Pacient, multumiri adresate medicilor
• un pietrean de 80 ani a venit la Monitorul, rugînd redactia sã-l ajute în demersul de a multumi public medicilor care l-au tratat • este vorba despre doctoritele Ecaterina Ganea si Cristina Ilie • Sistemul medical din tara noastrã face cu greu fatã nevoilor materiale, lipsei de personal, a aparaturii performante si altor greutãti, iar de multe ori calitatea serviciilor este umbritã de comportamentul, sau de lipsa de profesionalism a unor cadre. Sînt si cazuri revoltãtoare, dar sînt si unele „umflate“ din varii interese, intens mediatizate, despre care îsi dau cu pãrerea persoane neavizate, aflate pe lîngã subiect, devenite peste noapte „vectori de opinie“, desi nu au nici cunostintele necesare, si nici pregãtirea pentru a aborda tema. Dincolo de aceste aspecte, nu putine au fost cazurile în care pacientii au plecat optimisti si cu un alt tonus dupã ce au avut de a face cu cei care au depus un jurmînt cînd au decis cã se vor dedica suferinzilor. De regulã, bolnavii nu „reclamã“ situatia, aceste cazuri sînt mediatizate foarte putin, spre deloc, rãmînînd subiect de discutie în familie sau cu rudele. Totusi, unii îsi iau inima-n dinti si din respect pentru un medic care i-a tratat cu grijã si cu profesionalism cînd sufereau, vin sã facã publice aceste situatii. Este si cazul lui Constantin Caia, din Piatra Neamt, pensionar în vîrstã de 80 de ani, care a tinut sã-si exprime public multumirile pentru profesionalismul si dãruirea cu care a fost îngrijit de medicul Ecaterina Ganea, de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. Pietreanul ne-a povestit cã în urmã cu aproape 30 de ani, mai exact în 1988, s-a îmbolnãvit cronic în urma unei afectiuni, situatie pentru care a fost nevoit sã se pensioneze. Si, de atunci, pentru a-si mentine sãnãtatea si a-si gãsi linistea, în fiecare an octogenarul urcã la Sanatoriul Bisericani. „Norocul meu a fost acela cã în anul 1996 l-am întîlnit pe medicul Ganea Ecaterina, care de 20 de ani mi-a dat elixirul vietii. Pe aceastã cale, cu lacrimi în ochi, nu am cuvinte sã-i multumesc. De asemenea, îi multumesc si doctorului Cristina Ilie, care pune si ea în practicã Jurãmîntul lui Hipocrate. Cu multã dragoste si respect le multumesc din inimã pentru ceea ce fac pentru sãnãtatea oamenilor“, ne-a relatat Constantin Caia, care ieri, 1 martie, a venit la redactia Monitorul pentru a întreba ce-i de fãcut pentru a multumi unor doctori. Avea cu el o coalã de hîrtie, pe care scrisese atent „povestea“ sa.
|