putea fi apelat fiind
într-o zonã în care nu era semnal. Dupã circa o sãptãmînã, staretul
a venit la prietenul din Piatra pentru a-si recupera teascul, ocazie cu care a aflat cã a rãmas fãrã el. Ulterior, s-a întîlnit cu viitorul acuzat, i-a dat o sumã pretinsã de acesta, însã nu si-a onorat promisiunea de a restitui teascul evaluat la 40 de milioane de lei vechi. Puscasu a fost condamnat recent la sase luni de închisoare cu suspendare pentru înselãciune, dar sînt slabe sanse ca staretul sã-si recupereze prejudiciul. Asta pentru cã despre Puscasu, care mai are la activ pedepse privative de libertate pentru furt si violare de domiciliu, nu se mai stie nimic de vreo 4 ani.
Staretul are în plan o centralã hidro
„La început am fost sapte slujitori. Am primit într-o varã douã studente si la vreo trei sãptãmîni au plecat cu doi bãieti de aici. Doi bãtrîni au murit, unul într-un accident de masinã si un altul de boalã. Tineret nu vine! Care se mai intereseazã de acest loc, doreste conditii mai bune, pe care noi nu le avem deocamdatã. Vor curent, vor internet, televizor, drum mai bun...“, a adãugat staretul. Dialogul a fost destul de interesant, dat fiind faptul cã ctitorul schitului nu are nici o clipã de liniste. Este mereu prins în activitatea lãcasului de cult, la baza ridicãrii acestuia punîndu-si, asa cum o spun oamenii locului, propriile idei si întreaga sa energie. „Sînt preocupat de a ridica si o microhidrocentralã, care sã asigure energia electricã lãcasului nostru de cult. Generatorul pe care îl utilizãm acum este costisitor si asa cum spuneam bani nu avem. Si cum apã este, m-am gîndit cã ar putea functiona aici o centralã hidro. Am mers la specialisti, m-am consultat cu ei, am fãcut rost de un generator, urmeazã sã amenajãm un bazin care sã adune apa pentru a avea constantã la debit, care sã conducã la realizarea numãrului de turatii pe minut pentru producerea curentului. Am norocul cã în tinerete am lucrat în domeniul tehnic si am fãcut cunostintã cu multe astfel de probleme. Sper sã reusesc cu ajutorul lui Dumnezeu si a oamenilor cu credintã“, mai zice pãrintele, pe chipul cãruia se putea citi usor starea de obosealã fizicã, dar si acea luminã dãtãtoare de sperantã.
Visul judecãtorului Morosanu
Cã în acel loc s-ar cuveni sã se nascã un schit au visat multi localnici din Hangu, oameni plini de credintã. Cã e asa, am aflat de la Gheorghe Morosanu, fost judecãtor, care avea sã ne spunã cã în tinerete soarta a fãcut sã petreacã alãturi de strãbunicul sãu jumãtate de an în zonã. „Pãstrînd în memoria mea de copil frumusetea acestor locuri am visat cu ochii deschisi întreaga viatã cã aici s-ar cuveni sã se ridice o bisericã. Si sã vedeti poveste! ÃŽntr-o zi mã cheamã doctorul Filimon, un prieten, care avea sã-mi facã cunostintã cu un preot, recomandîndu-mi-l ca fiind deja staretul schitului visat de mine. «Uite Jorj, schitul tãu este fãcut! De construirea sa se ocupã pãrintele Mãzãrianu». Ne-am cunoscut, am venit aici în repetate rînduri, am sprijinit si eu cu puterile mele aceastã ctitorie si uite-asa am ajuns sã fiu martor în realizarea visului meu, prilej de trãire a unei adevãrate minuni“, a povestit judecãtorul Morosanu, unul dintre cei din Hangu pe care viata i-a dus pe alte meleaguri, dar care nu si-a uitat locul de obîrsie. Revenind la staretul Mãzãrianu, care-i spornic la vorbã, am mai aflat destule despre Schitul Pahomie cel Mare. Din toate ne-a retinut atentia afirmatia precum cã în viatã, pentru a reusi, trebuie sã-ti pui ordine în gînduri si sã te sacrifici: „Degeaba te agiti sã faci repede unele lucruri, dacã nu e momentul. Pe toate le rînduieste Dumnezeu!“.
Si, sigur, starea de echilibru ce se putea vedea pe chipul pãrintelui era asiguratã de modul sãu de a-si fi pus cîndva ordine în gînduri. Nu întîmplãtor, de 15 ani încoace se trudeste cu forte limitate pentru noua ctitorie. Iar rezultatele se vãd. Deocamdatã, mai greu, ca mai apoi, truda sa sã capete conturul unui lãcas de cult si de pelerinaj pentru credinciosii locului si nu numai.
Oala cu bani de la piciorul patului
Cît îi priveste pe cei ce sînt si vor fi beneficiarii ctitoriei sale la care mai este mult de lucru, oamenii locului, dincolo de vorbele de admiratie fatã de truda preotului, pun adeseori umãrul, fiecare dupã putinta sa. „Ajutãm si noi cu ce putem. Am contribuit cu bani, dar si cu materiale, sau mîncare si alimente. Bucuria ne-a fost mare cînd am aflat cã aproape de noi se va ridica o mãnãstire. Credem cã de 10-15 ani încoace, de cînd se ridicã acest lãcas de cult, Dumnezeu ne apãrã de boli si necazuri“, a spus Maria Balan, care la momentul vizitei noastre, una fãcutã prin decembrie anul trecut, trebãluia de zor prin bucãtãria asezãmîntului. Din spusele sotului acesteia, un gospodar al Boboteniului, aveam sã aflãm cã unul din clopote a fost dãruit de cãtre un localnic cu gîndul cã Dumnezeu o sã-i mai ierte din pãcate, iar dania cea mai substantialã a fost fãcutã de cãtre o rudã de-a sa, care adunase în timp toti banii de pensie, depunîndu-i undeva la piciorul patului, într-o oalã, gãsitã de cãtre urmasi, care au hotãrît sã-i dãruiascã pentru continuarea lucrãrilor la Schitul Pahomie cel Mare. Faptele celor doi au devenit deja legende, iar unde apar legendele, sigur, lucrarea va dãinui întru vesnicie. Asta ne-a declarat-o tot gospodarul Balan. Si noi sîntem hotãrîti sã-l credem, avînd drept exemplu multele legende ale Mãretului Ceahlãu.
|
Autentificare
