Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Martie 2008
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 25 Martie 2008
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
COMORILE LUI SADOVEANU, LA VOIA DOMNULUI

COMORILE LUI SADOVEANU, LA VOIA DOMNULUI

• Casa Memorialã „Visarion Puiu“ si Muzeul „Mihail Sadoveanu“, de lîngã Mãnãstirea Neamt, unde sînt adãpostite lucruri de o inestimabilã valoare, nu are un sistem de pazã pe mãsurã • reporterii „Monitorul“ s-au plimbat nestingheriti prin muzeu fãrã a fi deranjati de cineva • custodele, pãrintele Mihail, afirmã cã imobilul este pãzit pe timp de noapte • de un cãlugãr, pentru cã nu este nici mãcar o banalã alarmã • cu prilejul „raidului“ reportericesc, am reusit sã deslusim si un mister ce plana asupra sabiei de samurai a lui Sadoveanu • obiectul aflat la muzeul de lîngã Schitul Vovidenia nu este cel primit de scriitor de la generalul Eremia Grigorescu, ci o sabie dãruitã, se pare, de un demnitar chinez •

Sute de obiecte de o valoare inestimabilã pot fi sustrase fãrã eforturi prea mari din incinta Casei Memoriale „Visarion Puiu“ (fost mitropolit al Bucovinei si apoi al Transnistriei) si Muzeului „Mihail Sadoveanu“, care se aflã în imediata apropierea a Mãnãstirii Neamt. Aceasta a fost concluzia reporterilor de la „Monitorul“ care au vizitat recent imobilul strãjuit de Schitul Vovidenia, efectuînd o documentare jurnalisticã plecînd de la un zvon conform cãruia o sabie de samurai primitã de scriitor în dar nu ar fi cea originalã. Ziaristii, singurii vizitatori de altfel la acea orã, au pãtruns în incinta clãdirii fãrã sã fie deranjati de nimeni si de nimic. Timp de aproximativ 20-25 de minute, ne-am plimbat nestingheriti prin muzeu, admirînd obiectele memoriale ce au apartinut cîndva marelui scriitor Mihail Sadoveanu sau mitropolitului Visarion Puiu. Este vorba de picturi ce reprezintã portretele pãrintilor, un portret si bust ale scriitorului, icoane din secolul al XVIII-lea, mobilier vechi, un sah de fildes, un pian, obiecte de vînãtoare si pescuit si mai multe cãrti - editii princeps si volume de documente istorice de la 1.500. Ei bine, toatã aceastã adevãratã comoarã, cu o valoare greu de stabilit, beneficiazã de o pazã precarã. Trebuie spus cã scriitorul a locuit în clãdirea actualului muzeu în perioada 1944-1961, fiind resedinta sa de varã. Clãdirea a fost construitã în 1937 de cãtre mitropolitul Visarion Puiu, cu destinatia de palat arhieresc. Imobilul a devenit casã de oaspeti, iar în anul 1944 a fost pusã la dispozitia scriitorului Mihail Sadoveanu cãruia i-a fost cedatã spre folosintã pe viatã în anul 1949. Nederanjati, hotii ar fi putut sã sustragã o parte din aceste bunuri fãrã sã le stea cineva în cale. Reporterii de la „Monitorul“ au avut timp suficient sã facã poze cu pãlãria lui Mihail Sadoveanu, sã cînte la pian sau sã admire în voie renumita sabie de samurai, asupra cãreia planeazã un mister pe care în cele din urmã am reusit sã-l dezlegãm. Toate aceste lucruri le-am fãcut acompaniati de melodia soneriei, blocate între timp de insistenta cu care am sunat pentru a ne întîmpina cineva.

Sabie ruginitã
ÃŽntr-un tîrziu si-a fãcut aparitia si pãrintele Mihail, de la Schitul Vovidenia, cel care are în grijã Muzeul Sadoveanu. Cînd i-am spus cã am fi putut sustrage în liniste obiecte de patrimoniu, pãrintele a ridicat din umeri. „Cred cã în aceastã varã vom monta un sistem de supraveghere video. Pînã atunci ne descurcãm cum putem. Noaptea, de casã are grijã un paznic, iar ziua ne aflãm noi aici. Acum eram în apropiere pentru cã am avut probleme de la o furtunã care a smuls copaci din grãdinã. Pînã acum nu au fost probleme, iar eu am grijã de aceastã casã din anul 1996“, a declarat pãrintele Mihail. Extrem de amabil si cu vaste cunostinte atît despre mitropolitul Visarion, cît si despre Sadoveanu, acesta ne-a fãcut o scurtã descriere a obiectelor memoriale, pe fondul muzical al Baladei lui Ciprian Porumbescu. I-am solicitat pãrintelui sã ne arate sabia de samurai, despre care se spune cã are o valoare inestimabilã, ea fiind primitã de Sadoveanu de la generalul Eremia Grigorescu, drept recunostintã pentru cronicile de rãzboi semnate de scriitor. Binevoitor, pãrintele Mihail a luat catalogul cu obiectele de inventar si ne-a condus la locul în care se afla sabia. Curiosi, am asteptat cu sufletul la gurã ca pãrintele sã o scoatã din vitrinã. Cînd i-am scos teaca, am constatat cã sabia este plinã de ruginã, iar mînerul se misca puternic. Cum noi detineam informatii cã ar fi ceva în neregulã cu „arma“ respectivã, l-am întrebat pe pãrinte dacã obiectul respectiv este acelasi cu cel primit de marele scriitor de la generalul Grigorescu. A negat, spunînd cã este altã sabie. „Existã o legendã privind aceastã sabie. ÃŽntr-adevãr, Mihai Sadoveanu a primit o sabie de samurai autenticã, însã nu este aceasta de la muzeu. Ceea ce avem noi este una primitã de scriitorul Mihail Sadoveanu de la un demnitar chinez“, a spus pãrintele Mihail.

„Sper sã nu crãp pînã apuc sã trag de capãtul streangului cu care sã ridic pe rînd nemernicii care au distrus tot ce-i simbol si valoare“

Tot lîngã Mãnãstirea Neamt, sub poala pãdurii de la Zimbrãrie, într-o modestã cãsutã construitã cu mîna lui, trãieste departe de lumea dezlãntuitã fostul muzeograf de la casa lui Sadoveanu. Acolo s-a retras dupã evacuarea muzeului, sã-si ostoiascã rãnile trupului, dar mai ales pe cele sufletesti. Orice întîlnire cu un om de asemenea culturã, curãtenie sufleteascã si dragoste de neam te duce cu gîndul cã poate mai avem o sansã, cã poate nu-i totul pierdut în tara asta dacã pe ici, pe colo, mai existã români adevãrati...

Reporter: Domnule profesor, Ion Babãtã, ca fost staroste al muzeului Sadoveanu ne puteti lãmuri despre „marea tainã“ a sabiei de samurai primite în dar de maestru... Asta pentru cã circulã tot felul de legende...

Ioan Babãtã: Faci dumneata ce faci si-mi rãscolesti mereu amintiri dureroase. Cum reusesc sã uit cîte ceva, numai ce apari si-mi bagi „sula-n coaste“. Dar n-am ce face, strîng din dinti, îti trag - în gînd - cîteva „nasteri îndesate“ si-ti fac voia, fiindcã m-ai ajutat la mare necaz si cu muzeul si cu pescuitul si cu slujba.
Rep.: Cît despre sabie...
I.B.: Cît despre sabia de samurai, pot spune cã facea parte din cele 36 de obiecte cu valoare inestimabilã pe care le detinea Muzeul „Sadoveanu“. Trebuie sã precizez cã, dintre toate casele memoriale din tarã, casa de lîngã Schitul Vovidenia - respectiv muzeul - era cea mai bogatã, avînd în custodie 2.372 de obiecte. Si asta, deoarece, dupã 1990, cînd toti tîmpitii îl înjurau pe Sadoveanu si voiau sã scape de „greaua mostenire“ a trecutului, eu achizitionam obiecte la preturi destul de mici fatã de valoarea lor propriu-zisã. De asemenea, începînd din 1994, Muzeul Literaturii Române, impresionat de îndîrjirea mea în apãrarea muzeului, mi-a dat si mi-a achizitionat tot ceea ce le-am cerut. Le-am luat înapoi (în schimb) dupã evacuarea mea silitã de acolo, în 1997, inclusiv tot ce a intrat în inventar dupã 1994, cînd am schimbat administratia la Bucuresti, întrucît toti mîncãii, betivanii, „dizidentii“ si retortionarii nemteni se nãpustiserã asuprã-mi din ordinul mitropolitului si a cuibului de viespi si trîntori din Ministerul Inculturii.
Rep.: Sabia era deosebitã...
I.B.: Se pare cã sabia aceea e o raritate, fiind din primele zeci de asemenea sãbii de samurai fãcute de un singur clan care detinea secretul lor. Apoi „manufactura“ sãbiilor s-a extins în Japonia, apãrînd sãbiile mari, de luptã, cele de sepuku, de harakiri etc. ÃŽn descrierea acestui valoros obiect muzeal trebuie sã precizez cã sînt amãnunte destul de semnificative care mi s-au sters din minte. A fost desfãcutã o singurã datã si nu de mine, ci de cãtre un specialist în materie, de la British Museum. M-am codit mult pînã sã-l las sã umble la ea (avea delegatie semnatã de Andrei Plesu), cãci trebuia rupt sigiliul de mãtase ce nu permitea în ruptul capului sã fie scos mînerul, unde se aflã toate datele de identificare. Eu, la vremea aceea, adunasem multe informatii despre sãbiile de samurai (apãruse pe-atunci „Shogun“, care a mai clarificat din taine) si le tot trãncãneam prin fata grupurilor de vizitatori, fudulindu-mã nevoie-mare cu vestitul obiect. Si nu-i nici o poveste în ceea ce priveste o sabie de samurai datã de cãtre împãratul Japoniei generalului Ieremia Grigorescu - eroul de la Mãrãsesti, ca urmare a rãsunetului acelei bãtãlii. ÃŽn acea perioadã (1917), Sadoveanu era corespondent de rãzboi si tinea un fel de „conferinte“ pe front, îmbãrbãtînd ostasii. Auzindu-l, Ieremia Grigorescu - impresionat de discursul lui Sadoveanu cu privire la Mãrãsesti - îi înmîneazã, în mod solemn, sabia de samurai datã de ÃŽmpãratul Japoniei Yoshihito.

„Muzeul a fost «atacat» de echipe de spãrgãtori, executori, sumedenie de culturnici tuciurii si de stergãtori de rahat“

Rep.: Înteleg cã era o adevãratã operã de artã...
I.B.- Fãrã îndoialã! Sabia a iesit din mîna primilor mari mesteri de sãbii. E fãcutã din patru foi de otel, care se bat manual, una peste alta, pînã la unirea molecularã. Se fierãstruieste fata si treimea din spatele acelei lame si se adaugã o a cincea lamã, tot zimtatã (fie rãstruitã) care se îmbinã cu cea anterioarã. Se fixeazã apoi a sasea lamã, care se nituieste cu precedenta, formînd spata sabiei si partea din mîner, nituindu-se în fata acestuia, cu celãlalt capãt al lamei cu numãrul cinci. Dupã ce se bate la filigran, pentru îmbinarea perfectã a ultimelor douã lame care înconjoarã de fapt lama de bazã, formatã din unirea celor patru foi. Se lustruieste, dupã care urmeazã cãlirea la foc de paie, aceasta durînd trei, cinci sau sapte zile. Un asemenea instrument, astfel conceput si construit, nu poate fi rupt.
Rep.: Si la Muzeul Sadoveanu, sabia expusã are un mîner superb...
I.B.: Fixarea mînerului e o inovatie de geniu. Practic, lama se îmbinã cu mînerul printr-un singur cui tronconic din aur care intrã într-o nisã auritã. Garda e încrustatã cu semne heraldice tot din aur, marcînd dinastia respectivã. Mînerul e învelit cu o piele rarã, bãtutã cu pietre pretioase. Teaca, de asemenea, e fãcutã din fîsii întrepãtrunse de lemn, deosebit de valoros, mestesugit îmbinatã si prinsã cu un snur de mãtase forte rezistent. Pentru întretinerea unui asemenea obiect este necesarã o anume cunoastere. Anual, sabia trebuie stearsã cu o pîslã si datã cu un sãpun special, fãrã ca acea parte de otel sã fie atinsã cu mîna.
Rep.: Multe bãtãi de cap v-a adus Muzeul Sadoveanu.
I.B.: Primul taifun asupra muzeului s-a datorat tocmai acestei sãbii. Acelasi delegat de la British Museum - dupã ce i-a luat datele de identificare (în primãvara lui 1990) - a venit toamna, cu o împuternicire de la rãpãnosii ministerului (condusi de Andrei Plesu), ca sã o ia pentru cercetãri la Muzeul National de Istorie a României. Nu le-am dat-o, ba, din contrã, am fãcut destul de urît la ei.
Rep.: Despre soarta sabiei în prezent, n-are rost sã vã mai întreb...
I.B.: Nu mai stiu de soarta sabiei, cum nu mai stiu de soarta multor obiecte, cum nu mai stim nimic de soarta altor mii de obiecte din patrimoniul national. Muzeul a fost „atacat“ de zeci de politisti, echipa de spãrgãtori, executori judecãtoresti, sumedenie de culturnici tuciurii din capitala patriei (scursuri de hoarde cumane) si vreo douã sute de vite (someri, cu totii, astãzi) sau, în cel mai bun caz, stergãtori de rahat pe aiurea.
Rep.: Muzeul a fost viata dumneavoastrã, dar era cît pe ce sã însemne si sfîrsitul. Apãrarea lui în interes public v-a costat nu numai bani mãcinati prin interminabile drumuri si procese, nu numai sãnãtatea subrezitã pînã în rãrunchi, nu numai mari probleme familiale. Aceastã luptã cu morile de vînt v-a adus nu numai titulatura de „Don Quijotte de la Neamt“, ci si un imens dezgust pentru mai marii culturii...
I.B.: Drept sã-ti spun, dragã prietene, dupã evacuare m-am trezit ani în sir îngrijind încã valori alãturi de care am trãit cei mai însemnati si mai frumosi ani ai mei. Astãzi, însã, mã simt extrem de linistit, vãzînd cum rãul se macinã pe sine si sper sã nu crap pînã apuc sã trag de capãtul streangului cu care sã ridic pe rînd nemernicii care au distrus tot ce-i simbol si valoare. Cãci slãbiciunea unui popor nu stã în forta dusmanilor sãi, ci în propria lui nemernicie...
Plec de la „coliba“ maestrului cãtre casã, mi-e sufletul greu ca de fiecare datã cînd amãrãciunile domnului profesor revin si mã coplesesc si pe mine. Mã gîndesc cã nimic nu-i întîmplãtor pe lumea asta, apropo de povestea sabiei, pentru cã domnul profesor Ion Babãtã a crezut toatã viata si crede cu toatã fiinta în Codul Bushido. ÃŽn Onoare, pentru cei care nu stiu.

Sabia de samurai se aflã la Muzeul Militar din Bucuresti

Misterul ce planeazã asupra sabiei de samurai ne-a împins sã cãutãm cu atentie informatii privind soarta acestui obiect de valoare. Iar datele nu au întîrziat sã aparã. Astfel, într-o biografie a generalului Eremia Grigorescu se face referire la pretioasa bijuterie japonezã care, în acest moment, se aflã la Muzeul Militar din Bucuresti. „Artilerist si patriot, în anul de foc 1917, Generalul Eremia Grigorescu a pus mai presus de toate onoarea ostirii române si gîndul de a-si salva tara. Nãscut la 28 noiembrie 1863, în Golãsei, lîngã Tîrgu Bujor, judetul Gorj, generalul Eremia Grigorescu încã de tînãr a fost atras de cariera militarã, cãreia din 1882 i se dedicã cu trup si suflet, urcînd treaptã cu treaptã, pînã la aceea de general. ÃŽn Primul Rãzboi Mondial, la Mãrãsesti, i se dã pe mînã comanda trupelor, intrînd în istoria românilor ca nemuritor. Deviza sa «Pe aici nu se trece!» l-a dus pe generalul german Mackensen la dezastru. Putini stiu însã faptul cã artizanul bãtãliilor de atunci s-a bucurat de cea mai înaltã apreciere a ÃŽmpãratului Japoniei. Acesta i-a trimis o solie din partea nebiruitilor fii ai Soarelui, rugîndu-l sã primeascã în dar sabia imperialã a Japoniei, cu emotionanta dedicatie: «Voi sunteti aceia care scrieti istoria tãrii»... Dupã moartea prematurã a marelui erou, sabia imperialã si cea de serviciu a generalului Eremia Grigorescu au fost încredintate de cãtre sotia acestuia scriitorului Mihail Sadoveanu, care nutrea o mare admiratie fatã de general. Dupã moartea lui Sadoveanu, în noiembrie 1961, Valeria Sadoveanu înapoiazã cele douã arme fiului generalului, Dan Eremia, care la cîteva zile dupã aceasta le doneazã Muzeului Militar Central“, se aratã în biografia generalului Grigorescu.
L-am contactat din nou pe Ion Babãtã, dupã ce am vizitat muzeul Mihail Sadoveanu si i-am povestit impresiile noastre si cele constatate. „Dacã sabia era ruginitã, înseamnã cã nu au îngrijit-o. Nu cred cã s-au ocupat asa cum trebuie de acele obiecte si cu sigurantã nu mai este acolo tot ce am achizitionat eu. Dacã mînerul se miscã, înseamnã cã au umblat la ea. Acea sabie nu avea voie sã fie ruginitã. Este o valoare, cum valori sînt si pianul, tablourile, dintre care unul de Grigorescu si bustul lui Sadoveanu si editiile princeps, si asa mai departe“, a declarat Ioan Babãtã.

Articol afisat de 4070 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(D. MURARU, M. ILIESCU, D. SOFRONIA)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective