Datini ºi tradiþii de Sfîntul Andrei
• Sfîntul Andrei, ocrotitorul României, a creat în popor o serie de ritualuri pãstrate cu sfinþenie ºi astãzi • sosirea sfîntului în Dacia a constituit acceptarea creºtinismului pe teritoriile strãbune • Sãrbãtoarea Sfîntului Andrei, de pe 30 noiembrie, þese, an de an, adevãrate legende, legate de spirite ºi duhuri malefice, care, chipurile, ar atenta acum la sãnãtatea semenilor noºtri credincioºi. La sosirea Sfîntului Andrei în Dacia, strãmoºii noºtri au acceptat creºtinismul cu uºurinþã, însã n-au renunþat total la vechile credinþe ºi ritualuri. Acestea au fost înglobate în noua religie. Noaptea de Sfîntul Andrei este o noapte ambivalentã. Pe de o parte, este o noapte cum nu se poate mai potrivitã pentru vrãji ºi farmece, fetele superstiþioase crezînd cã acum au ºansa sã-ºi cunoascã iubitul sau ursitul. ÃŽnsã, pe de altã parte, existã credinþa cã este momentul pentru a se lua mãsuri de apãrare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaþi au, în aceastã noapte, puteri sporite.
Cei care se întorc
Din familia mare a duhurilor, în noaptea de Sfîntul Andrei este pomenit strigoiul. Imaginat ca un mort demateralizat, condamnat sã rãtãceascã noaptea prin lume, acesta nu poate ajunge pe lumea cealaltã dupã înmormîntare. Sînt însã situaþii cînd strigoii refuzã sã se mai întoarcã dincolo, dupã ce îºi viziteazã rudele, la marile sãrbãtori. Aceºtia pot aduce boli, grindinã ºi alte suferinþe. Alãturi de ei existã ºi strigoii vii sau „oamenii strigoi“. De obicei, este vorba despre babe. ÃŽn noaptea menþionatã, strigoii vin, se ung cu unturã pe tãlpi ºi ies prin horn, pentru lupta cu strigoii morþi. A doua zi, pot fi recunoscuþi dupã zgîrieturile de pe faþã. ÃŽn cazul în care n-au cu cine se rãzboi, merg pe la casele oamenilor. Ca mãsurã de precauþie, se freacã uºile ºi zãvoarele cu usturoi.
Moroii, lupul ºi pricoliciul
Moroii sînt confundaþi cu strigoii, însã aceºtia fie se nasc ca atare, fie sînt oameni care, pedepsiþi pentru faptele lor, devin dupã moarte suflete rãtãcitoare. Mai circulã legende cã moroii ar fi copii morþi ºi nebotezaþi. Consideraþi foarte periculoºi, moroii sînt asimilaþi în unele regiuni vampirilor, deoarece se afirmã cã ar suge sîngele ºi laptele vitelor. Cu titlu de moºtenire a unor ritualuri strãvechi, geto-dacice, de ziua Sfîntului Andrei se mai celebreazã ºi Anul Nou al dacilor. Cunoscut fiind cultul dacic al lupului, aceastã zi mai este numitã ºi „Ziua lupului“. ÃŽn unele regiuni ale þãrii, pe 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten ºi poate sã întoarcã gîtul þeapãn, ceea ce face ca nimeni ºi nimic sã nu îi scape. El devine primejdios pentru vite, dar ºi pentru oamenii care se încumetã la drum. Lupii se adunã, iar Sfîntul Andrei împarte prada pentru iarna care începe. Strîns legat de superstiþiile care privesc lupul este ºi pricoliciul. ÃŽn mitologia româneascã, pricoliciul este reprezentat ca un om cu coadã, nãscut dintr-o împreunare incestuoasã, pipernicit, neastîmpãrat, rapid în miºcãri. Pricolici pot deveni ºi oamenii care au suferit blesteme ºi grele vrãji. ÃŽn asemenea situaþii, transformarea nu este definitivã, ci are loc doar pe durate determinate, cu reveniri periodice la condiþia de om. ÃŽn ceea ce priveºte pricolicii autentici, aceºtia ar avea capacitatea de a se metamorfoza în lup sau cîine, dîndu-se de trei ori peste cap. Se spune despre ei cã se hrãnesc cu vite sau chiar copii ºi cã rãspîndesc boli, odihnindu-se noaptea pe pieptul celor adormiþi. Deºi sînt de temut ºi au puterea de a trece prin orice obstacol, pricolicii sînt fãpturi muritoare ºi asexuate. De menþionat cã multe asemenea tradiþii sînt cunoscute ºi în zona Romanului, sãtenii, în special, respectînd superstiþiile mai ales pentru a nu avea parte de necazuri.
|