 Vraja Ceahlãului - o zi pe muntele sfînt
• un periplu de o zi în masiv a fost o experientã de neuitat • la cabana Dochia, Gabriela Luca Lungu, o tînãrã licentiatã în Relatii publice si comunicare, ne-a explicat cîte ceva din ceea ce înseamnã sã fii cabanier • „Eu sînt de loc din Voronet. Ne-am cunoscut din facultate, iar de cãsãtorit ne-am cãsãtorit, nu demult, aici. Mi-am urmat alesul inimii, care este din comuna Ceahlãu“, a detaliat bucovineanca despre cum a ajuns sã locuiascã si sã trãiascã pe cresta muntelui • „Nu-i greu, dar nici usor. Ne-am învãtat cu muntele ca tiganuã' cu scînteia“, ne-a spus Costin Dan Miron, seful Statiei Meteo Toaca, despre cum e viata pe munte • „Meritã sã urcati în masiv. Mãria Sa Ceahlãul este o gazdã desãvîrsitã, dar sã nu-l supãrati“, ne-a zis rangerul Constantin Andras, cel ce ne-a fost ghid • Ceahlãul, muntele moldav, ce concureazã cu Olimpul, Pindul sau Peleasul, considerat muntele sacru al românilor, despre care se spune cã în zilele senine ar putea fi admirat de la gurile Dunãrii, este unul dintre stîlpii spiritualitãtii strãvechi si locul de pelerinaj turistic întru încãrcarea trupului si sufletului cu tot ceea ce presupune taina acestui miracol natural. Nu întîmplãtor, anual, Ceahlãul este cãlcat de zeci de mii de iubitori ai muntelui, numãrul record al unei zile fiind pe 6 august, de Schimbarea la Fatã, cînd sacralitatea, conform calendarului religiei ortodoxe, îmbracã forma hramului dedicat îndumnezeirii naturii. Atrasi de vraja locului, dornici de escaladare si curiosi de a vedea ce se mai petrece în vîrf de munte, am suit si noi, cu cîteva zile în urmã, pe platoul Dochiei si chiar ceva mai sus, spre vîrful Toaca, fãrã a ocoli însã lãcasul de cult ctitorit nu demult pe creasta masivului. La un loc, ghid si gazdã avea sã ne fie Constantin Andras, un muntean sadea devenit, conform uzantelor, ranger, un fel de pãstor al linistii, ordinei si comportãrii civilizate a omului în Olimpul Moldovei, pentru cã nu trebuie uitat cã, încã de la primul pas pe munte aveam sã pãtrundem de fapt în Parcul National Ceahlãu, loc protejat prin lege în a fi pãstrat cu sfintenie asa cum ni l-a dãruit natura.
Veniti pe munte!
„ÃŽn primul rînd, vreau sã vã spun un bun venit în Parcul National Ceahlãu, iar prin intermediul dumneavoastrã sã adresez o invitatie de suflet tuturor celor ce iubesc muntele, pentru a-si face timp sã zãboveascã si-n aceastã varã mãcar pentru cîteva clipe în Masivul Ceahlãu, muntele nostru plin de sacralitate si cu un patrimoniu natural deosebit de valoros din punct de vedere geografic, cultural si spiritual. La acestea, musai sã mai adaug si cele ce presupun ecosistemul zonei, flora si fauna deosebit de bogate ale Ceahlãului, care împreunã compun un adevãrat colt de rai al Carpatilor Orientali“, au fost vorbele gazdei pe care ni le-a adresat la Stãnile, înainte de a porni la drum spre cabana Dochia, prima tintã a urcusului nostru. Molcom, cu pas domol si aliura unui Sfarmã-Piatrã ori Strîmbã-Lemne, ghidul avea sã ne conducã spre înaltul muntelui. Am tinut anevoie pasul cu omul si nu dupã multã vreme cerul avea sã ni se arate curat ca lacrima, iar sub el, verdele crud al platoului. Ne tragem sufletul si dupã încã ceva timp de mers agale am ajuns si la Dochia. Acolo, larma unor grupuri de copii, ce suiserã muntele condusi de profesori întru cunoasterea îndeaproape a celor aflate din cãrti despre semetia si simbolistica Ceahlãului, avea sã ne trezeascã din visare.
La taifas cu gazda din... Voronet
De altfel numai bine, pentru cã rostul nostru în escaladarea înãltimilor era surprinderea realitãtii turistice într-o zi obisnuitã de varã. „Sîntem prinsi într-un proiect de cercetare si valorificare a ceea ce înseamnã muntele din punct de vedere al legendelor“, ne-a spus unul dintre scolarii prezenti la cabana Dochia, copii ce imediat aveau s-o ia la sãnãtoasa, întru asa-zisa întîlnire cu legenda muntelui. Ne simtim si noi atrasi de oarece miraj izvorît din legedã, dar cum foamea ne dãdea ghes, cã doar fãcusem niscai efort, am purces spre interiorul cabanei. Am fost întîmpinati de gospodina locului, o tînãrã frumoasã despre care aveam sã aflãm cã adusese în Ceahlãu prin simpla-i prezentã ceva din albastrul de Voronet si din spiritualitatea Bucovinei. Pe deasupra, Gabriela Luca Lungu, cãci despre ea este vorba, era si licentiatã în Relatii publice si comunicare, un lucru mai rar întîlnit în astfel de cazuri. Asadar, blazon cu acte-n regulã, iar dacã mai adãugãm si faptul cã sotul, cabanierul sef Vasile Luca Lungu absolvise Teologia, se cheamã cã aveam de-a face cu niste gazde de tinutã. Sorbind dintr-un ceai intrãm în vorbã cu tînãra gazdã. „Eu sînt de loc din Voronet. Ne-am cunoscut din facultate, iar de cãsãtorit ne-am cãsãtorit, nu demult, aici. Mi-am urmat alesul inimii, care este din comuna Ceahlãu. Mai întîi am lucrat la hotelul Bistrita, din Durãu, apoi am preluat cabana Fîntînele si conjuctural am fost rugati sã preluãm pentru un timp mai scurt Dochia. Si uite-asa am rãmas aici. Avem aproape doi ani de cînd administrãm aceastã cabanã. Ne place si ne-am acomodat cu zona, dar si cu turistii. ÃŽn acestã perioadã am îmbunãtãtit relatiile cu grupurile organizate de turisti si am adaptat oferta turisticã la cererea acestora cu scopul de a asigura o cursivitate în acest demers al relationãrii si dezvoltãrii turismului în zonã“, ne-a declarat Gabriela.
Aprovizionare cu calul
Si dacã a fost adusã vorba despre ofertã, am intrat în detalii. „Cazarea la Dochia presupune trei camere pentru douã persoane, cu bãi proprii, trei camere de patru persoane, tot cu bãi proprii si camerele de 7, 14, respectiv 17 persoane, cu baie comunã si dus. Cît priveste meniul, acesta este diversificat, cu cinci feluri de ciorbe, grãtare - ceafã, cotlet, piept de pui, pulpe dezosate - tochiturã, pãstrãv, pui cu smîntînã si mãmãligutã, la grupuri mergînd pe ceea ce ne cer“, a spus gospodina, care cu amabilitatea-i de bucovineanã ne-a invitat în bucãtãrie pentru a ne prezenta „atelierul“ de lucru si una din tãvile cu pîinea de casã abia scoasã din cuptor. Aflãm cã o cabanã de munte, precum Dochia, este musai sã fie administratã de doi oameni. Unul asigurã permanenta si altul face aprovizionarea. „Sotul a coborît cu treburi la oras“, ne spune cabaniera, care a iesit sã întîmpine un transport de marfã. Acesta însemna aproximativ 150 de kilograme de încãrcãturã suportatã de spatele unui cal si doi munteni tineri priceputi în a mînui animalul. „Ãsta-i al doilea transport pe ziua de azi. Mai avem unul si gata. Am adus doi saci cu zahãr, o cutie cu vopsea si alte mãruntisuri, în total vreo sutã cincizeci de kile“, ne-a spus Dumitrel Bicãjanu, iar tovarãsul sãu de cãrãusie a adãugat. „ÃŽi greu daã' dacã timpu-i bun ne facem treaba cum se cade. Pentru iarnã aprovizionarea se face de toamna, urmînd ca unele mãruntisuri sã fie cãrate cu spatele“.
„Ne-am învãtat cu muntele ca tiganuã' cu scînteia“
Periplul nostru pe creasta muntelui a continuat cu un minut zãbavã la bisericuta Schimbarea la Fatã, pentru o scurtã închinãciune, luînd apoi calea spre Statia Meteo Toaca, cãci nu puteam sã trecem prin zonã fãrã sã dãm binete oamenilor „cocotati“ în vîrf de Ceahlãu, ce aflã primii ce si cum cu starea vremii. Printre fulgere si trãsnete, dar si-o „pãdure“ de antene, meteorologii, fiindcã despre ei este vorba, prin natura meseriei lor, înregistreazã ceas de ceas temperatura, cantitatea de precipitatii, vizibilitatea, nivelul radioactivitãtii din atmosferã si alte fenomene, pentru ca, mai apoi, valorile acestora sã ajungã la urechile tuturor. „A fost o primãvarã mai ploioasã ce-i drept, dar nu mai dificilã ca altãdatã. Faptul cã vremea s-a schimbat, în cursul aceleasi zile trecînd usor de la o stare la alta, a fãcut sã privim lucrurile cu mai multã atentie. Observatorul din care monitorizãm fenomenele este si el supus unor riscuri. Nu-i pãzit sutã la sutã. Forta naturii n-o poate sti nimeni, pînã la urmã. Ca urmare a trãsnetelor, pînã prin ã'99 ni se prãjea mereu aparatura. Dar, de cînd a venit Romtelecomul si si-a instalat aici antena, s-a realizat o împãmîntare foarte serioasã si nu prea mai avem probleme. Acum, vîrful Toaca este legat la nulul pãmîntului printr-o centurã metalicã fixatã pe un beton bun conducãtor de electricitate“, ne-a spus unul dintre meteorologi, fapt confirmat mai apoi si de cãtre Costin Dan Miron, seful Statiei Meteo Toaca. „Nu-i greu, dar nici usor. Ne-am învãtat cu muntele ca tiganuã' cu scînteia. Pentru noi, bucuria înseamnã sentimentul mãretiei creat de înãltimea de la care privim lumea din jur. Cît priveste primãvara aceasta, a fost una obisnuitã, însã cu ceva mai multe capricii“.
O experientã ce trebuie repetatã
Modestie si curaj. Asa am defini noi vorbele meteorologilor din Ceahlãu de care ne-am despãrtit aruncîndu-ne reciproc cîte un zîmbet si cîte o vorbã de bun rãmas spusã din suflet. Si cum întotdeauna timpul este cel care-ti dã ghes, luati cu treaba si vrãjiti de tainele muntelui, nici n-am observat cã soarele o apucase de multisor spre orizont. Se impunea s-o luãm agale spre casã. Nu însã înainte de a concluziona. O zi frumoasã de varã, o plimbare pe munte, discutii cu gospodarii locului, fie ei în ale turismului, ortodoxiei sau meteorologiei si tolba încãrcatã cu multe informatii privind secretele locurilor prin care am purces. Toate întîmplate sub aripa ocrotitoare a lui Constantin Andras, ranger în Parcul National Ceahlãu, un bun cunoscãtor al muntelui. Referitor la afluenta turisticã, a fost o zi ceva mai slãbutã. Toti cei implicati însã sînt optimisti. Asteaptã întrarea lumii în vacanta de varã, care stã sã batã la usã. „Meritã sã urcati în masiv. Mãria Sa Ceahlãul este o gazdã desãvîrsitã, dar sã nu-l supãrati“, a spus la despãrtire rangerul Andras. Si, desi nu i-am spus-o rangerului, mi-am propus în gînd sã mai urc pe munte, poate chiar vara asta, pentru cã nu am nimic de pierdut. Ci doar de cîstigat.
|
Autentificare
