Am votat! Urmeazã sã vedem ce am votat
Au trecut si alegerile locale din 2016. Acum se finalizeazã numãrarea voturilor, iar tensiunea candidatilor tinde sã o ia razna, pe mãsurã ce se contabilizeazã ultimele rezultate. Este prea devreme sã se poatã face vreun comentariu cu privire la posibilul clasament. Putem face doar comentarii colaterale privind alegerile. Autoritatea Electoralã Permanentã ne dã cu tifla, stabilind aiuritor cã pomenile electorale nu pot fi considerate mitã electoralã. Opinia publicã a salutat cu entuziasm si cu sperantã de mai bine recentele prevederi legislative care încriminau mita si frauda electoralã, considerîndu-le infractiuni. Putem spune cã anul acesta am avut cea mai „curatã“ campanie electoralã, fãrã mitã si implicit fãrã fraudã electoralã. ÃŽn ultima sãptãmînã a campaniei însã, cînd credeam cã visul a devenit realitate, ne-am pomenit aruncati înapoi, cu mai bine de un secol, de decizia Autoritãtii Electorale Permanente, care a stabilit cã „pomenile electorate oferite de primarii în functie care candideazã nu sînt considerate mitã electoralã“. Deci nu sînt pedepsite. Nici Birourile electorale judetene nu au fost mai breze în ultima sãptãmînã. Afisele electorale au reapãrut în toate locurile nepermise, readucînd imaginea mizerã a fostelor campanii electorale cu afite pe garduri, geamuri si pereti. Consecintele se vor vedea în alegerile parlamentare din toamnã, cînd va fi iar cum a mai fost, frauda si mita electoralã reintrându-si în drepturi.
Frauda electoralã la români este traditionalã, în toate regimurile
Istoriceste, frauda electoralã la români a devenit traditie dupã 1857, începînd cu alegerile pentru Divanul ad-hoc. ÃŽnalta Poartã Otomanã s-a implicat în falsificarea alegerilor prin caimacanul Iasului Nicolae Vogoride, nedorindu-se unirea principatelor. ÃŽn aceste circumstante, pîrcãlabul de Galati, Alexandru Ioan Cuza, era ales domnitor unic al celor douã Principate în ianuarie 1859. Printre principalii artizani ai unirii, a fost elita liberalã, condusã de I.C. Brãtianu. Interesul lui Brãtianu era ca elita sã se elibereze de sub influenta ÃŽnaltei Porti si solutia cu A.I. Cuza era idealã. Contractul lui Cuza cu elita a fost încheiat însã doar pentru un termen de 7 ani. ÃŽn 1864, interesele si reformele lui Cuza, care devenise o legendã pentru populatia de rînd si armatã, au intrat în divergentã cu interesele opozitiei, care domina Adunarea Electivã si Cuza produce o loviturã de stat constitutionalã, înfiintând o a doua Camerã, numitã „Corpul ponderator“, similarã Senatului. Corpul ponderator, format din membrii numiti de Cuza si nu alesi, avea rolul de a fi contraponderea „Adunãrii Elective“, diminuîndu-i din atributii si influentã. Aceasta avea sã-l coste pe Cuza, care în 1866 a fost obligat, sub presiunea directã a „Monstruasei coalitii“, sã semneze declaratia de abdicare, pe spatele oferit de unul din ofiterii atrasi de conspiratia respectivã, formatã din liberali si conservatori. Intentia Monstruasei coalitii era sã punã în fruntea tînãrului stat român un principe strãin, de regulã fãrã obligatii si alte sustineri , care sã beneficieze doar de sustinerea elitei liberalo - conservatoare, de care noul domnitor trebuia sã fie dependent. Elita respectivã îti propunea sã realizeze modelul grecesc, prin aducerea în secret a unui principe strãin, în prima fazã. Initial s-a apelat la printul de Flandra, fiul cel mic al regelui Leopold I al Belgiei. Nu întîmplãtor Constitutia din 1866 a fost creatã dupã modelul Constitutiei Belgiei, prin care liberalii si conservatorii au urmãrit instalarea monarhiei constitutionale si au consolidat sistemul electoral censitar. ÃŽn totalã manoperã fanariotã, acestia au manipulat Parlamentul în a alege pe printul Flandrei ca domnitor, desi acesta habar nu avea de intentia lor. Aflînd, ulterior, printul a declinat oferta, lãsînd parlamentarii respectivi sã se bucure doar de uralele alegerii. Dupã alte încercãri, Brãtianu, cu sprijin din anturajul lui Napoleon al III-lea, regele Frantei, l-a gãsit pe Karl Eitel Friedrich - cel care avea sã fie numit Carol I, reprezentant al unei dinastii cunoscute în Europa. Rusia, potrivnicã unirii Moldovei cu Tara Româneascã, a fortat o miscare separatistã la Iasi, la care a participat chiar mitropolitul Moldovei. Desi cancelarul Bismark l-a sfãtuit pe Karl Friedrich sã nu accepte oferta, anticipînd cã dupã 3-4 ani va fi alungat de pe tron, acesta a acceptat, la interventia româncei Hortensia Cornu, aflatã în anturajul lui Napoleon al III-lea. Fiindu-i si putin rudã, regele Frantei îl sustine partial pe viitorul Carol I, în postura de principe al României. La 10 mai 1866, principele ajunge în Bucuretti si jurã credintã noii Constitutiei a României. Ca recompensã, Lascãr Catargiu avea sã primeascã functia de prim ministru, din mîna noului domnitor. Previziunea cancelarului Bismark avea sã se adevereascã în 1870, cînd datoritã adîncirii crizei interne, dar si acuzelor de coruptie la adresa Guvernului si a Suveranului, pe motive de fraude în afacerea cãii ferate Bucuresti - Giurgiu, Carol I s-a vãzut nevoit sã-si scrie declaratia de abdicare. Acum intervine liderul conservatorilor, care îl convinge pe Carol sã nu abdice, asigurîndu-l de totala sustinere. Si în acest caz, rãsplata a venit pe mãsurã, functia de prim ministru fiind oferitã de Carol (Va urma)
|
Autentificare
