Soferii cer borduri de delimitare a „zebrelor“
• cererile lor vor fi analizate în prima sedintã a Comisiei Rutiere din cadrul Primãriei Piatra Neamt • Pericolul existent în preajma celor mai multe treceri de pietoni din Piatra Neamt, lipite de care stau zeci de masini parcate ilegal, a fost reclamat de un cetãtean, care a cerut sprijinul autoritãtilor pentru a nu se mai înregistra astfel de situatii. Omul are dreptate cînd vorbeste despre faptul cã soferii se trezesc cu pietonii în fata masinilor, pe banda de circulatie, pentru cã acestia nu reusesc sã se repereze reciproc, din cauza vehiculelor parcate pe marginea strãzilor, în locuri interzise. „Domnule primar, ne-ati promis în primãvara trecutã cã puneti borduri de delimitare a trecerilor de pietoni, pentru cã se parcheazã pe treceri si înaintea lor, vizibilitatea fiind aproape nulã - trebuie sã punã pietonul piciorul pe a doua bandã ca sã-l vezi si sã opresti. Pe strada Orhei, de exemplu, în fata blocului T3, se parcheazã masini mari si înalte exact înaintea trecerii, desi este interzis de codul rutier. Cum politia nu are timp sau chef sã înceapã sã scrie amenzi, vã rugãm din nou sã puneti niste borduri, popice, orice, care sã facã parcarea imposibilã înainte si dupã trecerile de pietoni“, a spus pietreanul care a semnat Mihai. Si ca sã fie cît mai bine documentat în sustinerea sa, omul vine si cu alte propuneri de treceri de pietoni care ar trebui „semnalizate“ cu borduri mobile: pe strada Orhei, în dreptul magazinului Unic; la noua trecere, tot pe strada Orhei, din dreptul blocului T3; pe bd Decebal, în dreptul Caffe Latino; pe bd Dacia, în dreptul puntii cu strada Orhei; pe Aleea Ulmilor, în dreptul Troitei; pe strada 1 Decembrie 1918, unde întorc troleibuzele la statia Dãrmãnesti; pe strada Mihai Viteazul, unde existã deja cocoasele pentru limitarea vitezei; pe bd Republicii, la trecerea de la Casa Cãrtii. „La Casa Cãrtii se parcheazã pe ambele sensuri, pînã pe trecere, de nu vezi pietonul decît cînd este pe a doua bandã. Si la toate aceste treceri de pietoni se parcheazã înainte si dupã, dar si direct pe trecere“, a mai spus semnatarul sesizãrii. O pietreanã, pe nume Mihaela, comenteazã la sesizarea cu pricina: „Dã Doamne sã asculte cineva rugãmintea asta. Ti-e si fricã sã traversezi printre masini“. Un alt pietrean este de aceeasi pãrere, în vreme ce un conducãtor auto se opune total: „Bordurile sînt cea mai mare prostie! Ele sînt foarte periculoase pentru cã nu sînt fixate si dacã te trezesti cu una din ele pusã de-a curmezisul, riscul de accident este si mai mare decît dacã nu ar fi. E mai bine sã fie modificatã forma trotuarului“. Aceastã optiune nu a rãmas „neatacã“ de cãtre un alt pietrean - „Masinile de teren pe cap de locuitor sînt destul de multe în acest oras si nu ar fi greu sã urce si sã coboare de pe trotuare... Mai greu cu bordurile mobile, pentru cã rãmîne masina suspendatã! Eu am fãcut sesizare din primãvara lui 2011 si rãspunsul primãriei este cã se vor pune începînd din varã... Vara a trecut si nimic nu s-a întîmplat! Azi, 5 ianuarie, în fata blocului meu, T3 de pe Orhei, iar s-au ciocnit douã masini. Eu, dacã voi avea nenorocul sã fiu lovit sau sã mi se întîmple asa ceva, voi chema Primãria si politia municipalã în instantã, sã ne judecãm nitel“. Vlad Tudor, purtãtor de cuvînt al Primãriei Piatra Neamt, a declarat cã autoritãtile locale au luat cunostintã de aceastã sesizare si de comentariile aferente si în prima sedintã a Comisiei Rutiere problema va fi dezbãtutã de specialisti.
|