Hotelul Ceahlau reinvie traditia mustariilor de odinioara
• simbata, 16 septembrie, se va inaugura prima mustarie din oras • iubitorii toamnei si ai traditiilor pot degusta must proaspat si pastrama de batal • „ne-am dorit sa deschidem o mustarie pentru ca, in ultimii ani, traditia acestor localuri s-a pierdut, cel putin in orasul nostru, si este pacat, a declarat Ghiocel Tonco, managerul general al Grand Hotel Ceahlau •
Splendoarea culorilor de toamna si lumina mierie a acestor frumoase zile de septembrie reaminteste nemtenilor trecuti de prima tinerete de faptul ca, odinioara, in astfel de zile minunate se petreceau clipe de neuitat in mustarii. In ultimii ani, aceste localuri au disparut, cel putin din Piatra Neamt, sau au existat incercari timide, dar nereusite. Grand Hotel Ceahlau tine sa reinvie traditia mustariilor de altadata si sa aduca tuturor nemtenilor posibilitatea de a degusta o cana de must prospat si o bucata de pastrama intr-un ambient placut, ce poate satisface cele mai rafinate pretentii. Simbata, 16 septembrie, Hotelul Ceahlau va inaugura prima mustarie din oras, iar la taierea panglicii inaugurale si-a anuntat prezenta si primarul municipiului, Gheorghe Stefan. De asemenea, sint asteptati reprezentanti ai presei, precum si toti pietrenii dornici sa petreaca o seara placuta, cu prietenii, la o cana de must. Cu o zi inainte de eveniment, terasa exterioara a hotelului, cea de linga parc, care va gazdui de altfel si mustaria, era gatita in straie de sarbatoare. Toti stilpii erau imbracati in stuf, in mijlocul gradinii se afla un mic chiosc ce era confectionat din stuf si din coceni de porumb cu tot cu stiuleti, ce adapostea un mic teasc care va avea rolul sa stoarca strugurii chiar in fata clientilor. „Ne-am dorit sa deschidem o mustarie pentru ca, in ultimii ani, traditia acestor localuri s-a pierdut, cel putin in orasul nostru, si este pacat. Zilele minunate de toamna ramin de neuitat, daca macar o data ai trecut pragul unei mustarii, ai baut o cana cu must stors chiar sub ochii tai si ai gustat o bucata de patrama frageda de batal. Deschiderea unui astfel de local nu este chiar un lucru simplu, intrucit implica unele investitii, desi sint pentru un termen foarte scurt si, in plus, producerea mustului este o treaba destul de delicata, pentru ca este un produs ce fermenteaza extrem de rapid, iar noi nu avem posibilitatea de a-l stoca. De aceea, trebuie sa producem cam cit vindem. Totusi, credem ca pietrenii merita un astfel de local, iar noi le vom da posibilitatrea sa serveasca cite o cana de must stors chiar in fata lor, din diverse soiuri de struguri de esenta nobila si se va servi permanent pastrama de batal preparata dupa retete traditionale, cirnati de Plescoi la gratar, alte specialitati tot la gratar, dar si preparate din bucataria romaneasca. La inaugurarea de simbata vom oferi celor ce vor fi alaturi de noi si un frumos spectacol folcloric prezentat de Ansamblul «Floricica de la munte» al Centrului «Carmen Saeculare». Aspteptam toti pietrenii, si nu numai, cu drag si ii asiguram ca vor avea parte de seri de neuitat la preturi absolut rezonabile, accesibile tuturor“, a declarat Ghiocel Tonco, managerul general al Grand Hotel Ceahlau. Mustaria va fi ramine deschisa atit timp cit vremea si temperaturile exterioare o vor permite, dar si cit va dura sezonul strugurilor. Administratorii hotelului spera sa aiba parte de o toamna lunga si frumoasa, iar daca anul acesta se vor bucura de succes, sa continue si in anii viitori traditia mustariilor care, odinioara, era atit de draga si apropiata sufletului romanilor. Mustaria va fi deschisa intre orele 10 si 24, iar cei ce ii vor trece pragul, la sfirsit de saptamina, vor putea sa savureze bunatatile toamnei in acompaniamentul unor spectacole folclorice ce vor avea rolul de a face sa curga mai bine mustul si sa inveseleasca atmosfera.
|