Violatã de un „canibal“?
• o femeie din Sãbãoani a ajuns la spital în stare de soc si cu leziuni groaznice • aceasta a fost muscatã în zona organelor genitale • cazul a socat cadrele medicale care au examinat-o • Politia face cercetãri, însã nu a fost formulat un punct de vedere oficial • Cecilia S., în vîrstã de 47 de ani, din localitatea Sãbãoani, a necesitat îngrijiri medicale, vineri, 5 octombrie, în urma unei presupuse tentative de viol. Cazul a fost socant pentru cadrele care au îngrijit pacienta: femeia prezenta numeroase leziuni destul de grave, în special în regiunea organelor genitale, rãmînînd internatã de urgentã, sub supravegherea cadrelor medicale. Victima a fost diagnosticatã cu necrozã la nivelul organelor genitale externe si tentativã de viol. Surse din cadrul Spitalului Municipal de Urgentã Roman au declarat cã pacienta era foarte speriatã, în stare de soc si avea dureri mari din cauza leziunilor suferite, motiv pentru care a putut rãspunde doar prin gesturi la întrebãrile adresate de personalul medical. Cert este cã femeia a trãit un adevãrat cosmar, dacã este sã se tinã seama chiar si numai de leziunile pe care aceasta le prezenta la internare. „Este revoltãtor cã se poate întîmpla asa ceva. Doar o bestie ar fi capabilã de o asemenea faptã, dacã tinem cont de rãnile pe care femeia le prezenta în regiunea organelor genitale. Noi nu ne putem pronunta asupra împrejurãrilor în care s-a petrecut incidentul, însã, dacã se confirmã ipoteza cã leziunile au fost provocate prin muscãturã, atunci autorul prezintã, mai mult ca sigur, probleme psihice“, au precizat surse din cadrul spitalului romascan. La scurt timp dupã ce victima a fost internatã, cazul a fost semnalat lucrãtorilor de la Politia Municipiului Roman, care au declansat o anchetã. Pînã la ora închiderii editiei, oamenii legii nu au formulat un punct de vedere oficial în legãturã cu cele petrecute, astfel de anchete fiind, de regulã, destul de laborioase. Reamintim cã, recent, în zona municipiului Roman s-a mai petrecut un caz similar, victima fiind o femeie în vîrstã de 55 de ani, din satul Bãtrînesti, comuna Icusesti. Aceasta a fost batjocoritã în urmã cu circa o sãptãmînã de un tînãr care-i putea fi copil, din aceeasi localitate, pe un teren viran, în timp ce se întorcea de la cîmp. Violenta de care a dat dovadã agresorul a fost socantã si în situatia mentionatã, victima ajungînd la un spital din Iasi cu o dublã fracturã de mandibulã. Referitor la cazul de la Sãbãoani, este posibil ca, în functie de expertiza medico-legalã la care va fi supusã Cecilia S., suspectul sã fie tras la rãspundere inclusiv pentru infractiunea de vãtãmare corporalã gravã.
|