Seful Spitalului Neamt, decis joi
• joi, 22 iulie, va avea loc prima sedintã a Consiliului de Administratie • scopul acestei întîlniri este acela de a delega un presedinte al consiliului •
Intrarea Spitalului Judetean de Urgentã Neamt în ograda Consiliului Judetean Neamt aduce si unele modificãri din punct de vedere al conducerii. Practic, managerul unitãtii sanitare nu mai e cel care taie si spînzurã, asa cum se întîmpla pînã acum si dãdea raportul doar în fata ministrului sãnãtãtii, ci acum toate actiunile acestuia sînt supervizate de un Consiliu de Administratie. La fel ca în cazul marilor companii private din lume dar si al multor spitale din Occident, deciziile importante ce urmeazã a fi luate de acum încolo si în cazurile unitãtilor sanitare nemtene vor fi supervizate de un Consiliu de Administratie, iar cel care va avea ultimul cuvînt va fi presedintele acestui for. În aceste conditii, directorul spitalului va avea puteri limitate si un numãr mult mai mare de sefi, ceea ce ar putea fi un lucru bun, dat fiind faptul cã astfel ar putea fi prevenite abuzurile, dar ar putea duce si la o complicare a activitãtii de conducere, deoarece, mai multe capete (de sefi) înseamnã întotdeauna mai multe pãreri. Spitalul Judetean Neamt a fost preluat la începutul acestei luni de cãtre Consiliul Judetean, în marea actiune de descentralizare impusã de cãtre Ministerul Sãnãtãtii. Atunci s-a stabilit si un consiliu de administratie care va coordona destinele celei mai mari unitãti sanitare nemtene. Joi, 22 iulie, acest consiliu, format din cinci oameni va avea prima sedintã ce va avea scopul de a desemna un presedinte. Sedinta se va tine la Consiliul Judetean Neamt si vor fi prezenti si directorii Spitalului Neamt dar si conducerea CJ, în frunte cu presedintele. Acelasi consiliu va coordona si activitatea Spitalului de Psihiatrie Sfîntul Nicolae din Roman, preluat la pachet cu Spitalul Neamt de cãtre CJ. Consiliul de Administratie este format din psihologul Radu Nãstase, din partea CJ, medicul Valeriu Andrita care va reprezenta comunitatea localã, Adriana Elena Butuc va reprezenta CJ iar Dan Morenciu si Maria Cãescu (ambii din partea DSP), vor fi reprezentantii Ministerului Sãnãtãtii în teritoriu. Pe lista de supleanti au fost alesi Ioan Popescu si Elena Filipescu, amîndoi juristi.
Presedintele acestui consiliu de administratie nu are drepturi suplimentare fatã de ceilalti membri, el fiind doar cel care va coordona sedintele si va stabili ordinea de zi. În momentul în care se va supune o decizie la vot, fiecare membru al consiliului de administratie va avea drepturi egale, presedintele nefiind cu nimic mai presus de colegii sãi. Odatã cu instalarea acestui organism de administrare si conducere, toate contractele de achizitie ale spitalului precum si toate licitatiile publice vor avea nevoie de avizul membrilor consiliului de administratie. Unde erau aceste consilii acum doi-trei ani, cînd spitalele fãceau achizitii publice în nestire si pe comisioane importante, lãsînd în urmã datorii de sute de miliarde de lei vechi?
|