Cu uratul
La Crãciun cînd tãia tata caloriferul si-l pîrlea si-l opãrea, si-l învãlea iute cu paie de-l înãdusea, eu îi încãlecam elementii bucuros nevoie mare, stiind cã o sã-i vîndã pe bani buni la tîrg. Tata îi ducea în obor, se tocmea si din paralele pe care mi le da, eu cumpãram pocnitori si petarde, s-apoi vai de urechile mamei. Odatã, de Sfîntul Vasile, ne prindem noi vreo cîtiva gagii din sat, ca sã mergem cu plugul, cãci eram si eu mãrisor acum si începusem a bate discotecile. Si în Ajunul Sfîntului Vasile, toatã ziua am stat pe capul tatei sã-mi facã si mie o portavoce ca la grevisti, ori de nu, batrã un harapnic cum vãzusem pe video în filmele cu sadomasochisti.
- Doamne, ce harapnic ti-oi da eu tie, zise tata de la o vreme. N-ai ce mînca la casa mea? Vrei sã te buseascã cei handralãi pedofili prin omãt? Acusi te descalt!
Vãzînd eu cã mi-am aprins babacii în cap, am sterpelit-o de acasã. Si nu stiu cum s-a întîmplat, dar nici unul din panchistii mei nu avea clopot. Talanca mea o vîndusem la niste belgieni veniti cu ajutoare în Humulesti, care asa de bine ne-au ajutat, cã într-o sãptãmînã au mîncat jumate din gãinile din sat. În sfîrsit, facem noi ce facem si sclipuim de cole o chitarã dezacordatã, de ici o tobã de pe la nunti, mai un tignal de la politie, mai cu petardele mele... si pe dupã toacã si pornim pe la case. Si o luãm noi de la popa Oslobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gînd sã umblãm tot Humulestiul... Cînd colo, popa tãia cãrtile la trunchi afarã, învîrtind un pocheras cu Jenicã clopotarul si doi diaconi pîclisiti cu care umblase cu Ajunul. Vãzînd popa cã ne asezãm sub geam si ne pregãtim de urat, mîniat foc cã nu i-o intrat asul la chintã, a început a trage cîteva nasteri îndesate si a zice:
- De-abia s-au culcat liberalii, dupã ce au citit sondajele si voi ati si început? Ia stati oleacã, blãstãmatilor, sã vã dau eu!
Noi, atunci, am sparlit-o la fugã mai ceva ca Gabriela Szabo. Iar el zvîrr! cu o sticlã goalã de vodcã în urma noastrã, cãci era un om hursuz si pîclisit popa Oslobanu, de cînd îl dãduserã afarã din PNL prins cu cinci cãrti, cînd juca cu ãia mari din prefecturã. Si din spaima aceea, am fugit noi jumãtate de sat înapoi, fãrã sã avem cînd sã-i spunem popii: Drele pe podele si bureti pe pereti, /Pompieri pe scarã si Gardã Financiarã,/ Cîte pene pe cucosi, atîtia copii burduhosi,/ Cîti bani împrumutati, atîti copii handicapati...
„Dar parcã naiba vrãjeste pe panchistii mei“
- Mãi! Al dracului venetic si ceapcîn de popã, zicem noi, dupã ce ne adunãm înghetati si spãrieti ca la capacitate. Cît pe ce sã ne ologeascã boaita cea îndrãcitã, vede-l-am dus pe nãsãlie în campania electoralã. Fereascã Dumnezeu sã fie toti candidatii la UE asa, cã nu te-ai mai înfrupta cu nimica în vecii vecilor!
- Ei, amu, ce-i de fãcut? întreabã Johnny al lui Gîtlan. Hai, sã intrãm în ograda asta, la Bazil Anitei, cã ne trece vremea stînd în mijlocul drumului ca sindicalistii tocmiti de partide. Si intrãm noi în ogradã, ne asezãm sub geamurile de termopan ca dupã obicei. Dar parcã naiba vrãjeste pe panchistii mei, cela nu bate toba cã i-i frig, celuia cã-i îngheatã mîinile pe strune, vãrul Mogorogea se punea de pricinã cã i-a înghetat fluierul, si numai ce nu-ti crãpa inima-n tine de necaz
- Urã tu, mãi Chiriece - zic eu lui Goian - si noi sã pufnim din gurã, ca Vadim cînd cu acuzarea comunismului. Iar istialalti sã strige: hãi! hãi!
Si-odatã si începem. Si ce sã vezi? Unde nu se ie hapsîna de nevastã a lui Bazil Anita cu nunceagul în mînã dupã noi, cã tocmai exersa la arte martiale:
- Vai, lovi-v-ar kung-fu-ul sã vã loveascã, zice ea burzuluitã grozav; dar cum se cheamã asta? În obrazul cui v-a învãtat play-back-ul ãsta!
Atunci noi, la fugã, mai dihai ca la popa Oslobanu...
- Dar bun pocinog a mai fost s-aista, zicem noi, oprindu-ne în rãscrucile drumului din mijlocul satului la semafoare, aproape de bisericã. Încã una-douã de-aistea si ne scot oamenii din Europa afarã, de bine ce ne-au primit. Mai bine sã mergem acasã. Si dupã ce ne arvonim noi si pe la anul, cu jurãmînt sã umblãm tãt împreunã ca si coalitia DA, ne-am despãrtit unul de altul rãbegiti de frig si hãmesiti de foame.
Si hai, fiecare pe la casa cui ne are, cã mai bine-i pare...
|