La Liceul Borca clopotelul a sunat iarãsi dupã 50 de ani
• absolventii anului 1963 s-au reîntîlnit dupã jumãtate de veac de la terminarea liceului
La miez de Ciresar, la Liceul Borca, sau „Mihai Sadoveanu“ cum i se zice mai nou, a sunat din nou clopotelul. De astã datã, pentru absolventii lui ã'63, acei „frumosi nebuni ai marilor izbînzi“, ce-si fãcuserã în urmã cu 50 de ani plecarea în viatã, de-acolo, dintre munti, purtînd la butonierã optimismul si bucuria tineretii. ÃŽntîlnirea de la Borca de sîmbãtã, 15 iunie vãleat 2013, a fost impresionantã, dat fiind cã dupã jumãtate de secol de absentã motivatã, pe motiv de probleme ale vietii ca oameni maturi, aceastã promotie a retrãit pentru o clipã vremea adolescentei si a primei tinereti. S-a strigat catalogul si s-a fãcut prezenta de cãtre nimeni altul decît fostul diriginte, si-a prezentat fiecare cu modestie frînturi din realizãrile vietii, s-a glumit, s-au depãnat amintiri si s-a pãstrat un moment de reculegere în memoria celor plecati, profesori ori fosti colegi, spre altã lume. Desi anii îsi puseserã amprenta pe chipul fiecãruia dintre fostii liceeni, o datã cu primul pas în incinta scolii, privirea unei întregi generatii avea sã se regãseascã în lumina ochilor lor aidoma perioadei demult apuse, aceea a adolescentei. Am putut descoperi cu usurintã acele stãri de smerenie, respect, blîndete, ordine, delicatete, dar si de optimism, curiozitate si neastîmpãr creator, specifice statutului lor de fosti munteni sadea. Si totusi, preaplinul unei astfel de întîlniri avea sã fie stirbit de absenta fostilor profesori, care, în cel mai fericit caz din motive de sãnãtate, n-au putut da curs invitatiei. Au fost prezenti dascãlii Vasile Florea, dirigintele clasei, Ioan Luca si Valeriu Popa, oameni pe chipul cãrora s-a pãstrat încã vigoarea de altãdatã si care cu greu si-au putut ascunde emotiile reîntîlnirii cu fostii elevi, astãzi pensionari si ei, gîndindu-se poate si la tineretea lor. „O parte dintre colegi nu mai existã sau sînt bolnavi si n-au putut rãspunde invitatiei. Din acest punct de vedere trãim momente de tristete, dar asta este viata. Alãturi de ei am trãit toate acele evenimente cu bune, cu rele, ne-am format alãturi de ei si, zicem astãzi dupã aproape o viatã, cã noi, copiii de atunci, am fost o generatie bunã“, avea sã se spunã cu nostalgie si lacrima tristetii în privire de cãtre unii. „Am reusit, în ani, sã devenim specialisti în domeniile în care am activat, aproape toti am urmat cursuri superioare, am avut functii de conducere, ne-am crescut copiii demn, iar acum sînt oameni realizati la rîndu-le“, aveau sã afirme altii. Vorbe frumos mestesugite au prezentat toti fostii elevi, cîtiva dintre acestia, precum Gheorghe Bondar, de altfel unul dintre initiatorii evenimentului aniversar, Ioan Drugã, Vasile Tãnase, Gheorghe Asavei si mai cu seamã Willi Pãvãloaia, profesor doctor în economie, reusind sã-si sintetizeze gîndurile în adevãrate esente, pe tema vietii. La fel si profesorii, care desi deprinsi cu astfel de întîlniri de suflet, aveau sã-si reverse cu înaltã simtire si generozitate asupra unei generatii, a cîta oare, întreaga lor afectiune de adevãrati slefuitori de caractere. Si cît de frumos aveau sã sune unele versuri rostite la final de cãtre profesorul Popa: „Liceul din Borca n-a existat/ A existat doar o vale frumoasã, unde Bistrita alerga mereu grãbitã la întîlnirea cu dragostea ei, Ceahlãul.../ Si-au mai existat si niste tineri, Doamne, ce tineri!/ Care-si uneau gîndurile si iluziile înalte, mai înalte ca muntii Stînisoarei,/ Ce învãtau sã gîngureascã cititul numelor, si istoria, si latina, si logosul din buchea cãrtii, ori sã descopere viata...“. Si o parte dintre acesti tineri s-au aflat sîmbãtã la Borca. Pe întreg parcursul zilei, toti cei prezenti la întîlnire aveau sã-i aibã alãturi, drept gazde pe actualul director al liceului, profesorul Vasile Amariei si pe Geo Ovidiu Nitã, primarul comunei Borca. ÃŽntîlnirea fostilor absolventi de acum 50 de ani, s-a încheiat, precum îi datul unor astfel de petreceri, printr-o masã comunã într-una din pensiunile locului. La despãrtire, toti cei prezenti si-au promis o nouã revedere.
|