„SAPARD-ul“ de la Trifeºti, la Anticorupþie
• poliþiºtii nemþeni îºi vor declina competenþa în cazul investigaþiilor de la Trifeºti • este vorba de un drum realizat cu fonduri SAPARD • dosarul va lua calea Departamentului Naþional Anticorupþie, faptele constatate avînd „miros“ de corupþie Este o certitudine: lucrarea SAPARD de la Trifeºti va ajunge pe masa procurorilor anticorupþie. Informaþia ne-a fost confirmatã de poliþiºtii romaºcani, care, în urmã cu ceva timp, au demarat o lucrare cu privire la lucrarea în cauzã. „Deocamdatã lucrãm la materialul de declinare a competenþei cãtre Direcþia Naþionalã Anticorupþie, aºa cã nu vã putem spune mare lucru. Cert este cã ancheta va fi continuatã de cãtre procurorii anticorupþie, faptele constatate de noi fiind de competenþa lor“, a declarat un ofiþer romaºcan. De regulã, poliþiºtii îºi declinã competenþã atunci cînd constatã cã existã elementele constitutive ale sãvîrºirii unor onfracþiuni de corupþie. Este vorba de Legea 178/2002 privind faptele de corupþie, precum ºi cele asimilate faptelor de corupþie. ÃŽn momentul în care, în urma investigaþiilor întreprinse, oamenii legii constatã cã a fost comisã o faptã de corupþie se trece la întocmirea materialului de declinare a competenþei, astfel de fapte putînd fi cercetate doar de cãtre procurorii anticorupþie. Aceºtia vor decide care va fi soarta anchetei ºi vor lua mãsurile ce se impun.
Poliþiºtii afirmã cã s-au autosesizat în acest caz, însã existã ºi reclamaþia unui cetãþean din comunã care a sesizat mai multe instituþii ale statului. Gheorghe Andrieº, din localitate, s-a adresat mai multor instituþii reclamînd mai multe nereguli legate de modul de organizare a licitaþiilor, precum ºi calitatea lucrãrilor. „Semnalez faptul ca în cazul acestei lucrãri s-a nivelat superficial ºoseaua, turnîndu-se un strat de balast cu pãmînt, adus de pe islazul comunal, facîndu-se o groapã periculoasã în terenul aflat în devãlmãºie al cetãþenilor. ÃŽn schimb, în acte a fost trecut cã acest balast s-a exploatat de la Gherãieºti, care se aflã la o distanþã de 50 de kilometri. ÃŽn aceste condiþii este normal cã diferenþa de bani a fost însuºitã ilegal. Acest lucru l-am sesizat în mai multe rînduri. De asemenea, ºi dalele de rezistenþã au fost turnate direct pe pamînt, fãrã încastrarea acestora, asa cum prevedea proiectul. O parte din salariaþii care au fost utilizaþi au lucrat la negru. ÃŽn conformitate cu proiectul, drumurile ce intersecteazã ºoseaua asfaltatã trebuiau realizate pe o distanþã de 50 metri, ori, în realitate acestea au fost asfaltate doar pe 10-15 metri. ÃŽn schimb, procesele-verbale de recepþie intermediarã pe faze ºi lucrãri s-au fãcut din birou, fãrã verificarea lor în teren, la faþa locului“, spune Gheorghe Andrieº.
Primarul comunei Trifeºti, Vasile Duminicã, a recunoscut acum cîteva luni cã ar exista niºte probleme legate de calitatea lucrãrilor, însã acestea urmau sã fie rezolvate de cãtre executant, drumul fiind în garanþie. ÃŽn ceea ce priveºte reclamaþia lui Andrieº, edilul a declarat pentru colegii noºtri de la „Monitorul de Roman“ cã-l va acþiona în judecatã.
Proiectul SAPARD de reabilitare a drumului comunal, care tranziteazã comuna, în lungime totalã de 8,2 kilometri, a fost demarat în urmã cu mai multe luni, valoarea lui fiind de 34,5 miliarde de lei. La licitaþie s-au prezentat firmele „Imrom“ Roman ºi „M.D.Rom“. Cîºtigãtoare a fost declarat „Imrom“, oferta acesteia fiind mai bunã. Cercetãrile poliþiºtilor au debutat în momentul în care mai mulþi cetãþeni din comunã au reclamat calitatea proastã a lucrãrilor.
|