Marea dintre munti, o „mare“ de alb
• lacul de acumulare a înghetat bocnã, ochii trecãtorilor avînd parte de un peisaj straniu • în periplul pe malurile acumulãrii n-am dat de nici un pescar • doar un marinar mesterea ceva pe la vaporasul Resita • „La noi încã-i bine, fatã de ce vedem la televizor. Cum sã te mai plîngi cînd la «vale» omãtul i-a îngropat de vii pe bietii oameni. Doar Dumnezeu stie ce are de gînd cu noi“, a spus Ion Iftimoaia, un bãtrînel din Grozãvestii Hangului, referindu-se la capriciile acestui sezon rece • Lacul de acumulare de la Bicaz a înghetat bocnã, gerul nãpraznic din ultimele sãptãmîni venindu-i de hac. Imaginea fostului luciu de apã este acum a unui adevãrat patinoar pãrãsit de lume. Cu o brumã de fantezie, poti usor sã te crezi pe undeva pe la poluri. Lîngã baraj, locuintele lacustre par acum niste stafii spînzurate pe maluri. Ambarcatiunile ce compun flota firmei Moldoturism, au fost si ele puse la respect de gheturi. Pentru a nu fi strivite, sînt puse zilnic în miscare, atît cît sã fie spartã gheata din rada portului. Asta, si pentru a fi posibilã coborîrea pontonului hotelului plutitor, functie de scãderea nivelului apei din lac. Vîntul suflã în rafale, spulberînd zãpada. Pe ponton, doar un singur marinar, ce trebãluia prin preajma vaporasului Resita, fala croazierelor din varã, si un cãtel zgribulit, care alerga, cel mai sigur, pentru a nu-i îngheta oasele. Din spusele omului, lacul a mai fost înghetat si-n urmã cu cîtiva ani, dar gerul n-a zãbovit peste zonã atît de mult timp. „Fenomenul nu este o premierã, numai cã iernile blînde din ultima perioadã ne-au cam atrofiat instinctul de conservare la temperaturile scãzute mult sub zero grade“, a declarat marinarul. Aruncãm o privire pe întinsul ghetii sã sesizãm vreun pescar la copcã, dar în zadar. Acelasi marinar ne spune cã în aceastã perioadã nu s-au încumetat sã vinã, cel putin în imediata apropiere a barajului: „Prea a fost ger ca sã se aventureze. I-ar fi înghetat sufletul“. Anul acesta Gerar a pus stãpînire si pe Valea Muntelui. Asta ne-au confirmat-o si localnicii din satele riverane lacului. „A fost si mai este încã iarnã grea. Numai cã la noi încã-i bine, fatã de ce vedem la televizor. Cum sã te mai plîngi cînd la «vale» omãtul i-a îngropat de vii pe bietii oameni. Doar Dumnezeu stie ce are de gînd cu noi“, a spus Ion Iftimoaia, om la vreo 60 de ani din Grozãvestii Hangului. „ÃŽn tinerete nu simteam parcã asa tare frigul. Acum, musai sã ai pentru iarnã lemne, mîncare pentru vite, brînzã si tochiturã în cãmarã ca sã iesi în primãvarã“, a adãugat Vasile Ciucanu, zîmbindu-ne pe sub mustata plinã de promoroacã.
„Cînd aud cum scîrtîie gheata sub picioare, mã ia cu frig pe sira spinãrii“
Revenind la problema lacului înghetat, subiect ce ne-a îndemnat la drum si la afirmatia oamenilor precum cã nu se mai simt în putere, ne-am amintit despre discutiile purtate în urmã vreo cîtiva ani cu un fost trãitor al satului Izvoru Alb, Ghitã Ungureanu, care ne povestea cam cum abordau prin ‘70 locuitorii zonei vitregiile iernilor. „Dimineata, pe lunã plinã, bãrbatii din Izvoru Alb plecau la lucru, scurtîndu-si drumul tot peste gheatã. Ca sã nu cadã în vreo copcã de-a pescarilor, luau cu ei cîte o beldiutã pe care-o tineau sub brat. Dacã s-ar fi întîmplat sã cadã-n apã, beldia ar fi rãmas pe gheatã, iar omul prins de ea s-ar fi tras afarã. Au fost cazuri de oameni care au avut ghinion, dar au scãpat cu bine alegîndu-se doar cu cîte-o spaimã zdravãnã. Mi-aduc aminte de unul Vasile Feraru si de unul Ursu, care au trecut prin spaima unui posibil înec, dar au scãpat si trãiesc si azi“, ne spunea nea Ghitã. „Lumea a îmbãtrînit si nu mai are curajul din tinerete. Acum, cînd aud cum scîrtîie gheata sub picioare, mã ia cu frig pe sira spinãrii“, a adãugat omul. Si totusi, cicã, s-ar mai fi gãsit un curajos, care si-ar fi adus lemnele din Izvoru Alb la Ruginesti peste lac, cu sania trasã de cal. O fi adevãrat, o fi doar un zvon, Dumnezeu stie, cert este cã astãzi parcã si lacul e mai singur ca oricînd. Tinerii sînt plecati în lume, copiii s-au împutinat, cine sã se mai avînte în luptã cu natura? Cît priveste latura stiintificã a fenomenului, specialistii spun cã înghetul lacului nu este un lucru rar, el începe întotdeauna cînd temperaturile scad cu mult sub zero grade, din amonte, de la „debusarea rîurilor Bistrita si Bistricioara“ de unde se extinde treptat pînã spre baraj. ÃŽn faza maximã de înghet, podul de gheatã mãsoarã o grosime care variazã între 40 si 60 de centimetri în zona de la coada lacului si 10 - 15 centimetri la baraj. Dezghetul se realizeazã o datã cu sosirea primãverii, pe etape, primele semne ivindu-se, la început de martie, tot în zona din amonte, adicã la vãrsarea Bistritei în lac. Probleme au fost si sînt. Crescãtoriile de peste, în prezent nu putine la numãr, se confruntã si-n aceastã iarnã cu mari probleme. Bazinele au rãmas sub gheatã, iar alimentarea pãstrãvului se face doar la copcã. Fenomenul îngreuneazã astfel supravegherea stãrii de crestere si de sãnãtate a efectivelor piscicole. Transportul materialelor si a personalului se face cu sania. De aceea, atît oamenii satelor, cît si marinarii ori pescarii, privesc de fiecare datã fenomenul înghetului ca pe o greutate în plus. Si anul acesta mai abitir ca oricînd.
|