Ceva euroi în contul falimentarei Ceahlãul
• trei fosti jucãtori care au evoluat la FC Ceahlãul si la nationalele tãrilor lor au adus clubului pietrean 66.711 euro • suma a fost alocatã de UEFA pentru campaniile de calificare si turneul final EURO 2016 • banii nu vor bucura decît în micã parte creditorii echipei aflate în prag de faliment •
La mijlocul acestei sãptãmîni, UEFA a prezentat o listã cu cele 641 de cluburi din Europa care au încasat bani pentru jucatorii care au participat în preliminariile EURO 2016 si la turneul final din Franta.
Cãtre Federatiile nationale au fost virate în total 150 de milioane de euro, în România, forul continental trimitînd 1,3 milioane de euro. Banii vor ajunge la 13 echipe, pe locul cinci în top fiind FC Ceahlãul, cu 66.711,77 euro, dupã Steaua (507.231 de euro), Astra (306.381),
Dinamo (98.881) si Pandurii (98.431). Interesant este cã datã fiind situatia clubului pietrean (în procedurã de faliment), banii vor ajunge la creditorii clubului, cel mai probabil la fisc (Administratia Judeteanã a Finantelor Neamt). Pe lunga listã a creditorilor figureazã 160 de persoane fizice si juridice care au de recuperat bani de la FC Ceahlãul SA aproape 10 milioane de lei (circa 2,2 milioane de euro). Pe lîngã marea parte a datoriilor cãtre Fisc (circa 40% din total), clubul mai are de achitat sume la fostii angajati si la jucãtorii si antrenorii rãmasi neplãtiti (circa 30% din totalul datoriilor). Printre ei se regãsesc si trei jucãtori care, prin contributia pe care au avut-o la echipele nationale au adus cei 66.711 euro în conturile clubului muribund. Astfel, un lituanian, un basarabean si un român care s-au afirmat sub culorile grupãrii pietrene în perioada 2014-2015 au atras atentia selectionerilor si au fãcut parte din loturile nationale în meciurile oficiale de calificare la ultimul turneu final al CE. Vaidas Slavickas(foto) a jucat pentru nationala Lituaniei în patru meciuri din cele 10 ale preminariilor. Fundasul stînga a strîns în total 260 minute sub culorile nationalei tãrii sale în Grupa E evoluînd în cele douã jocuri cu San Marino (90 de minute în deplasare, pe 8 septembrie 2014 si 73 de minute în jocul de pe teren propriu de pe 8 sept 2015). A mai jucat 7 minute în meciul din deplasare cu Anglia (27 martie 2015) si 90 de minute cu Slovenia (în deplasare, pe 9 octombrie 2015). De asemenea, fostul fundas al galben-negrilor a fost în lotul Lituaniei si rezervã în cinci meciuri ale nationalei din campania de calificare. Portarul Nicolae Calancea nu a avut ocazia sã evolueze nici un minut pentru nationala Republicii Moldova în cele 10 meciuri ale preliminariilor. În schimb, goal-keeperul basarabean a fost convocat la lotul tãrii vecine de sapte ori, fiind prima rezervã pentru postul de portar. Nationala Republicii Moldova a înfruntat în grupa G de calificare la CE 2016 echipele Austriei, Rusiei, Suediei, Muntenegru si Lichtenstein. Primele trei nationale au ajuns la turneul final din Franta, Republica Moldova încheind grupa pe ultimul loc, cu 2 puncte. Al treilea jucãtor international pe care l-a dat FC Ceahlãul, mijlocasul Vlad Achim, a fost pe banca de rezerve a nationalei României în meciul cîstigat la Atena în fata Greciei cu 1-0 (7 septembrie 2014). În plinã formã pentru echipa sa de club, Achim a avut însã ghinionul sã se accidenteze si nu a mai putut fi selectionat în urmãtoarele 7 meciuri de calificare. Pentru finalul campaniei din preliminarii (ultimele 5 jocuri), Vlad nu a fost în lot. În primãvara anului 2015 a pãrãsit însã FC Ceahlãul si s-a transferat la Viitorul Constanta, iar în toamnã a fost rezervã în jocul amical al României cu Italia (2-2) din 17 noiembrie 2015, dupã ce tricolorii reusiserã calificarea la EURO.
|