 LA CAPÃTUL LUMII... SPERANÞA
• pentru unui locatari din cartierul Speranþa, traiul cotidian este de coºmar • imagini cu zeci de puradei nespãlaþi care umblã printre halele transformate în „locuinþe“ dau impresia de viaþã la cort • etnicii þigani se plîng cã nu au condiþii ºi cã autoritãþile nu-i ajutã sã trãiascã mai bine • ºobolani imenºi umblã noaptea pe pervazurile geamurilor • Imaginea imprimatã pe ochiul celui care trece pe lîngã ultimele hale din cartierul Speranþa este greu de relatat în cuvinte. ÃŽntr-o zi toridã de varã, în preajma halelor F2 ºi F3, zeci de puradei, în pielea goalã, se alergau de mama focului. Sînt atît de negri, încît parcã ai crede cã scena nu se petrece în România. ªi, deºi par mici-mici, fug cît îi þin picioarele. Nu-i deranjeazã maldãrele de gunoaie, resturile de betoane, ori sîrmele, dar nici balega de cai, ori gãinaþul pãsãrilor care trãiesc în halele din vecinãtate. Soarele fierbinte nu-i þine pe þigãnuºi în casã. Unul, de cîþiva aniºori, trãgea de coadã un cal priponit pe un ogor de peste drum. O þigãncuºã, care dupã cum arãta nu a fost tunsã de cînd e pe pãmînt, flutura un „zmeu“ - o sîrmã de capãtul cãreia era prinsã o bucatã de nailon. La un colþ de halã, o þigancã îºi alãpta copilul care de multã vreme nu mai este de vîrsta þîþei. Surpriza avea sã aparã în doar cîteva momente, cînd din hala F2 au nãpãdit vreo zece adulþi, negri ºi ei, îmbrãcaþi ponosit. Nici n-am apucat sã le spunem cum de am ajuns pe teritoriul lor, cã au început sã ne spunã of-urile. „Sîntem 28 de familii în hala F2 ºi douã dintre ele au în casã 20 de persoane fiecare. De exemplu, la Cãlãraºu, ca sã doarmã, toþi 20 n-au loc. Ocupã tot spaþiul din casã ºi cum nu-i mult, pentru cã toþi avem cîte o camerã, se întind peste tot, ºi-n bucãtãrie, ºi-n baie. N-avem apã caldã de un an de zile. Au þiganii din F3 ºi pe noi ne pun sã o plãtim. Trãim în niºte condiþii vai de noi, dar pe primar nu-l intereseazã. Noi nu l-am votat pe ªtefan. Din an în Paºte vine Ouatu pe aici, se uitã, ne face promisiuni ºi pleacã. Niciodatã nu a rezolvat nimic pentru noi“, a spus unul dintre membrii familiei Saulea. El a mai precizat cã, împreunã cu mai multe rude, a mers, în urmã cu ceva vreme, la Bucureºti ºi s-a plîns de condiþiile mizere în care trãiesc. ÃŽn urma demersului sãu, autoritãþile pietrene s-au preocupat de ridicarea unui perete în cadrul halei F2. Mirosul de la ferma de pãsãri din zonã devenise insuportabil. Pe gaºca de þigani nu o deranja nimic. O bãtrînã, dar care susþinea cã are numai 47 de ani, îºi arãta printre buze singurul dinte din gurã. „Mai e de-o palmã pe tavan ºi ajunge apa la dulia becului. Atunci va izbucni un incendiu. Sînt þevi sparte, dar nu le reparã nimeni. Curge apa non-stop la noi, dar cei de la Aqua Calor stau în birouri. Astã-iarnã, am stat cu faraºul în faþa uºii ºi am dat afarã apa care intra în casã. Nouã trebuia sã ni se dea halele din faþã, în care s-au mutat românii. Dar primarul ªtefan a vrut sã ne mute aici, sã nu putem trãi ºi noi ca oamenii. Animalele din pãdure o duc mai bine decît noi. Trebuia sã ne lase pe strada Siretului, unde am stat atîþia ani ºi sã nu ne aducã aici, la capãtul lumii“, a spus þiganca. ÃŽn spatele clãdirii, mai multe chichineþe reprezintã adãposturile pentru cai. Cum distanþa dintre ei ºi oraº este apreciabilã, þiganii apeleazã la mijloacele de transport proprii, înhãmînd caii la cãruþã ºi plecînd spre mediul urban. ÃŽn cãutarea a nu se ºtie ce.
Locuinþele rromilor, patria ºobolanilor
Cum se apropia de mijlocul amiezii, mirosul înþepãtor de la gãinaþul aruncat la cîþiva metri de geamul halei F2 devenea sofocant. Era un efort ca sã poþi respira. Cîþiva cîini ieºeau de pe holul halei. De cãldurã, stãteau cu limbile scoase de-un cot ºi cu cozile între picioare. Un puradel s-a ridicat pe vîrfuri ca sã pupe o ditamai namila de cîine lup pe bot, în vreme ce altul încerca sã îl caute purici prin blana neagrã. Aveam sã aflãm cã în Speranþa, nu numai cîinii ºi oamenii convieþuiesc sub acelaºi acoperiº, ci ºi ºobolanii. Pare incredibil, dar o tînãrã, necãsãtoritã, dar mamã a patru copii, ne-a povestit cum fugãreºte tot timpul un ºobolan prin casã, pentru a nu-i prinde fiul cel mic de picioare. „ªtiþi cît e, iaca atîta - ºi ne-a arãtat din vîrful degetului mijlociu ºi pînã la cot. Sã fiu a dracu', în fiecare zi vine în casã la mine ºi îl fugãresc pentru cã mã tem sã nu-mi mãnînce copilul de picioare. De fapt, bãiatul crede cã-i de joacã ºi fuge dupã el. Uneori, îl mai nimeresc cu coada mãturii, dar ºtie locurile prin casã ºi scapã. Cînd nu are unde se adãposti, se duce pe la gaura de la ghenã. Intrã în altã casã, apoi se întoarce, ºi tot aºa. Noaptea, cînd sînt geamurile închise, umblã ºobolanii pe pervazurile geamurilor. Ne uitãm la ei ca la televizor. Oricît ne-am strîmba, nu se sperie. Ridicã nasul în sus ºi cautã o gaurã ca sã intre peste noi“, a spus Claudia Elena Mãrgean.
Etnicii din Speranþa se mai plîng de faptul cã nu au de unde se aproviziona, întrucît în tot cartierul existã un singur magazin, care se închide la ora 16. De asemenea, ei mai cred cã li se factureazã la preþuri astronomice utilitãþile, dînd exemplu, cu facturi în mînã, ce au de plãtit la Electrica - patru, cinci milioane de lei pe familie, ori cãtre Aqua Calor unde, în cazul familiilor numeroase, factura ajunge ºi la 18 milioane de lei pe lunã. Cînd am plecat de la ei, ne-au spus sã vorbim cu cei din Primãria Piatra Neamþ sã nu-i uite ºi sã se gîndeascã la faptul cã ºi ei sînt oameni. Au rãmas, însã, cu convingerea cã nu avem puterea sã le rezolvãm problemele, întrucît s-a împãmîntenit ideea cã þiganii nu meritã un trai civilizat. Plecarea maºinii din mijlocul lor a stîrnit bucuria puradeilor, care au alergat în urma noastrã în numãr mare, cu tot cu cîinii din... dotare.
|
Autentificare
