 DOSARE CENZURATE: Satanismul, între mistificare ºi realitate (III)
• primele referiri la satanism apar prin secolul X, în Bulgaria, cînd o miºcare religioasã sectarã a primit numele întemeietorului ei, un preot de þarã, Bogomil • Am cam stat pe gînduri...
Dacã sã continuãm, cu un nou episod, incursiunea în aceastã ciudatã (ºi puþin cunoscutã) istorie recentã a satanismului din România. Oare nu facem rãu? Oare nu dãm idei? Am vorbit despre Anton Szandor La Vey, autointitluat „Papa cel negru al satanismului“, despre mai multe cazuri inimaginabile petrecute în þarã, despre sinucideri rituale ºi despre ideologia promovatã de „Biserica lui Satan“. Colegii de redacþie, glumind, m-au atenþionat cã voi fi trecut pe „toaca“ sataniºtilor. Nici o problemã, fiindcã am mai fost trecut ºi prin alte „toace“ ºi, iatã, încã mai scriu.
La fel, ne-am tot sucit dacã sã reproducem sau nu simbolurile adoptate astãzi de sataniºti ºi folosite chiar ºi de cei care n-au habar ce reprezintã acestea. De aceea citãm, de aceastã datã din Monitorul de acum cîteva zile, un rãspuns dat de distinsa doamnã Daniela Suman, directorul Colegiului Naþional Roman Vodã: „Acum, multã lume, pe fondul a ceea ce s-a întîmplat, zice cã pe o bancã (n.n. din clasa în care învãþa eleva care s-a sinucis) era un simbol, dar nu pot sã zic cã e un fenomen extins, cã pe toate bãncile sînt simboluri. Apoi, profesorii pot sã aibã probleme în a identifica sau a descifra un astfel de simbol (s.n.). Bun, ºi dacã îl vezi, poate sã fie o chestiune serioasã ceea ce de obicei nu este, sau poate sã fie o modã, din teribilism. Sã ne amintim cã, la un moment dat, au apãrut zvastici fãcute de copii pe pereþii blocurilor, dar asta nu înseamnã cã poþi sã spui cã, în aceastã comunitate, existã un grup puternic de naziºti“. Aºadar, reproducem aceste simboluri pentru a le ºti ºi pentru a ne feri de ele.
Cadavre încrustate cu însemne sataniste
Pentru „sataniºtii“ noºtri care mîzgãlesc pereþii cu însemne satanice, amestecate cu nume de formaþii rock sau cu tot felul de americãnisme care, musai, trebuie sã aibã ‚„th“ ‚„oo“ sau inevitabilul „y“, pentru adepþii lui Anton Szandor La Vey ºi a sa „The Church of Satan“, înfiinþatã la San Francisco în 1969, pentru toþi virusaþii de aceastã ideologie mimeticã, a cãrei putere de penetrare în Est s-a datorat, în mare mãsurã, faptului cã provine din Vest, avem o surprizã: povestea bulgarului Bogomil. Dar, înainte de a pãºi în istorie, sã citãm din „România liberã“, dintr-un excelent reportaj fãcut la Penitenciarul Poarta Albã. Acolo, printre cei peste trei mii de bãrbaþi care îºi ispãºesc pedepsele, singurii condamnaþi pe viaþã sînt doi tineri sataniºti: Horaþiu Pintilie ºi Cristinel Andronache. Aceºtia, împreunã cu un minor, elev la un liceu din Constanþa, fratele lui Horaþiu, adepþi declaraþi ai cultului satanic, au ucis doi oameni nevinovaþi, încrustîndu-le cadavrele cu cuþitul, cu insemne satanice. „Rugat sã comenteze mobilul celor douã crime, interlocutorul nostru ne-a mãrturisit cã a fost o formã de a se descãrca ºi de a-ºi manifesta nefericirea! (...) Fire liberã, gîndul pierderii libertãþii îl înnebuneºte, de aceea, pentru a îndura mai uºor regimul de detenþie, tinde cãtre evoluþia spiritului, cãutînd detaºarea de material“.
Acestea fiind spuse, sã punem mîna pe „Istoria credinþelor ºi ideilor religioase“, monumentala lucrare a lui Mircea Eliade
Bogomilii ºi autonomia lui Satan
Aflãm, de acolo, cã observatorii laici ºi religioºi ai Bizanþului au remarcat, începînd cu secolul al X-lea, în Bulgaria, avîntul unei miºcãri religioase sectare care a primit numele întemeietorului ei, un preot de þarã, Bogomil. Cãtre anul 930, acest Bogomil „cel iubit de Dumnezeu“ a început sã propãvãduiascã sãrãcia, umilinþa, pocãinþa ºi rugãciunea: cãci, dupã Bogomil, lumea aceasta e rea, ea a fost zãmislitã de Satanail (fratele lui Hristos ºi fiul lui Dumnezeu), „Dumnezeul cel Aspru“ din Vechiul Testament. Tainele, icoanele ºi ceremoniile Bisericii Ortodoxe sînt declarate deºarte, deoarece sînt considerate lucrarea diavolului. Crucea trebuie detestatã, cãci pe cruce a fost rãstignit ºi omorît Hristos.
Este greu sã ignori izbitoarea asemãnare a bogomilismului cu satanismul promovat de fostul acrobat Anton Szandor La Vey în a sa biblie satanistã. Doar contextul este altul ºi distanþa de peste 1.000 de ani. Acum 1.000 de ani, bogomilismul a alarmat la fel cum o face ºi satanismul de azi. Istoria ne spune cã, dupã cucerirea Bulgariei, în 1018, de cãtre Vasile al II-lea, numeroºi nobili bulgari s-au instalat la Constantinopol. Adoptat de anumite familii de nobili locali ºi chiar de unii cãlugãri bizantini, bogomilismul ºi-a organizat teologia. Dupã un timp, secta s-a scindat în cei care susþineau autonomia lui Satan, afirmînd cã el este un zeu veºnic ºi atotputernic (grupîndu-se în jurul bisericii de la Dragoviþa) ºi în vechii bogomili, care îl socoteau pe Satan un fiu decãzut al lui Dumnezeu. În anumite momente, bogomilismul a reuºit sã se impunã oficial. În Bulgaria, în prima jumãtate a secolului XIII, sau în Bosnia, unde sub domnia banului Kulin (1180-1214) a devenit religie de stat. În secolul al XIV-lea, secta ºi-a pierdut influenþa ºi, dupã cuceririle otomane din Bulgaria ºi Bosnia (1393), majoritatea bogomililor s-au convertit la islamism.
Mãrturisirea pãcatelor este inutilã
În primele douã decenii ale secolului al XII-lea, prezenþa misionarilor bogomili este semnalatã în Italia, Franþa ºi în vestul Germaniei. La Orleans, ei reuºesc sã converteascã nobili ºi chiar preoþi, printre care un consilier al regelui Robert, confesor al reginei. Se poate recunoaºte esenþialul ereziei: nu Dumnezeu a creat lumea vizibilã; materia este impurã; cãsãtoria, botezul, euharistia ºi mãrturisirea pãcatelor sînt inutile... Pãtrunzînd în Occident, bogomilismul adoptã unele elemente þinînd de tradiþia protestatarã localã. Katharii (de la katharos-curat) nu credeau nici în infern, nici în purgatoriu. Pentru ei, lumea era domeniul lui Satan, el a creat-o ca sã poatã întemniþa spiritul în materie. Satan era identificat cu Dumnezeul Vechiului Testament. Adevãratul Dumnezeu, bun ºi luminos, se afla departe de lumea aceasta. El l-a trimis pe Hristos ca sã-i înveþe pe oameni calea mîntuirii. Trupul lui Hristos, fiind numai Duh, nu e decît o pãrere. Ura împotriva vieþii aminteºte de anumite secte gnostice ºi de maniheism. S-ar putea spune cã idealul katharului era dispariþia umanitãþii prin sinucidere ºi prin refuzul de a avea copii, cãci katharii preferau cãsãtoriei desfrîul.
„Papa“ Eliade
Din „Istoria credinþelor ºi ideilor religioase“ a „papei“ Mircea Eliade sã vedem ce însemnã dualism, literaturã apocalipticã ºi sã citim despre Satan.
„Figura lui Satan s-a conturat, probabil, sub influenþa dualismului iranian“. Ce înseamnã acest dualism? „Textele de la Qumram vorbesc despre douã spirite create de Dumnezeu, unul bun ºi unul rãu“. Este vorba despre un dualism atenuat, cãci Satan nu coexistã, de la începuturi, cu Dumnezeu ºi nu este veºnic. Literatura apocalipticã are la bazã un „scenario“ mistico-ritual arhaic, în care sfîrºitul lumii este urmat de o nouã creaþie. Lumea ºi istoria sînt considerate ca fiind dominate de forþele rãului, adicã de puterile demonice stãpînite de Satan. Primele menþionãri ale lui Satan îl prezintã ca aparþinînd curþii cereºti a lui Iahve. El era „vrãjmaºul“, deoarece era personajul ceresc ostil omului. Acum, Satan încarneazã principiul Rãului; el devine Vrãjmaºul lui Dumnezeu ( Iov, Zaharia). ÃŽn plus, apare ideea celor douã vîrste (sau douã ÃŽmpãrãþii): ÃŽmpãrãþia de aici ºi ÃŽmpãrãþia cealaltã. ÃŽn „Ezdra“ se menþioneazã cã: „Cel PreaÃŽnalt n-a fãurit o singurã vîrstã, ci douã“. ÃŽn vîrsta aceasta, „ÃŽmpãrãþia lui Satan“ e sortitã sã triumfe. Sfîntul Pavel îl desemna pe Satan ca pe „dumnezeul lumii acesteia“( Corinteni). Puterea lui Satan va atinge culmea în preajma erei lui Mesia, cînd se vor înmulþi catastrofele ºi fenomenele neobiºnuite.
Sfîrºitul lumii
Noi, trãitorii din secolul XXI, sîntem, de bine, de rãu, avertizaþi asupra a ceea ce ar putea însemna catastrofele ºi fenomenele... cosmice. Am vãzut o groazã de filme catastrofice, nu-i aºa? Dar, fiindcã nimic nu este nou sub soare, sã vedem ce spuneau Apocalipsele evreieºti de sfîrºitul lumii. Citãm din Ezdra: „Soarele va strãluci în timpul nopþii ºi luna în timpul zilei, în fîntîni va curge sînge, stelele vor devia de pe orbitele lor, din arbori va picura sînge, din mãruntaiele pãmîntului vor þîºni flãcãri, pietrele vor începe sã strige (n.n. nu ne putem abþine a spune cã e o metaforã superbã), oamenii se vor omorî între ei, va fi secetã ºi foamete“. ÃŽn fine, ceea ce trebuie de reþinut ar fi cã în bãtãlia eshatologicã de care pomenim, Iahve îl va învinge pe Satan, va nimici sau va potoli toþi demonii, va înlãtura rãul ºi va clãdi apoi ÃŽmpãrãþia sa, dînd lumii viaþa, bucuria ºi pacea eternã.
Dupã cum zice „papa“ Eliade, dualismul se precizeazã în urma unei crize spirituale, care pune sub semnul întrebãrii atît limbajul, cît ºi postulatele teologice tradiþionale ºi care duce, între altele, la o personificare a aspectelor negative ale vieþii, ale realului ºi ale divinitãþii. Ceea ce a fost conceput ca un moment în procesul universal (întemeiat pe alternanþa contrariilor zi/ noapte; viaþã/ moarte; bine/ rãu etc.) poate fi izolat, personificat ºi investit cu o funcþie specificã ºi exclusivã, anume aceea a Rãului. Figura lui Satan, ca încarnare a Rãului, a jucat un rol considerabil în formarea ºi în istoria creºtinismului, înainte de a deveni personajul faimos, cu nenumãrate metamorfoze, din literaturile europene ale secolelor XVIII ºi XIX.
Punem punct. Nu a fost chiar „Codul lui Da Vinci“, dar dupã numãrul nesperat de mare de accesãri ale articolelor noastre pe formula de Internet a Monitorului, am înþeles cã a fost un subiect de interes.
|
Autentificare
