SIMTUL RUSINII
ACCENT Îl au, îl resimt cei care, dintr-o întîmplare sau alta, încalcã accidental, doar accidental, o regulã moralã importantã. O regulã pe care o respectã si la care tine mult colectivitatea din care el provine. Da, dar îsi dã seama repede de gresealã si avînd în sînge simtul rusinii, se rusineazã; chiar dacã mai tîrziu. Nu cred cã omul acela va mai repeta greseala. Asta se întîmplã într-o lume în care valorile morale sînt respectate si reprezintã un fel de cod al onoarei, la care tine mai ales lumea satului, dar probabil al satului din munti - închis într-un ghioc misterios al bunului simt - depãrtat, deci, de zgomotul si furia lumii de azi, în special acest fel de sat respectã codul. N-am sã spun, normal, cã lumea civilizatã, cum îi spunem lumii din jurul nostru, n-ar tine la reguli, n-ar avea rusine. Are, sigur, dar nu-i toatã bunã. Dupã anecdota aceea veche, cu doi tãrani ardeleni, vecini:
- Bãi, Ioane, ai cap? (îi fãcuse vecinul o prostie si celãlalt voia sã i-o plãteascã).
- Pãi, am cap, cum sã n-am? Ce întrebare e asta?!
- Ai cap, vãd, doar minte îti mai trebuie.
- Am si minte, bre, nu te-ai dumirit?
- Ai si minte, Ioane, zice vecinul pricinos, dar nu-i tãtã bunã.
În lumea din jurul nostru, rusinea mai mult se invocã, dar, vedeti limpede, nu se practicã întotdeauna. Altfel, cum se poate ca unii sau altii - mai ales dintre cei care vor puterea cu orice pret (chiar si cu pretul lipsei de rusine) - sã mintã lumea din stradã, ascultãtorii lor, de ocazie sau nu, fãrã sã clipeascã, fãrã nici un fel de rusine?! Promitînd marea cu sarea, scotînd panglici pe nas, ca la circ (Catavencu lui Caragiale era mic copil). Pentru cã, foarte repede se va vedea cã a mintit grosolan. Si atunci, te întrebi: Cui sã-i fie mai întîi rusine? Pãi, iartã-mã bãdie, tie sã-ti fie, cã tu l-ai votat, l-ai ales pe mincinos! (Sã-ti spun un secret: si mie sã-mi fie!...) Pãi nu?
|