 POTOLITI „INDIENII“!
• în cartierul Speranta civilizatia nu reuseste sã pãtrundã • etnicii sînt cei care fac legea în zonã, în ciuda tuturor eforturilor autoritãtilor si a cetãtenilor care locuiesc acolo • oamenii spun cã parte din cei din cartier sînt mai rãi ca termitele, distrugînd absolut tot • a trage cu caii acoperisul de tablã de pe o clãdire cu trei - patru etaje nu e nimic iesit din comun • primãria vrea sã monteze camere de luat vederi si fortele de ordine sã patruleze non-stop • Speranta pare a fi numele predestinat dat unui cartier în care oamenii nu au decît posibilitatea sã spere cã le va fi mai bine. ÃŽn Speranta e altã lume, o lume în care civilizatia ajunge greu, chiar dacã sînt oameni care si-ar dori sã se bucure de un trai aliniat mileniuliui trei, oameni care ar vrea sã simtã cã trãiesc liber, cã au copiii în sigurantã si proprietatea neviolatã. Din pãcate, în Speranta se trãieste dupã o lege a junglei, în care te temi sã scoti nasul din casã dupã lãsarea întunericului, te temi pentru siguranta copilului, chiar dacã e lãsat sã se joace sub geamul locuintei, te temi cã nu vei mai gãsi masina pe patru roti sau patul în dormitor, dacã lipsesti o vreme. Sãtui de acest tratament, zeci de oameni de bunã credintã din Speranta au fãcut cãrare la Primãria Piatra Neamt, cerînd ajutorul autoritãtilor, pentru a scãpa de agresivitatea etnicilor care le amãrãsc zilele. Pentru a vedea cum stau lucrurile la fata locului si ce se poate face spre binele reclamantilor, miercuri dupã-amiazã, în zonã a descins viceprimarul Monica Anton, însotitã de cîtiva sefi de institutii care au atributii în asigurarea ordinii si linistii publice. Dupã circa o orã de discutii, autoritãtile au stabilit cîteva mãsuri pentru ca normalitatea sã se instaureze si aici. Ce va fi urmeazã sã aflãm într-un viitor nu prea îndepãrtat.
Si rãi, si multi
De cum pui piciorul în cartierul Speranta parcã intri în altã lume. Una în care reguli de civilizatie nu prea existã, una în care omul în uniformã nu prea are curaj sã îsi exercite sarcinile de serviciu, una în care copiii sînt învãtati de mici sã lupte pentru existentã, iar pãrintii trãiesc cu frica în sîn cã micutilor li s-ar putea întîmpla ceva rãu sau cã în orice moment casa le poate fi distrusã. Acolo e o lume total separatã de cea în care trãiesc oamenii obisnuiti cu traiul la oras sau cu cel dintr-un sat linistit. E lumea în care se tem unii de altii, se privesc cu dusmãnie si se vãd de dupã garduri. Si cîndva a existat un gard care delimita clãdirile pe care le-a dat în functiune primãria pietreanã pentru persoanele fãrã locuintã pe o suprafatã pe care etnicii si-au ridicat cosmelii din cartoane si chirpici si pe care se aflã halele pe care tot autoritãtile le-au pus la dispozitia lor, pentru cã trebuie sã li se asigure un acoperis deasupra capului. Cum însã gardul înalt de aproape trei metri e numai bun de dus la fier vechi, unii „locatari“ n-au stat mult pe gînduri si l-au tãiat. Asa si-au fãcut loc sã intre cu caii si cãrutele pe strãdutele înguste dintre vile si blocuri, spre disperarea românilor care se tem sã parcheze masinile pe locurile inscriptionate ori sã lase copiii sã se plimbe prin cartier. „E ca în junglã aici. Degeaba ne chinuim noi sã pãstrãm cît de cît curãtenia, sã nu distrugem bunurile publice, cã vin tiganii si rad tot! Si la tot acest disconfort se adaugã imaginile de cosmar pe care ni le oferã - maldãre de mizerie, constructii distruse, cai la un loc un oamenii, gunoi adunat cu sãptãmînile, copii despuiati, betii, bãtãi! Vin peste noi si iau rufele puse la uscat. Stai si te uiti cum îti iau lucrurile de pe frînghie si te temi sã intervii, cã îti dau în cap. S-a întîmplat sã fim amenintati cã vom plãti dacã sesizãm politia sau ne plîngem pe undeva si asa a fost... Au urmãrit oamenii pe unde stau si le-au stricat masina în parcare, le-au spart geamurile, le-au speriat sau bãtut copiii. Cum sã trãiesti civilizat în asa conditii?“. Acesta a fost o micã parte din discursul unuia dintre cetãtenii care s-au plîns viceprimarului Monica Anton.
O coabitare de succes
Si în timp ce unii îsi prezentau ofurile în fata autoritãtii locale, în jur se adunase lumea ca la urs. Unii interesati sã îsi apere interesele si sã intervinã pentru a scãpa de cei care fac probleme, iar altii veniti doar cã sã afle noutãtile. Lume de tot felul. Cîtiva români care arãtau a avea o pregãtire prin discursurile lor, erau un fel de lideri ai grupului de „asupriti“. Printre ei se plimbau cîteva dintre tinerele care anii trecuti îsi fãceau veacul prin fata magazinului Orion. Nu le lipseau vopselele din pãrul ars de cosmetice si soare si prins neglijent cu cîte un elastic viu colorat, ori unghiile vopsite pe la început de varã, pe care mai rãmãsese cîte o patã de culoare. Si, într-o coabitare perfectã dãdeau voiosi din coadã cîinii de apartament. O cãtelusã, cam de mãrimea unei mîte bine crescute, lingea ori mirosea pe la picioare luma adunatã. Niste tîte lungi arãtau cã de curînd devenise mamã, iar stãpîna ei, extrem de mîndrã de exemplar, îmbrãtisa cu foc si pupa pe bot „o nepoatã“ a cãtelei, spunînd cã ambele sînt vaccinate si cã nu e cazul sã se teamã cineva de ele.
Au tras acoperisul de pe clãdire cu calul
Povestile spuse de oamenii sãtui de cele îndurate din partea unor etnici par a fi din cãrti, dar pentru a-si demonstra realismul, localnicii din Speranta aratã cu degetul locul de desfãsurare a faptelor. Au arãtat acoperisul unei hale ce a fost tãiat la propriu si tras cu calul de la înãltime, dupã care a fost dus la fier vechi. Despre restul pãrtilor metalice din zonã nici nu s-a pus vorba cãci le-au luat fãrã nici o retinere, ca si cum ar fi fost ale lor de cînd lumea. Nici burlanele fixate la marginea acoperisurilor si care aveau menirea de a colecta apa de ploaie si din topirea zãpezii n-au scãpat de flexul tiganilor. Desi pare de rîs, un locatar a povestit cã a vãzut cu ochii lui cum un individ tãia burlanul si s-a temut sã intervinã, pentru cã s-a gîndit cã ori îi sparge masina, ori intrã peste el în casã. Acum, cei de la Locativ Serv se chinuie sã înlocuiascã burlanele lipsã, pentru cã atunci cînd plouã, apa curge pe peretii exteriori la întîmplare si se scurge chiar în casele oamenilor. „Sã se facã domnule garduri înalte din beton, ca la Baia Mare, sã scãpãm de dracii ãstia! Nu se mai poate cu ei! Nu poti sta linistit în casã, cã urlã, se bat, furã, mînã caii, vine politia... parcã sîntem în filme. Sã îi punã în tarc si sã îi separe de lumea civilizatã! Li se fac toate mofurile, li se dau locuinte, ajutoare sociale, si ei nenorocesc lumea. Fac copii cu nemiluita si îi trimit la furat prin casele oamenilor. Noaptea te temi sã iesi afarã din casã ori sã vii mai tîrziu din oras, cã îti ies în cale“, a spus un alt cetãtean. ÃŽn tot acest timp, cînd viceprimarului Monica Anton i se prezenta scena sumbrã pe care se desfãsoarã viata din Speranta, pe scãrile de la intrarea unui bloc, o femeie croseta cu spor. Parcã împãcatã cu soarta si sãtulã sã tot apeleze la autoritãti, îsi vedea de firul ei din care se nãsteau forme deosebite. Alãturi, dupã scîndurele ce delimitau un balcon, un pui de mîtã se juca zglobiu cu o floare de cactus ce stãtea atîrnatã de frunza ei, parcã fãcîndu-le în ciudã locatarilor cu voiosenia lui si traiul fericit de care se bucura. Dar ce a sãrit în ochi a fost balconul ferecat cu gratii, asemeni geamurilor locuintei. Si analizînd arhitectura zonei aveam sã constatãm cã toate geamurile de la parter si nu numai sînt asigurate cu gratii care sã nu permitã invazia „indienilor“, cum li se spune unora din cartier.
Autoritãtile promit unele mãsuri de sigurantã, într-o lunã
Dupã ce a vãzut cu proprii ochi cum stau lucrurile în Speranta, viceprimarul Monica Anton a precizat cã treaba nu mai poate fi lãsatã asa. Ea a promis cã cel mult o lunã de zile în cartier se va asigura pazã non-stop, urmînd a se înfiinta si o gheretã la limita dintre zona cu locuinte ale românilor si cea stãpînitã de cei cu probleme. ÃŽn sprijinul politistilor locali vor veni politisti de la municipiu si jandarmi, astfel cã patrularea va fi la orice orã din zi si din noapte. De asemenea, vor fi montate camere de luat vederi, cu care sã se supravegheze cartierul si se va repara gardul care a fost tãiat. Dupã aceste mãsuri, zecile de familii care desi au primit repartitie în zonã au lãsat locuintele si stau cu chirie în Piatra Neamt, ar avea un motiv sã se întoarcã „acasã“, sperînd cã în Speranta le va fi mai bine.
|
Autentificare
