Miting esuat, pentru plata navetei elevilor
• comisia de avizare a cererilor de organizare a adunãrilor publice a dat aviz negativ solicitãrii venite de la pãrintele unui elev de la CNRV de a organiza un miting de protest •
Daniel Cîniparu, pãrintele unui elev de la Colegiul National „Roman-Vodã“, a intentionat sã organizeze în Piata „Roman-Vodã“ un miting împotriva mãsurii guvernantilor de tãiere a subventiilor la transportul elevilor spre scoalã. Solicitarea a fost respinsã, pe motive care tin de legalitatea unui astfel de demers. ÃŽn cererea adresatã Primãriei, pãrintele cerea ca primarul sã-l sprijine sã organizeze cu un grup de elevi, ieri, 30 aprilie, la orele 14.00, un miting de protest, între orele 14 si 16, prin care sã atragã atentia privind greseala Guvernului de a elimina subventionarea transportului elevilor din mediul rural spre licee. Desi în calitatea de cadru didactic îi dã dreptate pãrintelui, cãci prin aceastã decizie copiii de la tarã, mai ales cei din familii sãrace, nu mai au sansa de a avea acces la învãtãturã, comisia de avizare a respins cererea. „Aceastã comisie de autorizare a mitingurilor al cãrei presedinte sînt, s-a întrunit astãzi (ieri n.r) si a analizat cererea domnului Daniel Cîniparu. Solicitarea nu a putut fi aprobatã pentru cã nu întrunea cerintele legale. ÃŽn primul rînd o solicitare pentru o manifestare publicã trebuie fãcutã cu cel putin trei zile înainte. Trebuie specificatã locatia împreunã cu cãile de afluire, o schitã cu amplasamentului manifestãrii, lucruri care nu existau. Trebuie scris între ce ore se desfãsoarã si cine asigurã paza copiilor. Comisia este formatã din reprezentanti ai Politiei Locale, Jandarmeriei, secretarul Consiliului Local. Or nu erau îndeplinite mai multe din aceste conditii“, a declarat primarul Laurentiu Leoreanu. Pe de altã parte, edilul spune cã toate aceste drepturi de transport au fost pasate pe umerii administratiei publice locale care nu mai poate face fatã tuturor presiunilor economice, în conditiile unui buget total neîndestulãtor. Ca si cadru didactic, primarul recunoaste însã cã numãrul copiilor din mediul rural care au acces la studii liceale scade de la an la an, din cauza imposibilitãtii pãrintilor de a sustine cheltuielile pentru scoalã a unui licean, ceea ce înseamnã cã în urmãtorii ani, numãrul acestora va scãdea simtitor. „ÃŽn conformitate cu prevederile legii 60/1991, noi aveam obligatia doar de a înstiinta autoritãtile despre intentia acestor copii de a semnala aceastã gravã problemã cu care se confruntã navetistii. Pur si simplu ei cer sã fie respectate prevederile Legii 291/2006 referitoare la decontarea abonamentului de transport al elevilor“ ne-a spus Daniel Cîniparu, tatãl unui elev navetist, care s-a implicat în sustinerea tuturor elevilor nedreptãtiti din zona Roman.
|