Premier�… dernier�
Ultima premier� a Teatrului Tineretului, probabil ultima a acestei inegale �i controversate stagiuni, ridic� din nou problema adresabilit��ii faptului dramatic, unul dintre cele mai deschise acte din �ntreaga palet� a comunic�rii umane.
Vorbim, dup� cum b�nui�i, despre L'amour toujour, spectacol realizat de Louise D�nceanu dup� Bulat Okudjava, remarcabil reprezentant al unei genera�ii de enfants terribles ai literaturii sovietice dintre care mai amintim doar pe Evtu�enko, Ahmadulina, Cinghiz Aitmatov, Valentin Rasputin. Pe plan (est-)european, mai putem al�tura acestui pre-glasnost' pe veteranul Brecht, pe Stefan Heym, Ismail Kadare ori mai t�n�rul Bojin Pavlovski, pentru a nu mai pomeni literatura rom�neasc� a deceniului obsedant. Este vorba, mai ales �n privin�a autorilor sovietici cita�i, despre acei „lupi tineri“ care, deta�a�i de imperativul categoric al cerin�ei sociale, hr�ni�i mai ales cu literatura samizdat - s�nt sincer curioas� c��i dintre cititori mai �in minte ce �nseamn� asta, mai �in minte cum xerocopierea era interzis� la noi, iar proprietarii de ma�ini de scris trebuiau s� dea anuale probe de scris la poli�ie - hr�ni�i, a�adar, cu literatur� care f�st�cea personalul editurilor, �i-au format o mentalitate salutar-reconstructiv� privind specificul literar.
Aceste considera�ii, de care n-am nici o nevoie, s�nt menite s� pagineze nu spectacolul, ci cronica de fa��, pentru c� spectacolul s-a dovedit o �nsumare de paradoxuri.
A�adar, avem de-a face cu un spectacol de autor, regizoarea efectu�nd �i adaptarea pentru scen� �i ilustra�ia muzical� �i, last but not least, felii grele din caietul program, fie c� le semneaz� ori nu; stilul o denot�.
Ca autoare a adapt�rii, ea opereaz� reduc�iuni drastice �i re-articul�ri ale materialului romanului (Aventurile lui �ipov sau vechiul vodevil / L'amour toujours) care au darul de a asigura o coeren�� specific dramatic� scenariului; cum se face, atunci c� textul are, pe de o parte, destule lungimi, iar pe de alta, momente de sc�zut� coeren��? Nu putem dec�t s� poresupunem c� autoarea a l�sat unele pasaje / scene de dragul valorii lor literare, de�i vedea bine c� nu aveau leg�tur� cu reprezentarea.
Ca regizoare, Louise D�nceanu a elaborat o viziune a unui circ „modern“ al tic�lo�iei, reu�it ca viziune de�i nu extrem de original conceptualmente (personal, n-am uitat o mai coerent� variant� a Celor trei muschetari, tot pe teme de circ, mult mai dens� �i care, totu�i, nu a „�inut“ la public, pentru a nu o pomeni dec�t pe aceasta). Ast�zi, orice are leg�tur� cu pu�in�tatea - ori �mpu�inarea - axiologiei umane, este convenabil plasat �ntr-un circ. De la Hamlet la reclame. Apoi, textul �nsu�i avea o valoare parabolic�, „b�t�nd �n ciocoi“, pentru c�, efectiv, nu de spionarea lui Tolstoi �l durea capul pe Okudjava. Strat care, mi se pare, trebuia exploatat altfel, pentru a fi perceptibil �i celor de ast�zi pentru care, vorba unui produc�tor hollywoodian, „istoria antic�“ �nseamn� cam �nainte de 1995. Deci, ori prime�ti codul analogic al autorului, risc�nd anacronismul �i, deci, ratarea perceperii, ori vii �n imediat, cu consecin�ele de rigoare. Explica�iile din caietul-program s�nt tardive �i inutile. O tentativ� de actualizare a existat �n spectacol, prin evocarea unor personaje politice ale momentului, dar cam confuz� �i cam de nimic legat�.
Ca autoare - in titulo - a caietului program, func�ie frecvent asumat� de regizor, ea a �ncercat s� expliciteze aceast� inten�ie pedagogic�, vorbind despre „posibila indiferen�� a tinerilor pentru o realitate pe care nu au cunoscut-o �…� posibila indiferen�� a celor mai v�rstnici fa�� de o realitate de care s�nt s�tui �i pe care �ncearc� s-o uite“. Ceea ce este nu posibil, ci de-a dreptul probabil: nu po�i cere unui �ntreg popor o vigilen�� politic� paukerian� (cu semn schimbat) in æternum. Indiferen�a este cel mai greu de comb�tut simptom cultural. Or, atunci, nu-�i r�m�ne dec�t exploatarea eternit��ii moralei, a generalului uman, pe care, cum spuneam, o aduci la mintea t�n�rului de azi. Cu consecin�ele de rigoare, bine�n�eles. Mai pe rom�ne�te: eu, una, iubesc fenomenul Lev Nikolaevici Tolstoi. Se spune c� „nimeni n-a citit integral R�zboi �i pace“. Eu l-am citit de c�teva ori �i, dac-o vrea Domnul, o s�-l mai citesc, c�ci iubesc c�r�ile exemplare. �i tot eu spun c� prea pu�in� lume se mai intereseaz� ast�zi de nihilismul rusesc, de Ohrana, de suspectarea de plano a intelectualit��ii ruse�ti �n perioada �arist� �i c�, dac� spectacolul vorbea mai explicit despre dela�iunea �i tic�lo�ia de ast�zi, era mult mai percutant �i chiar mai coerent. Okudjava se bucura de alt orizont de a�teptare dec�t noi cei de aici �i acum.
�n rest, bine. „Gospod�rirea“ - ce, eu n-am dreptul la un termen �n ton?! - spa�iului de joc de c�trea Florilena Popescu era ingenioas� �n simplitatea ei �col�reasc�, iar costumele, u�or ilustrative, erau simpatice.
Actorii au �n�eles, �n mare, cum st� treaba, de�i nu mi se pare c� au dat suficient� aten�ie paletei de conota�ii general-umane a fiec�ruia dintre roluri. Tudor T�b�caru a jucat foarte emploi, dar cu o superficialitate care �l p�nde�te �ndestul; n-a� vrea s� cred c� aplic� nediferen�iat ni�te re�ete sitcom pe care le-a deprins. Distan�area brechtian� o po�i �ncerca fa�� de personaj, c�ruia �i e�ti primul judec�tor, nu fa�� de rol. Pentru ca spectatorul s� te ia �n serios, trebuie s� iei tu �nsu�i personajul �n serios, s� lup�i pentru el: si vis me flere. Stilul „las'c� m� scot eu…“, repet, este prea de resortul comediei de televiziune, unde, s� nu uit�m, se trage cadru cu cadru, cel mult calup cu calup.
Victor Giur�scu a fost infinit mai concentrat, ca �i de alte d��i (Volpone), ceea ce s-a v�zut. Actor „de curs� lung�“, el, unul, nu a uitat ce i s-a spus �n �coal�: trebuie s� tragi de personajul t�u p�n� la cortina final�. Exploat�ndu-�i plusurile (expresivitatea sobr�, exactitatea ochilor) �i minusurile, a cam reu�it s� „fure spectacolul“, ceea ce mi s-a p�rut fair. Tot foarte, foarte „acolo“ Florin Mircea jr., printre pu�inii care �tiau exact ce fac tot timpul, poate cel mai bine lucrat rol din tot ce am v�zut p�n� acum de la el.
Judicios �i bine f�cut, personajul tricefal al ierarhiei poli�iene�ti (Cezar Antal, Drago� Ionescu, Oliviu Cristian) a exploatat inteligent sarcinile de joc �i a reu�it unitatea �n diversitate �ntr-o tonalitate foarte just�. Bine g�ndit, motivul telefonului ro�u cu fir scurt.
Totu�i, ultim� observa�ie, este scandaloas� o sal� de premier� pe o treime goal�. Avanpremierele, lipsa de publicitate exact� �i eficient�, proasta �n�elegere a ideii de „public de teatru“ va face ca, de pe la a treia reprezenta�ie, sala s� fie goal� de tot. Cultivarea misterului e de resortul spectacularului; iar „lumea bine“ n-are dec�t s� vin� direct la premier�; abia se mai vede la ochi. Un banner coco�at pe balconul teatrului este insuficient �i devine redundant-inobservabil: mereu e acolo unul. Afi�ele modeste pe u�ile Rodipet �i ale libr�riilor nu atrag aten�ia nim�nui. Bine c�, dac� vine un circ propriu-zis, un manelist sau cine �tie ce alt caraghios, pot rage ma�inile cu difuzoare toat� ziua. Teatrul nostru, care-�i mai linge �nc� r�nile, n-are timp s� fie modest.
|
Autentificare
