Ginduri la inceputul unui nou an scolar

Sintem in ajunul unui nou an de scoala, dar, parca, niciodata nu s-a vorbit mai putin despre acest eveniment deosebit din viata copiilor, a parintilor, a bunicilor, a cadrelor didactice, adica din viata marii majoritati a romanilor.
Dintotdeauna ziua de 15 septembrie s-a aflat in centrul atentiei celor care lucreaza in mass-media si care relatau despre febra pregatirilor pentru scoala. Desi am rasfoit cu atentie paginile ziarelor si am urmarit emisiunile de la televizor, n-am gasit decit putine referiri la subiect si acelea de factura negativa: scoli neigienizate, locuri insuficiente in gradinite si cozi in noapte pentru inscrierea prescolarilor, unitati de invatamint fara autorizatie si amenintarea cu o noua greva din partea profesorilor.
Si daca ministrul sanatatii avertizase, cu o saptamina in urma, ca jumatate din numarul scolilor din Romania risca sa devina focare de infectie din cauza conditiilor precare de curatenie, domnul ministru al educatiei, declara cu nonsalanta-i caracteristica ca nu-i nici un focar in scoli si ca „is bolnavi la cap astia“, adica reprezentantii autoritatii sanitare. Pentru ministrul Hardau, problema posibilelor focare de infectie este o „timpenie“ inventata de catre „inspectorii sanitari care dau dovada de exces de zel“.
Am mai abordat si cu alte ocazii zicerile celebre ale ministrului convins ca „invatamintul este intr-o continua cadere, iar problemele invatamintului preuniversitar sint cele mai acute“. Dar recentele afirmatii depasesc puterea de intelegere a unui om de bun simt, prin negarea absurda a realitatii: „Nu s-a imbolnavit nimeni in 16 ani, nu-i nici un focar in scoala. Are in sat WC-ul (scolii din fundul curtii) mai bun decit acasa, ca acasa nu au WC (!?) si scoala are, deci totusi este un cistig“. Iata vorbele cu care un ministru al educatiei s-a adresat profesorilor din Maramures care nu-si puteau crede urechilor ca aceste argumente vin din partea omului nr.1 din sistemul de invatamint. E acelasi demnitar care se plingea, acum citeva luni, ca: „Nu stiu ce rau mare am facut sa ma trimita aici. Mie imi venea foarte bine camasa de prefect, insa mi-au dat una de ministru care seamana mai mult cu o camasa de forta. Dar sint fericit, i-am rupt minecile“. Fara comentarii.

„Unde sint Domnul si Doamna de altadata, adica invatatorii, oamenii cei mai respectati din orice sat?“

Ascultindu-l pe Hardau te intrebi fara voie: ce s-a intimplat cu invatamintul romanesc de nivel european de pe vremea lui Spiru Haret ? Unde sint Domnul si Doamna de altadata, adica invatatorii, oamenii cei mai respectati din orice sat? Ce soarta va avea natia noastra in conditiile in care educatia este totalmente ignorata de catre mai marii puterii?
O statistica scotea in evidenta faptul ca, in 1927 - 1928, salariul unui profesor din invatamintul secundar era al cincilea pe tara, dupa cel al primului-ministru, al Patriarhului, al ministrului si al profesorului universitar. Ce distanta uriasa de la statutul de atunci si cel de acum al cadrelor didactice! Si, poate nu s-ar fi ajuns aici daca scoala s-ar fi bucurat de consideratia, respectul si sprijinul pe care le merita din partea factorilor responsabili.
E septembrie, ajun de an scolar si sint prea putine motive de bucurie. E prima data in istoria postdecembrista cind educatiei i se aloca fonduri de la buget mai mici decit in anul precedent - 3,7% din PIB, respectiv 98,3% fata de 2005, desi Legea invatamintului prevede, in articolul 169 alineatul 1, ca „finantarea se face in limitele a cel putin 4% din PIB“.
Mi-as fi dorit sa nu fi avut dreptate cind, in declaratia din 25 octombrie 2005 din plenul Camerei Deputatilor, spuneam ca nu exista suma de un miliard de euro, promisa de catre guvernantii portocalii pentru suplimentarea bugetului invatamintului. S-au alocat ceva bani din acest miliard, dar mult prea putini pentru marile nevoi ale invatamintului, dovada starea de lucruri din aceasta toamna. Dar, pentru ca anul scolar trebuie sa inceapa negresit, urez copiilor, parintilor, bunicilor si cadrelor didactice curaj, putere de munca si multa bafta.