 ROBU, CARIERÃ ÎN TARA MODEI
• Daniel Robu, din Sãbãoani, a ajuns celebru în Italia, dupã ce în copilãrie „a furat meserie“ de unde a putut • dedicat pasiunii sale, sãbãoneanul îsi doreste sã se reîntoarcã în tarã, sperînd ca românii sã aprecieze hainele de bun gust • „Italia are mari creatori de modã, stilisti extraordinari, dar croitori care fac de la A la Z nu sînt foarte multi“, declarã Robu • Pasiunea si dedicatia îl fac pe un nemtean sã ajungã pe culmi ale gloriei la care nici în visele cele mai frumoase n-a sperat. Un astfel de exemplu este Daniel Robu, 37 de ani, plecat din Sãbãoani pe drumul strãinãtãtii, pentru a cîstiga un ban pentru un trai decent. Dar a plecat la drum cu pasiune si încredere în priceperea sa, avînd-o alãturi pe sotia care l-a sustinut în momentele esentiale. La jumãtatea lunii trecute, în sãptãmînalul italian „Gazeta Româneascã“, este prezentat portretul lui Daniel Robu - croitor în tara modei. Povestea de succes este parcã clãditã pe aceeasi structurã a celor mai multi dintre românii porniti în cãutarea unui trai mai bun.
S-a remarcat în satul natal
Oamenii din Sãbãoani îl stiu pe Daniel Robu ca fiind croitorul care acum circa 15 ani lucra pentru a-si cîstiga existenta. „Mi-am lucrat mai multe costumatii la el. Era foarte atent la detalii si, spre deosebire de alti mesteri, el venea acasã la client pentru probã. ÃŽmi amintesc cã la el se confectionau hainele mai de ocazie, mai speciale“, a declarat Ioana Ciobanu din Sãbãoani. Legãtura cu oamenii din localitatea natalã este tinutã de Daniel Robu si peste granitã, în Italia. „Am rãmas prieteni din vremea copilãriei. Avea mînã bunã la cusut si mergeam la el pentru a ne face la comandã diverse haine. Mie mi-a fãcut rochia de mireasã, acum 15 ani. A prins meserie de la sora-sa, croitoreasã si ea, cu care de altfel a lucrat la început. Sotia lui e de meserie asistentã medicalã si avea o problemã de la un picior, pe care a rezolvat-o aici, în Italia. Au împreunã o fetitã. ÃŽn anul 2000 ne-am întîlnit în Italia. ÃŽntîi a venit sotia lui, care a stat la niste mãicute, dupã care a venit si Daniel. Ne întîlneam toti în week-end-uri, cînd ei aveau liber, si povesteau despre greutãtile pe care le întîmpinau. ÃŽsi lãsaserã fetita la bunicii din Sãbãoani, iar cînd sotia Daniela si-a echivalat diploma de studii au avut posibilitatea sã îsi ia o casã cu chirie si sã aducã aici si fetita. Apoi au început sã lucreze pe cont propriu si sã cîstige bine. Au înteles cã lucrul de calitate este apreciat foarte mult si în urmã cu cîteva luni ne-am întîlnit si mi-a povestit cã are clienti importanti. Mã bucur cã au succes si cã de pe urma muncii reusesc sã trãiascã bine“, a declarat Lidia Balint, stabilitã la Torino.
O poveste de succes
Daniel Robu îsi aminteste cum în urmã cu 30 de ani meseria de croitor l-a fascinat pentru prima datã. La sapte ani a fost trimis de pãrinti la croitor sã ia o pereche de pantaloni. Pentru cã nu erau gata, copilul a asteptat acolo si a rãmas uimit de ceea ce fãcea omul cu foarfecele, acul si ata. În 1991 era în Sãbãoani si si-a cumpãrat prima masinã de cusut, la care a lucrat de toate: haine, tapiterie, estivale, blugi, posete etc. Acest început reprezintã pornirea pe drumul de croitor de lux în Italia. Daniel a ajuns în Peninsulã cînd avea 26 de ani. Însã abia în 2003 si-a deschis atelierul de croitorie. Este unicul român membru în Academia Croitorilor din Roma si ar dori sã îmbrace românii cu bun-gust care adorã eleganta. În prezent are o croitorie pentru bãrbati la Torino si sperã sã deschidã una similarã în Bucuresti. El spune cã dureazã trei -patru ani pînã cînd un croitor reuseste sã participe la toate manifestãrile Academiei. Majoritatea clientilor sãi stiu cã este român. Un costum costã între 600 si 800 de euro. Costul materialului porneste de la 100 - 200 de euro, dar poate sã ajungã si la 1.000 de euro. Dar iatã ce spune nemteanul în interviul realizat de Crina Suceveanu si apãrut în publicatia amintitã.
„ÃŽn Italia m-am perfectionat ca si croitor de costume bãrbãtesti de lux executate manual“
Reporter: Cînd ati venit în Italia si de ce?
Daniel Robu: În 1995 am deschis împreunã cu sora mea o afacere în România, cu principalul obiect de activitate croitoria. În anul 1999 am închis activitatea. Era o croitorie într-un orãsel mic si simteam plafonarea mea, îmi doream cu totul altceva, tinînd cont de experientele avute în tinerete în Bucuresti si Grecia - Atena. În septembrie 1999 am venit în Italia, pentru o viatã mai bunã.
Rep.: De la cine ati învãtat meserie?
D.R.: ÃŽn copilãrie, în comuna natalã, în timpul vacantelor croitorul Iosif Damoc m-a lãsat sã-l privesc si „sã fur meserie“, iar în Bucuresti am avut mari maestri: inginerul designer Mircea Erhan si Geta David. Tot în Bucuresti am descoperit croitoria industrialã. ÃŽn Italia m-am perfectionat ca si croitor de costume bãrbãtesti de lux executate manual cu diferiti maestri din Torino, cel mai important si respectat dintre ei oferindu-mi prin aprecierea si posibilitatea de a mã înscrie în cea mai importantã Academie a Croitorilor din Italia.
Rep.: De unde mosteniti pasiunea de „a coase si desface“? Care a fost cel mai frumos moment din meseria dumneavoastrã?
D.R.: În familia mea nu cunosc bunici sau strãbunici croitori, dar tatãl meu practica croitoria ca si hobby, ne repara pantalonii, fãcea sacose etc. Fãrã îndoialã, pentru mine, cel mai frumos moment si realizare a mea a fost primul costum pe care l-am fãcut de la A la Z, în 1993, la Bucuresti. Cu banii primului salariu am mers la un magazin din centrul Bucurestiului si mi-am cumpãrat un costum de marcã, de foarte bunã calitate. Sã nu rîdeti! Am ajuns acasã si l-am desfãcut, descusut tot, ca sã îmi fac tiparul! Apoi mi-am croit unul identic, dar fãcut de mine si a iesit o minune!
Vreau ca fiica mea, Alexandra, sã ducã mai departe ceea ce semãn eu acum“
Rep.: Cum se poate afirma în Italia, tara cu cei mai mari maestri în modã, un român?
D.R.: Dacã lucrezi cu pasiune, satisfãcînd cerintele clientilor, dacã nu numeri orele de lucru niciodatã si fiind exigent cu tine însuti, vei reusi oriunde. Atentie însã: Italia are mari creatori de modã, stilisti extraordinari, dar croitori care fac de la A la Z nu sînt foarte multi.
Rep.: Ce aprecieri ati primit?
D.R.: Ce aprecieri? Nu stiu dacã o pot numi apreciere. ÃŽn anul 1999, sosit în Torino, am deschis Pagine Gialle si am început sã contactez diversi croitori. Lucrînd o lunã la o croitorie celebrã în Torino - nu se putea mai mult fiindcã nu aveam permis de sedere, ci doar permis turistic - si învãtînd cu pasiune de la ei arta detaliilor, la plecare mi-au spus: „ÃŽn momentul în care vei avea permesso di soggiorno lavorativo, întoarce-te la noi!“. Nu m-am mai întors. ÃŽn anul 2008 m-au contactat sã intru în societate cu ei, dar am refuzat. Dar titlurile profesionale obtinute - „Eccelenza Artigiana Regione Piemonte“, membru academic Ia Accademia dei Sartori la Roma - si aprecierea clientilor mei mã fac cu adevãrat fericit. As fi mai fericit dacã as fi la fel de apreciat în România. Dar gîndindu-mã mai bine, aprecierile le meritã sotia mea, Daniela, care mi-a acordat tot sprijinul, prin încredere, sustinere materialã si moralã la început, cînd este cel mai greu.
Rep.: Ce proiecte aveti în vedere?
D.R.: Îmi doresc sã fiu croitorul celor care apreciazã bunul gust, costumul la comandã, haina personalizatã, atît în Italia dar si în România.
Rep.: Care este visul dumneavoastrã cel mai frumos?
D.R.: Vreau sã cîstig concursul „Forbice d’Oro“ la Academia dei Sartori - recunoasterea maximã pe care o poate avea un croitor în Italia. Si fiica mea, Alexandra, sã ducã mai departe ceea ce semãn eu acum.
„ÃŽncã învãt sã mã promovez si, asa cum eu respect pe altii, doresc sã fiu respectat“
Rep.: Vã veti întoarce în România?
D.R.: Da, îmi doresc mult, dar investitiile fãcute aici nu-mi permit, deocamdatã, întoarcerea în România. Dar abia astept acel moment, sã deschid în centrul Bucurestiului o croitorie de lux, cu costume bãrbãtesti, scutind clientii români sã facã drumuri la Milano sau la Londra. Si, de ce nu, sã fie si ei mîndri cã hainele pe care le îmbracã sînt de aceeasi calitate ca în Vest, dar croite si cusute de un român...
Rep.: Ce stil în modã vã place foarte mult?
D.R.: Stilul englezesc. În Anglia existã o traditie extraordinarã, de secole, de experientã în cusut, în primul rînd pentru Casa Regalã. Încã mai am de învãtat, este atît de fascinant...
Rep.: Cum se îmbracã românii în România? Dar în Italia?
D.R.: Noi românii nu avem cultura de a ne îmbrãca la croitor, „Ia comandã“ si ceea ce numim noi „comandã“, treacã-meargã..., rar costumul prinde forma corpului. Adaug cã nici italienii nu îsi permit într-un procent mare confectionarea unui costum pe mãsurã, în schimb sînt exigenti inclusiv Ia detalii.
Rep.: Care sînt calitãtile si defectele dumneavoastrã?
D.R.: Deschid atelierul si pregãtesc lucrul pentru colaboratorii mei, sînt ultimul care pleacã. Tot timpul doresc calitate superioarã si trãinicie costumului semnat „Daniel Robu“. Profit de orice ocazie profesionalã, încã învãt sã mã promovez si asa cum eu respect pe altii doresc sã fiu respectat. Ca defect - cred, cã sînt individualist, dar face parte din jocul meseriei.
Rep.: Ce ati face o sãptãmînã dacã nu ati avea la îndemînã ac, atã, foarfece si materiale?
D.R.: Frumoasã întrebare! Cînd mi s-a întîmplat sã mã îndepãrtez o sãptãmîna de atelier, m-am dedicat promovãrii si publicitãtii cu clientii. Urmãresc cu atentie evolutia modei.
Rep: Proverbul „Croitorul n-are haine si cizmarul încãltãri“ vi se potriveste?
D.R.: Da! întru totul.
|
Autentificare
