Electrocutat mortal în timp ce bracona
• toate datele adunate de cãtre anchetatori indicã faptul cã bãrbatul bracona peste pe Cracãu, folosind curent electric • cadrele medicale s-au strãduit sã-l resusciteze • Un bãrbat de 46 de ani, din satul Magazia, comuna Crãcãoani, a fost gãsit mort duminicã searã pe malul rîului Cracãu. Toate informatiile indicã faptul cã victima s-a electrocutat în timp ce bracona peste pe rîu, sãteanul fiind descoperit de unul dintre membrii familiei sale care au sunat imediat la 112. La fata locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulantã. Pacientul se afla în stop cardio respirator, iar cadrele medicale au încercat sã-l resusciteze mai bine de o jumãtate de orã. Cum actiunea nu a dat rezultate, medicul a fost nevoit sã declare decesul. Cazul a fost adus si la cunostinta politistilor care au demarat o anchetã în vederea stabilirii circumstantelor în care s-a petrecut tragedia. Inspectorul Elena Bulgãrea, purtãtorul de cuvînt al IJP Neamt, a confirmat faptul cã politistii Sectiei Crãcãoani au deschis un dosar penal, urmînd cã la finalul anchetei sã se stabileascã ce s-a întîmplat cu victima. Datele preliminare au arãtat cã bãrbatul, care avea casa în apropierea rîului, ar fi folosit un cablu electric pentru a bracona peste. Se pare cã a manevrat defectuos „echipamentul de pescuit“ si s-a electrocutat. „Este o tragedie care s-a abãtuit asupra acestei familii cu trei copii. Era un bun tîmplar, cunoscut în toatã zona. Oamenii spun cã se mai ocupa si cu braconatul si cã folosea curent electric pentru asta. Rîul Cracãu trecea prin spatele casei sale. Acum nu stim dacã este sau nu adevãrat, politistii fiind cei care vor stabili ce s-a întîmplat. Oricum nu prea ai cum sã te electrocutezi în zona aia decît dacã aduci o sursã de curent de undeva“, ne-a declarat un sãtean care a dorit sã-si pãstreze anonimatul. Tot la sfîrsitul sãptãmînii trecute, un echipaj al Serviciului de Ambulantã s-a deplasat într-un loc public din Tîrgu Neamt pentru a acorda asistentã medicalã unui tînãr, de 28 de ani, diagnosticat cu stop cardio respirator. Pacientul care nu era cunoscut cu antecedente medicale a fost transportat la spitalul din localitate. ÃŽn stare gravã la spital a ajuns si o tînãrã, de 31 de ani, din Bicaz Chei, care a încercat sã-si punã capãt zilelor. T.M. a fost diagnosticatã cu ingestie voluntarã medicamentoasã si etanolicã în scop suicidal.
|