Trecut-au 22 de ani! Cum a cucerit Mama Universului
• pe 17 mai 1995, Constantin L�c�tusu ducea pentru prima oar� steagul tricolor pe cel mai �nalt v�rf din lume • celebrul alpinist pietrean a rememorat clipele unice tr�ite pe v�rf • „Ce am avut a fost suficient pentru a urca Everestul: motivatie, spirit de aventur�, fair-play si un dram de noroc“ • Pe 17 mai 1995, Ticu L�c�tusu scria istorie reusind s� urce pe Everest si s� devin� astfel, primul alpinist rom�n care a urcat cel mai �nalt v�rf din lume. Ieri, la exact 22 de ani de la acea zi memorabil�, el a �mp�rt�sit prietenilor pe facebook, c�teva amintiri si un scurt istoric al performantelor rom�nesti pe Chomolungma - „Mama Universului“, cum �i spun tibetanii v�rfului suprem. „Acum 22 de ani! Doar 5 au mai urcat �n acea zi, nici un serpas, nu erau corzi fixe tot drumul p�n� �n v�rf, ca acum. Planul era f�r� oxigen artificial, dar am folosit cca 300 m p�n� pe la 8450 pe ruta nordic� (second step), apoi f�r� p�n� pe v�rf si �napoi. Cu un an �nainte �ncercasem un traseu foarte dificil, nou, pe versantul NNE. Multumesc RIFIL! Apoi, �n 1999 Gheorghe Dijm�rescu a fost primul rom�n f�r� oxigen si a urcat acolo de foarte multe ori (aproape de 10 ori, nu stiu exact), acum tr�ieste �n SUA. Au urmat alti 4 rom�ni, toti cu oxigen + serpasi. Ieri (luni, n.red) a urcat si Horia Colib�sanu, f�r� oxigen, o performant� uman� deosebit�. Bravo tuturor!“, a sintetizat Ticu L�c�tusu cei 22 de ani de istorie a alpinismului rom�nesc pe Everest, salut�nd recenta performant� realizat� de Colib�sanu. Povestea zilei de 17 mai 1995 a fost relatat� de alpinistul nemtean �n 2015, atunci c�nd se �mplineau dou� decenii de la premiera rom�neasc�:
17 mai 1995
„Zi important� pentru mine. S-a �nt�mplat s� fie la fel si pentru alpinismul rom�nesc, fiindc� atunci, adic� exact acum 20 DE ANI, tricolorul a ajuns pentru prima dat� pe cel mai �nalt v�rf al Terrei, EVEREST, 8850 m. �n acea zi au mai urcat alti 5 alpinisti, nici un serpas, pe ruta nordic�, dinspre Tibet. Printre cei victoriosi s-a num�rat si kazahul Anatoli Bukreev, unul din cei mai mari alpinisti de altitudine din �ntreaga istorie a alpinismului (disp�rut �ntr-o avalans� pe Annapurna). Am mers um�r la um�r cu el p�n� dup� First Step, Mushroom Rocks (8550m), unde m-am oprit pentru mai mult de jum�tate de or� pentru a-l convinge pe singurul serpas care ne �nsotea, Chuldim Temba, s� ajute un alpinist epuizat s� coboare spre tab�ra de baz�. Toni, un american, supravietuise unei nopti de groaz� la peste 8500m altitudine. Rezistase ca prin miracol, dar acum avea nevoie de ajutor. Nu era din expeditia noastr�, dar pe atunci �nc� mai exista fair-play, chiar si la acea altitudine ametitoare. Cu un an �nainte renuntasem la v�rf pentru a asista la cobor�re un alpinist neo-zeelandez aflat �n situatie critic�, dup� ce, cu o zi �nainte, oprisem din c�derea fatal� un alt alpinist, canadian. Aproape de piramida final�, m-am �nt�lnit cu Anatoli. A observat c� nu am masca de oxigen si mi-a spus: «no oxygen? very difficult..». Planul meu era s� urc integral f�r� oxigen suplimentar. Am stat �ns� la peste 8250m 3 zile si 3 nopti consecutive, dintre care 2 �nainte de v�rf, datorit� vremii proaste. �n asa numita «zon� a mortii» organismul uman este la limita sa. Fiecare zi si chiar fiecare or� petrecute acolo f�r� oxigen artificial te apropie inevitabil de granita acestei lumi. �naintea plec�rii spre v�rf de la ultima tab�r� (8250m) era un ger t�ios. Un coleg francez a renuntat dup� 20m. Am decis s� iau cu mine ceva oxigen, cam o treime din necesarul obisnuit pentru ruta dus-�ntors. Mi-a ajuns doar 350m p�n� la Second Step (8600m), la cca 5-6 ore de v�rf. Am continuat «f�r�», reintr�d brusc �n conditiile normale, un adev�rat soc pentru organism. Ultima pant� a piramidei finale era acoperit� de un strat de z�pad� proasp�t�, ad�nc� si instabil�. Nicio coard� fix�. Pe v�rf �ns�, totul era �nghetat, bine b�tut de v�nt. Urcusul ce p�rea interminabil se sf�rsise. Priveam ca din avion spre versantul opus, nepalez. Am f�cut mai multe fotografii autoportret, cu pioletul, cu celebrul trepied chinezesc si spre cele patru z�ri, p�n� ce bateriile aparatului foto au cedat. Unii «prieteni» c�rcotasi de acas� au retinut din povestirile mele doar ultima parte a sesiunii fotografice, cea cu aparatul �nghetat si �nc� se mai hr�nesc cu auto-iluzia c� nu exist� si pozele de pe v�rf. Din p�cate pentru ei si din fericire pentru alpinismul rom�nesc, acestea exist�; chiar sub form� de diapozitive si nu imagini digitale prelucrate, pentru simplul motiv c� �n 1995 �nc� nu aveam acces la aparate foto digitale. Asa cum, habar n-aveam de e-mail, internet sau facebook. Dar ce am avut, a fost suficient pentru a urca Everestul: motivatie, spirit de aventur�, fair-play si un dram de noroc. Everestul a continuat si continu� s� atrag� alpinisti din toat� lumea. Dac� �n 40 de ani, p�n� �n sezonul pre-musonic 1995 urcaser� pe Everest cca 350 oameni, �n urm�torii 20 de ani (1995-2015) au urcat de 10 ori mai multi! Dup� 1995 au mai urcat pe Everest �nc� 5 alpinisti rom�ni. Primul a fost Gheorghe Dijm�rescu, un gorjean stabilit �n Connecticut/US, a f�cut-o chiar de mai multe ori, o dat� f�r� oxigen artificial, �n 1999. Ultimul conational victorios pe Everest a fost Ciprian Popoviciu, un clujean rezident �n Carolina/US. Am avut pl�cerea s�-i cunosc pe am�ndoi, pe Gic� �n Tibet, iar pe Ciprian chiar pe Khumbu Ice Fall, c�nd eu eram solo spre Lhotse. Este posibil s� fi urcat pe Everest si alti alpinisti rom�ni stabiliti �n str�in�tate dar care nu au mediatizat informatia. Dac� nu m-as fi �nt�lnit cu Ciprian �n 2008, nu as fi stiut de el. �n tar�, aproape nimeni nu a auzit de performanta lui. �n 2008, dup� expeditie, tin minte c� am salutat-o telefonic pe mama lui Ciprian, aflat� atunci �n Cluj. Everest 1995 a fost a 2-a ascensiune rom�neasc� pe un v�rf de peste 8000. Cu 3 ani �nainte urcasem primul optmiar, Broad Peak (8047m, Pakistan), dup� o expeditie extrem de tensionat�. Toti coechipierii mei renuntaser� si plecaser� acas�; am r�mas singur �n tab�ra de baz�, cu un sac cu merinde si un cort pe care l-am c�rat apoi din nou spre taberele superioare. Am reusit �n cele din urm� singura victorie pe Broad Peak din acel an, al�turi de 2 americani si 3 spanioli. F�r� serpasi si f�r� butelii de oxigen. �ntors acas�, mi s-a spus c� am f�cut destuI si pot s� m� las de alpinism. Dar acela a fost doar �nceputul. A urmat Everestul si multe alte piscuri de pe toate continentele, fiecare cu povestea lui, mai mult sau mai putin vesel�. Nici un v�rf nu a fost �ns� «v�rful vietii mele», toate �ncerc�rile adunate fac povestea complet�. Mai important� dec�t momentele (unice !) petrecute pe un v�rf este ascensiunea �n sine, calea pe care o descoperim continuu �n lumea fascinant� a muntilor si - de ce nu? - a vietii, cu urcusuri si cobor�suri inevitabile.
La ce m� g�ndesc acum, la 20 de ani dup� Everest?
�n primul r�nd la cei f�r� de care nu as fi ajuns acolo. �n '94-'95, ar fi fost imposibil s� pot pleca �n 2 expeditii costisitoare pe Everest f�r� sprijinul total al unui italian - Luigi Bodo - si al echipei RIFIL din S�vinesti pe care acesta o conduce cu aceeasi pasiune si eficient� ca atunci c�nd l-am cunoscut, �n 1992, c�nd am fost parteneri la primul succes din Himalaya. RIFIL este prima firm� joint-venture (rom�no-italian�) din Europa de Est, de dup� r�zboi (1972). Acestor oameni le datorez extrem de mult si m� consider foarte norocos c� destinul ne-a adus �mpreun�. Multumesc, RIFIL!“ �n �ncheierea post�rii din 2015, Ticu L�c�tusu m�rturisea c� se g�ndeste si la durerea nepalezilor loviti crunt de cutremure. Tot atunci, alpinistul nemtean proiecta campania de reconstruire a unei scoli distruse de seism, proiect dus la bun sf�rsit.
|