CUM SÃ „FACI“ 500.000.000 de lei
• un angajat al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Neamt a tras un tun de peste o jumãtate de miliard • Georgian Anãstãsoaiei este bãnuit cã modifica datele de pe discheta cu salariile asistentilor maternali • interventia directorului executiv Mihai Hanganu a fãcut ca escrocheria sã fie stopatã • conducerea CJ si Politia au fost sesizate cu privire la faptele angajatului, care si-a prezentat demisia • Georgian Anãstãsoaiei, angajat al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Neamt este acuzat de cãtre sefii sãi cã a dat un tun de sute de milioane de lei, prejudiciind bugetul de stat. „Eu precizez clar: la mijloc este vorba de furt“, a declarat Mihai Hanganu, directorul institutiei si cel care a descoperit manevrele lui Anãstãsoaiei. Verificãrile efectuate, pînã în acest moment, au scos la ivealã un prejudiciu de aproximativ 500 de milioane de lei, însã acesta poate sã creascã, întrucît ancheta va cuprinde toatã perioada în care Anãstãsoaiei a fost angajatul institutiei. De asemenea, rãmîne de stabilit si vinovãtia celor doi complici ai sãi, sotia, respectiv un fin, ambii angajati ai Directiei. „Este un furt, pe care eu l-am descoperit. Am avut inspiratia sã calculez niste borderouri de salarii ale asistentilor maternali. Bãnuiesc cã s-a actionat aici, pentru cã sînt foarte multi asistenti, respectiv 545, care îsi primesc salariile pe card. La începutul lunii decembrie, Anãstãsoaiei a venit la mine cu borderorurile de carduri si l-am întrebat dacã sînt în regulã. El a rãspuns pozitiv si am socotit unul, constatînd cã nu sînt probleme. Am insistat sã socotesc toate borderourile, ocazie cu care am constatat frauda. Mai exact, dupã ce am adunat toate sumele, mi-a dat un plus de 70 de milioane de lei. Atunci, l-am sunat imediat pe directorul bãncii si l-am rugat si pe el sã verifice. Ulterior, domnul director m-a anuntat cã nu ar fi probleme, dar sînt cîtiva angajati cu salarii mult mai mari decît în borderouri. Asa am vãzut cã, în borderou, în dreptul lui Anãstãsoaiei figurau 447 ron (4.470.000 de lei vechi - n.r.), iar pe discheta dusã la bancã avea 4.447 ron (44.470.000 de lei vechi - n.r.) Un alt angajat, finul lui, figura cã are de încasat 4.216 ron, desi trebuia sã încaseze numai 1.216 ron. La fel si în cazul sotiei lui Anãstãsoaiei, care era trecutã pe card cu 3.000 ron, desi trebuia sã ia numai 609 ron. ÃŽn total, cei trei urmau sã ia 11.500 ron, adicã 115 milioane de lei vechi. Ca urmare a celor constatate, am anuntat imediat banca ca sã blocheze conturile, ceea ce s-a întîmplat. Am reverificat toate borderorurile si am constatat cã banii erau luati din impozitul pe salarii. Anãstãsoaiei avea un program de contabilitate nesecurizat si fãcea borderourile cum dorea el“, a declarat directorul Hanganu.
Posibil prejudiciu doar la bugetul de stat
Odatã sesizate neregulile, seful institutiei a dispus sigilarea biroului unde lucra angajatul, a calculatorului si a fost sesizatã Politia si conducerea Consiliului Judetean Neamt. Apoi, pe 6 decembrie, s-a instituit o comisie de control intern, aceasta avînd misiunea de a stabili valoarea prejudiciului si persoanele implicate. „Bãnuiesc cã lucreazã de multã vreme în sistemul ãsta, iar prejudiciul, numai în acest an, se ridicã la aproximativ 500 de milioane de lei“, a mai opinat Mihai Hanganu.
Trebuie precizat cã Georgian Anãstãsoaiei prezenta la bancã borderorurile pentru carduri si o dischetã pentru ca angajatilor bãncii sã le fie mai usor atunci cînd opereazã tranzactiile în conturile angajatilor. Pe dischetã, sumele erau mai mari, ele fiind înscrise în dreptul lui Anãstãsoaiei si a acolitilor sãi. Fapta a fost mai greu de descoperit, întrucît angajatii nu erau prejudiciati, singurul care avea de „suferit“ fiind bugetul de stat. Pe data de 7 decembrie, Anãstãsoaiei si-a înaintat demisia, directorul institutiei invitîndu-l la sediu pentru clarificarea situatiei, dar fostul angajat nu a dat curs demersului directorului. „Asteptãm ca verificãrile interne sã fie finalizate, dupã care vom înainta raportul Politiei. Vreau sã precizez doar cã este vorba de un angajat, pentru care nu trebuie sã plãteascã toatã institutia. A furat, l-am prins, iar acum va plãti. Nu stim cît a furat, însã acest lucru va fi stabilit cu certitudine, la fel cum vom stabili si modalitatea de recuperare a prejudiciului“, a mai spus directorul executiv Mihai Hanganu. Din documentele puse la dispozitia ziaristilor, reiese cã ar fi vorba de nereguli, extrasele de cont bancar confirmînd faptul cã cei trei si-au însusit, nemeritat, sume de bani. Rãmîne ca organele de cercetare penalã sã se pronunte si sã stabileascã despre ce infractiuni este vorba. Mentionãm cã încercãrile de a-l contacta si pe cel incriminat au esuat.
|