1,7 MILIARDE PENTRU COMISARUL CATANÃ
comisarul sef Neculai Catanã are de primit 175.000 de lei de la un tînãr din Panciu, care l-a accidentat grav instanta onesteanã l-a mai condamnat pe autorul accidentului la un an de închisoare cu suspendare judecãtorii au mai decis ca o tînãrã care se afla cu politistul pe motocicletã sã primeascã 140 de milioane vechi Dupã mai bine de doi ani de la accidentul cãruia i-a cãzut victimã si 15 termene de judecatã, comisarului sef Neculai Catanã, fost sef al Politiei Rutiere Neamt, i s-a fãcut dreptate. Ieri, instanta Judecãtoriei Onesti s-a pronuntat în dosarul privind accidentul rutier petrecut în vara anului 2009, în care a fost implicat ofiterul nemtean. Astfel, Lucian Goidea, din Panciu, judetul Vrancea, autorul accidentului, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 175.000 de lei, cu titlu de despãgubiri morale, cãtre comisarul sef Catanã si a unei sume de 14.000 de lei cãtre Ioana Amarinei, tînãra care se afla pe motocicleta condusã de politist. Goidea va trebui sã mai achite contravaloarea serviciilor medicale suportate de douã unitãti sanitare. Totodatã, magistratii au respins despãgubirile civile solicitate de politistul nemtean. Trebuie precizat cã în urma accidentului rutier, ofiterul nemtean a suferit leziuni grave, el avînd nevoie de o perioadã îndelungatã pentru recuperare. Dosarul a ajuns în instantã dupã mai bine de un an si patru luni de la producerea evenimentului. Urmãrirea penalã a durat mult, întrucît avocatii inculpatului au solicitat efectuarea unei contraexpertize în cauzã. Dosarul a fost înregistrat la Judecãtoria Onesti pe 10 octombrie 2010. Accidentul care l-a tinut luni bune la pat pe fostul sef de la Rutierã, s-a înregistrat în data de 10 iulie 2009, în comuna bãcãuanã Oituz, pe drumul care face legãtura între localitãtile Bacãu si Onesti. Comisarul Catanã conducea o motocicletã Suzuki pe directia Bacãu-Onesti. Ajuns în satul Ferãstrãu, ofiterul avea sã fie victima unei manevre gresite a tînãrului Lucian Goidea, care conducea un autoturism de teren Hyundai Terracan. Din primele cercetãri a reiesit cã vrînceanul se angajase în depãsirea unui alt autovehicul si cum din sens opus se apropia o altã masinã, a fortat intrarea pe banda sa de mers, moment în care a acrosat motocicleta condusã de comisarul Catanã. Culmea este cã individul si-a continuat drumul ca si cum nimic nu s-ar fi întîmplat, el fiind depistat rapid de politistii onesteni. S-a apãrat spunînd cã nu a vãzut cînd a acrosat motocicleta, însã cu toate acestea în prima fazã a cercetãrilor în sarcina lui a fost retinutã si infractiunea de pãrãsire a locului accidentului. Accidentul a dus la rãnirea gravã a comisarului Catanã, acesta suferind o fracturã de tibie la piciorul drept si multiple traumatisme. Ofiterul a fost transportat la Spitalul Onesti, iar de aici a fost transferat la o clinicã ieseanã unde a fost supus unei complicate interventii chirurgicale. Ofiterul a stat luni bune în concediu medical, iar la începutul anului 2010 a renuntat la functie pentru a merge în misiune în Kosovo. Conform celor precizate de inspectorul principal Cãtãlina Bãdeanu, politistul va reveni acasã luna viitoare. Decizia instantei din Onesti nu este definitivã, ea putînd fi atacatã de pãrtile nemultumite.
|