 Cu triste�e
E posibil s� nu fiu eu cel mai obiectiv critic pentru a judeca spectacolul Shakespeare reloaded, cea mai recent� premier� a Teatrului Tineretului; prea s�nt obsedat� de Shakespeare �i-l �tiu �i pe fa�� �i pe dos. Dar tocmai aici e buba, hic jacet lepus: ce target (cuv�nt, repet, mult mai cool dec�t str�mo�escul �int�), ce segment de public are drept destinatar acest spectacol? Cei care-l cunosc pe Shakespeare, fie �i pe deasupra, ori m�car �l respect� ca un arhetip cultural, nu au avut ce alege din el; s-a plecat la pauz� �n ne�tire. Celor ce nu-l cunosc, genera�iilor actuale, pe “limba”c�rora par a dori s� vorbeasc� autorii, prea pu�in le pas� de dramaturgia elizabetan� �i de cel mai str�lucit reprezentant al ei, iar prezenta produc�ie nu le va trezi interesul nici cu poli�ia. Nu asta era ideea, s� comprimi titlurile (�i temele) cunoscute pentru genera�iile de ast�zi, care nu mai citesc, s� reload-ezi opera bardului pentru cei ce cunosc sensul verbului to reload?
Ba nu, z�u, adic�telea, pardon c� �ntreb, pune�i-v� �n situa�ia unui elev de liceu, c�ruia nu-i prea place s� citeasc� �n general, teatru �n special, Shakespeare, greoi de urm�rit pentru o minte neantrenat�, cu deosebire (cea mai r�sp�ndit� specie de elev de liceu). Crede�i c� r�m�ne cu vreo urm� de interes, care s�-l apropie de autor, dup� ce vede a�a ceva? �i, dac� nu, ce rost are s� �ncepi prin a-�i be�teli spectatorii c� nu citesc Shakespeare, pentru a continua cu tocan� de Shakespeare preparat� pentru incul�i? Nu despre asta era vorba? Dar, oare, �tiau autorii spectacolului realmente ce doreau?
Inten�ionat m-am amestecat (p�n� la un punct �i cu stricte inten�ii experimental-behavioriste) �n aiureala de la �nceput, pentru a-i vedea cum reac�ioneaz� dac� le stric� oarecine juc�rica, adic�telea dac� ridic� m�na cineva nescontat la o �ntrebare “cu r�spuns pl�tit”, gen “dar a citit sau a v�zut cineva din sal� Regele Ioan?” Ei, eu citisem piesa de c�teva ori, �n traducerea excelent�, de�i cam liber�, a lui Dan Botta �i �n original; �i o v�zusem jucat�, �n cheie comic�, �n cheie tragic�, �n cheie istoric�, tot �n traducere �i �n original; ba �i �ntr-o variant� francez�. Ce te faci, cum reac�ionezi? Prost, evident; au ignorat m�na mea ridicat�, n-au avut reflexul s� improvizeze ceva �i s-au dus… la omul lor plasat �n sal�. Nu �in s� m� dau citit�, dar, vezi dumneata, astea s�nt riscurile asumate atunci c�nd o faci dup� ureche pe Antonin Artaud.
�n interviurile date, cel din caietul-program �i cel de pe Rom�nia-Actualit��i, regizorul �tefan Iord�nescu insista asupra prezent�rii spectacolului ca pe rezultatul unui workshop “dat” de el la Piatra Neam�, fructific�nd experien�a sa shakespearian� – sau shakespeareologic� – de pe alte meleaguri. Atunci am �n�eles aerul de infantilism pe care reprezenta�ia �l degaja: �mi amintea de spectacolele din institutul de teatru, �nc� insuficient de mature pentru a avea un perfect calibrat discern�m�nt estetic. Ceea ce nu mai era cazul aici, cu actori deja cu experien�� de scen�.. Iar mult prea lungile interludii dintre fragmentele jucate coborau spectacolul sub nivelul improviza�iilor de alt�dat� care urmau premierelor de clasic� amintire �i �n care, pentru cei “ai casei”, actorii se autoparodiau cu mult mai mult haz. Asta e.
Ceea ce nu e, nu e un g�nd.
Am �nv��at de la mari regizori, printre care Al. Tocilescu, C�t�lina Buzoianu �i al�ii, c� un spectacol se bazeaz� pe un g�nd anume, o inten�ie estetic�, o pledoarie pentru o idee. Aici – nimic.
Parodia nu e o idee �n sine, �i aici nici m�car asta nu era.
Modernizarea este greu de demonstrat la TT, c�t� vreme n-au murit cei ce alt�dat� au v�zut Romeo �i Julieta �n regia lui Purc�rete, �mbl�nzirea scorpiei regizat� de regretatul Iulian Vi�a sau, mai ales, Nevestele vesele din Windsor, strict nec plus ultra. Joac� era �i acolo, Doamne Dumnezeule, �i �nc� peste m�sur�; actualizare catalitic� pe c�t se putea, chiar o oarecare impertinen�� pi�icher� �n abordarea subiectului, o iconoclastie suficient de manifest�, dar – ce estetic� rotunzime, c�t� coeren��, c�t sens… Aici – �ncepusem s� m� uit spre culise, a�tept�nd s� apar� Axinte ori M�rlanu’.
Actualizarea era prins� �n dilema existen�ial� a relativit��ii: un Shakespeare cu iz de Matrix �i de Titanic mai are vreo �int�? Mai bine, invers: Matrix cu iz de Shakespeare, e mai verificat.
Altminteri, actorii erau (�nc�) tineri, adic� simpatici �i energici, de�i prea �nduio��tori �n preten�ia lor de a fi �n�eles ceva din Shakespeare; pe alocuri te bu�ea r�sul, de�i nu �tiu sigur dac� de ce se �ncerca, sau de de se reu�ea; treaba cu happening-ul, cu interactivitatea, era foarte, foarte tras� de p�r, dar m�car oferea un moment de calm publicului sastisit de ce v�zuse; �i s-ar mai putea extrage �i alte dou�-trei detalii pozitive (Macbeth, de pild�, ceva mai coerent). A� recomanda mai ales fructificarea acelui Othello hip-hop sau house sau ce era; cred c� o forma�ie de profil, gen Cassa Loco ar face din el ceva; adev�ruri de talia lui “dac� nu �tii cum st� treaba / i-ai luat g��ii pe degeaba” ar fi de mare efect �n peisajul muzicii de pe AtomicTV.
�ns�ilarea aceasta de momente nu era �ns� nimic �n sine. Munca �ntr-un asemenea seminar-atelier de crea�ie care se cheam� acuma workshop este util� prin proces, nu prin efect; �i prea arareori rezultatele s�nt comunicabile urbi et orbi cu titlul de crea�ie �ncheiat�; ele s�nt un fel de bruioane, de ebo�e ale unor realiz�ri viitoare. M� �i �ntreb a cui a fost ideea s� dea ne�ndestulului acestuia nume de produs finit �i s�-l prezinte ca atare; vorba �mp�ratului din poveste: “dac� v-a sf�tuit cineva, r�u v-a priit; iar dac� a�i f�cut dup� capul vostru, r�u cap a�i avut.”
Dac� a� avea vreo c�dere, a� spune regizorului �i interpre�ilor c� de-abia de aici ar trebui s� �nceap� munca propriu-zis� pentru a realiza un spectacol-sintez� asupra spiritului operei shakespeariene, chestie care ar mai dura c�teva zodiace. Cum nu am c�dere, m� mul�umesc spun�ndu-le c�, �n forma asta, nici de Zilele Ora�ului nu e bun�. S-o p�streze pentru turnee de var�, publicul de pe litoral ar putea aprecia; mai pu�in Mila 23, c� pe acolo se mai poart� gustul �i valoarea.
Dar, dup� premiile de ast�-toamn� de la Festival, nu m� mai mir de nimic. Sic� Alexandrescu, prin anii ’50, �ntrebat pe strad� ce mai face, ce mai zice, se b�tea cu m�na peste gur� �i spunea: “nu mai zic nimic, p�catele mele!” A�a �i eu.
|
Autentificare
