Rãspuns prompt unui „prieten adevãrat“
ACCENT
Un individ, comentînd ultimul meu articol din Monitorul, dupã ce îmi spune cã ipocrit sînt eu, îmi cere sã scriu un alt articol, dar de data asta, despre cum sã-mi trãdez prietenii adevãrati pentru un pumn de bani. Îmi cere asta ca si cum mi-ar fi sau mi-ar fi fost el prieten adevãrat. Numai cã lumea normalã stie cã nu poate, nu putea fi niciodatã. Chiar si el stie asta, dar îi place sã facã mici floricele stilistice sub care se ascunde foarte stîngaci.
Eu, însã, încerc sã-i rãspund. Si scriu: nu stiu cum sã-mi trãdez prietenii pentru un pumn de bani, si nici nu o voi face vreodatã. Las cã el, cum am mai spus, nu mi-a fost.
Dar dacã ar fi sã trãdez, cum spune el, as lua-o, mai întîi, ca un om destept. As zice: bã, ãsta-i cam prost si cam mãgar. Cer cît mai putin pe el, mai putin decît un pumn de bani, cã altfel, nu mi l-ar lua nimeni. Si rãmîn, dracului, cu el! Asa cã încep sã strig în obor, cã acolo e piata mãgarilor: Hai la mãgar de vînzare,/Cã nu cere nici mîncare;/Cere numai de bãut/ Doar rachiu, si cît mai mult.
Si stau, si stau, si astept clienti. Vine cîte unul, pune mîna putin pe urechi, zice cã-s nespãlate si prea lungi dupã standardele mãgarilor stiuti de el si spune: „Hai, bã, cã ãsta, dupã ce cã e un mãgar prost, mai si pute a mincinos“. Si pleacã. Tot asa, cu încã vreo cîtiva, pînã cînd se face searã. Iar eu nu stiu ce sã fac cu animalul. ÃŽl iau, pur si simplu, de urechi, si, cum sã-l duc acasã, dupã ce cã m-a fãcut si de rusine cu prostia lui. Nu credeam cã-i chiar asa de prost. Deci, trebuie sã-l bag neapãrat undeva. Si, gînditi-vã unde l-am bãgat. L-am bãgat si, nu mi-e rusine sã spun, în p.m. (am folosit prescurtãri, cã altfel rage ca mãgarul). Acolo stã si acum.
|
Autentificare
