Lumi paralele
Stiam de multã vreme cã între lumea realã si cea a politicienilor existã o prãpastie de netrecut, uneori. Si unde se pot afla toate aceste lucruri decît într-un spital, acolo unde timpul trece cu povestile spuse de fiecare în parte, între vizita de dimineatã, injectia de la o orã anume, masa de prînz de care aproape nimeni nu se atinge si somnul care seara vine greu, greu de tot. Lumea oamenilor simpli e cea în care viata se desfãsoarã între puii scosi de closcã, rãsadurile din grãdinã, recolta viitoare si serialul Suleiman, pe care nu-l pierd seara, cînd se adunã de la robotealã, nici în ruptul capului. Restul sînt prostii, care nu-i intereseazã. Ce alegeri europarlamentare? De ce sã-i trimiti acolo pe politicieni? Ca sã facã tot ei averi? Multi nu s-au dus la vot cã primaruã' nu le-a zis nimic acum. Lucru de care nu uita la trecute alegeri. Tanti Maria povesteste stînd în pat cum a învãtat de la o mãtusã sã descînte de deochi si sã alunge farmecele nepoatei deocheate. Spui Tatãl nostru de trei ori, arunci un cãrbune încins într-o oalã cu apã, apoi cu ea strochesti pe cel deocheat si-i trece, îi ia dedeochicul „ca cu mîna“. Garantat. I-a murit omul acuã' vreo sase luni si singurãtatea o apasã tare greu acasã. ÃŽn spital parcã e altceva, are cu cine schimba o vorbã. Singurul element de modernitate, care le leagã pe toate, minune dumnezeiascã, este telefonul mobil. Acuã' pe ãsta îl are si ultima babã din sat. Nu sunã ele, cã n-au „minute“. Doar primesc telefoane. Tanti Ileana e în culmea fericirii cînd telefonul sunã. Rãspunde, un pic tipat, s-o audã feciorul din Irlanda, cã asta-i tarã tare departe. ÃŽi spune bãiatului cã necazuri îi face mosul betiv, care nu se opreste din drojghit, batã-l Dumnezeu de pãcãtos, sã-l batã! ÃŽl mai croieste cu o jordie, dar îi e fricã sã nu-l omoare, cã e moale ca o cîrpã cînt e beat. ÃŽn rest e om cumsecade. Gherghina le povesteste prietenelor de salon cum a fãcut-o boala asta neputincioasã. Ea, care rãsturna pãmîntul muncind, acum nu mai e bunã de nimic. Abia asteaptã sã ajungã acasã, sã se aseze în pridvor, la aer. Fata ei e pasionatã de flori, are sute de ghivece, toate înflorite. ÃŽi e dor de casã. Se uitã cu admiratie la cartea pe care o citesc, în timp ce perfuzia intrã în venã, picãturã cu picãturã, trei ore dimineata si alte douã dupã-amiaza. Si, vrînd, nevrînd, discutiile ajung iarãsi la alegeri. Mã întreabã dacã e bine sau nu sã meargã la vot, cã de ani si ani oricine ar iesi doar la punga lui îi e gîndul. Si, zãu, e o întrebare la care nu prea am fost în stare sã-i rãspund.
|