Externalizarea curãteniei la Policlinicã, pro si contra
• acest subiect a fost dezbãtut în sedinta de Comitet Director si a stîrnit pãreri contrare • în urmã cu trei ani, a fost reziliat contractul firmei care curãta Policlinica, fiind mai ieftin de mãturat cu infirmierele Spitalul Judetean Neamt intentioneazã sã înceapã externalizãrile cu pasi mici, desi în urmã cu un an erau anuntate schimbãri mãrete în acest sens. Astfel, s-a discutat în sedinta de Comitet Director ce a avut loc zilele trecute doar despre externalizarea serviciilor de curãtenie în cadrul Policlinicii, pentru restul spitalului urmînd a se discuta cu altã ocazie. „Am discutat despre posibilitatea de a face curãtenie în Ambulatoriul de Specialitate cu o firmã privatã, intentia noastrã fiind de a externaliza acest serviciu. Pãrerile au fost foarte împãrtite, existînd atît opinii favorabile, dar si altele care s-au opus ideii. Vom dezbate subiectul si în sedinta urmãtoare a Consiliului de Administratie si vom vedea atunci care va fi decizia finalã. Noi considerãm cã externalizarea curãteniei în Policlinicã ar fi cea mai la îndemînã si ar fi posibilã mai usor pentru cã nu necesitã personal de specialitate, asa cum s-ar întîmpla în cadrul sectiilor de spital. Prin externalizarea aceasta cred cã am obtine economii semnficative, iar serviciile ar fi mult mai de calitate. Vom discuta si vom vedea atunci ce avem de fãcut“, a precizat medicul Lucian Ciobotaru, managerul Spitalului Judetean Neamt. ÃŽn urmã cu trei ani, curãtenia în policlinicã se fãcea cu o firmã privatã, dar managerul Ioan Lazãr, proaspãt numit atunci, a decis în aprilie 2009 rezilierea contractului cu respectivul agent economic pentru a face astfel economii de minimum un miliard, dupã cum declara el. Cu alte cuvinte, aceste externalizãri pot fi benefice dacã sînt fãcute de firme de bunã credintã, dupã cum pot provoca si adevãrate gãuri financiare, dacã sînt realizate de diversi indivizi pusi pe cãpãtuialã pe banii spitalului. Unitatea sanitarã nemteanã si-a propus primãvara trecutã sã externalizeze o serie de servicii printre care cele de curãtenie, de bucãtãrie, dar si serviciile radiologice. Pentru a vedea dacã aceste externalizãri ar aduce beneficii majore, adicã mai putini bani cheltuiti si calitate sporitã pentru pacienti, spitalul a angajat o firmã specializatã care a fãcut pe bani seriosi niste studii de fezabilitate care sã arate ce si cum. Aceste studii au fost finalizate anul trecut, prin octombrie, iar concluziile erau cã externalizãrile meritã, acestea fiind atît în avantajul pacientilor cît si ale spitalului. Din pãcate, de atunci si pînã acum nu s-a mai întîmplat nimic, lucrurile rãmînînd în aceeasi situatie. Alte unitãti sanitare din judet, precum Spitalul Tîrgu Neamt, au fost mai harnice, tîrgnemtenii organizînd deja licitatie pentru desemnarea firmei care va face curãtenie prin saloane.
|