Plonjon în rîu, sfîrsit la spital
Teribilismul a facut doua victime, joi, 19 iulie, cînd la Serviciul de urgenta al Spitalului Roman au ajuns doi tineri cu capetele sparte dupa ce au vrut sa faca baie în rîurile Moldova si Siret. ÃŽn jurul orei 16, Liviu N., în vîrsta de 15 ani, din Cordun, a mers cu mai multi prieteni la scaldat, pe malul Moldovei, unde a încercat sa execute o saritura în apa, de la circa 8 metri. ÃŽnsa nu a luat în calcul faptul ca apa, în acea zona, nu avea decît cîtiva centimetri. Asa ca s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis. Cel de-al doilea accident, similar, a avut loc în aceiasi zi, dar în localitatea Doljesti. Catalin S., tot în vîrsta de 15 ani, a plecat la Siret, însotit de mai multi prieteni. A ajuns în punctul numit „La Dolie“, unde a încercat sa faca aceeasi „figura“ ca si adolescentul din Cordun. De data aceasta, apa avea o adîncime corespunzatoare, însa tînarul a pierdut „startul“, s-a dezechilibrat chiar pe mal, a alunecat si a cazut cu capul înainte în apa. A suferit un traumatism de coloana cervicala. Cei doi au fost examinati de medicul chirurg de garda, Dan Arvatescu. „Doi tineri au necesitat internare, dupa ce au sarit în rîu. Asemenea sarituri, desi aparent sînt inofensive, pot produce leziuni foarte grave, mai ales la coloana cervicala, existînd riscuri potentiale de fracturi la nivelul coloanei vertebrale si leziuni medulare care duc la paralizie totala“, a declarat doctor Dan Arvatescu.
|