Fãrãdelegi si filaj non-stop
• în patru luni, oamenii legii au stat cu ochii pe 185 de nemteni • acestia aveau anumite interdictii, fiind sub control judiciar • unii au gafat si au fost reîncarcerati • „celebru“ este cazul celor trei nemteni care au creat clone dupã paginile de pe retele de socializare a mai multor vedete si escrocau prin false campanii umanitare • pusi în liberte de instantã, au încãlcat conditiile si au fost iar arestati •
Oamenii legii din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie au avut ca misiune „filarea“ unor nemteni, deoarece în primele patru luni ale acestui an în cazul a 185 de persoane instantele au dispus supravegherea judiciarã. „ÃŽn perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2017 politistii au supravegheat judiciar 185 de persoane, în primele patru luni fiind dispuse mãsuri preventive de supraveghere fatã de 87 de nemteni“, a declarat Elena Bulgãrea, purtãtor de cuvînt al IPJ. Inspectoratul de Politie Judetean Neamt, prin structurile de Ordine publicã si Investigatii criminale verificã periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciarã respectã obligatiile, iar în cazul încãlcãrii acestora, sesizeazã instanta competentã pentru înlocuirea mãsurii. De la începutul anului, oamenii legii au înaintat cãtre organele judiciare 15 sesizãri pentru luarea unei mãsuri mai severe fatã de persoanele supravegheate, în opt cazuri fiind dispusã mãsura arestului preventiv. Din ianuarie si pînã la început de mai un numãr de 137 de persoane au fost supravegheate privind respectarea obligatiilor impuse prin mãsura controlului judiciar, iar fatã de alte 48 de persoane arestate la domiciliu au fost desfãsurate activitãti specifice supravegherii. Un exemplu al celor care au cãlcat pe bec este cel al tinerilor care escrocau naivi în numele unor vedete. Pe 7 februarie 2017 lucrãtorii Biroului de Supravegheri Judiciarea înaintat DIICOT Suceava sesizarea pentru luarea unei mãsuri preventive mai severe fatã de trei persoane aflate sub controlu judiciar pentru sãvîrsirea infractiunilor de constituire de grup infractional si fraudã informaticã. Pe 22 februarie cei trei tineri nemteni au ajuns în fata judecãtorilor care au revocat controlul judiciar si au dispus privarea de libertate a inculpatilor. Acuzatii ar fi creat clone dupã paginile de pe retele de socializare a mai multor vedete si prin false campanii umanitare au strîns circa 34.000 de dolari americani si 1.000 de lei. Cea care a sesizat infractiunea a fost zîna surprizelor, Andreea Marin, care a depus o plîngere, iar în urma anchetei a rezultat cã este vorba de trei tineri nemteni, cãrora judecãtorii le-au acordat clementã, dar au pierdut-o în cele din urmã.
352 de contraventii pe sosele
ÃŽn ceea ce priveste activitatea cotidianã a oamenilor legii, în week-end politistii rutieri, alãturi de colegii de la sectiile rurale, au organizat actiuni pentru prevenirea accidentelor si combaterea conducerii sub influenta alcoolului. Sapte soferi au rãmas fãrã permis din cauza alcoolului si au fost testati alcoolscopic 280 de conducãtori auto. „ÃŽn cele douã zile de actiune, au fost constatate sapte infractiuni si au fost sanctionate 352 de fapte contraventionale, toate pentru încãlcãri ale normelor privind circulatia pe drumurile publice“, a declarat Elena Bulgãrea, purtãtor de cuvînt al IPJ. Totodatã s-a actionat si pe linia combaterii vitezei excesive, fiind sanctionate 262 de abateri. ÃŽn 93 de cazuri soferii au depãsit limita de vitezã cu 31-40 km/h, iar în 61 de situatii cu 41-50 km/h. Oamenii legii au retinut permisele de conducere a 37 de conducãtori auto, care au mers cu mai mult de 50 de km/h fatã de cît prevedea legea. Au mai fost constatate si alte infractiuni, refuz de a se supune recoltãrii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conducere fãrã permis sau cu permisul suspendat, ori conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Politistii reiau sfaturile preventive si recomandã sã nu urcati la volan dacã ati consumat alcool. Pe lîngã posibilitatea producerii unui accident, soferii care conduc bãuti riscã si închisoarea de la 1 la 5 ani, aceasta fiind sanctiunea prevãzutã de lege pentru cei depistati în trafic cu o îmbibatie alcoolicã de peste 0,8 g/l alcool pur în sînge. Conduceti cu atentie si rãbdare, adoptati o manierã prudentã de conducere, fãrã bruscarea comenzilor si efectuati fiecare manevrã doar dupã o temeinicã asigurare, evitînd depãsirile care, în conditiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc periculoase.
|