Un pic mai bine pentru afaceristi
• luna trecutã putine societãti comerciale au fost trase pe dreapta din cauza conditiilor economice • cei mai multi afaceristi au ales suspendarea de activitate sau radierea firmei • în iunie anul trecut peste 4.000 de firme au tras oblonul • ÃŽncet dar sigur, mediul de afaceri nemtean îsi trage sufletul dupã conditiile economico-financiare extrem de grele pe care le-au traversat în special anul trecut. Cei care au stat în stand-by încearcã sã revinã în fortã într-o perioadã de acalmie, cu o usoarã crestere economicã. Totusi sînt cîtiva care au constatat pe propria piele cã nu-si mai mai pot reveni si au luat în cadrul firmei mãsuri drastice, cum ar fi suspendarea de activitate, sau mãsuri transante, dizolvarea sau chiar radierea firmei. Totusi, comparativ cu anul trecut, numãrul celor în dificultate majorã a scãzut considerabil. Dacã în iunie 2011, 947 de patroni au tras afacerea pe dreapta sau chiar au dispãrut din peisajul economic, cifrele dezastruoase au fost anul trecut, cînd în aceeasi perioadã peste 4.000 de agenti economici au procedat la fel. Datele au fost publicare de Oficiul National al Registrului Comertului, în sinteza lunarã. Defalcat, luna trecutã la institutia nemteanã s-au înregistrat 402 cereri în care patronii au solicitat suspendarea activitãtii, în timp ce în perioada de comparatie, iunie 2011, peste 1.000 de firme nemtene au procedat în acelasi mod, rezultînd o scãdere a fenomenului de peste 62%. Suspendarea de activitate este o mãsurã temporarã, care se poate lua pe o perioadã de cel mult 3 luni, în care firma nu mai desfãsoarã activitate. Atunci afacerea intrã în conservare, salariatii sînt trimisi acasã, dar nu devin someri, ci rãmîn la dispozitia angajatorului. ÃŽntre timp firma nu mai datoreazã dãri la stat. Acestia sînt cei care au o sperantã cît de micã de relansare a afacerii. Cine a considerat cã nu se mai poate salva de pe marginea prãpastiei a recurs la mãsuri transante si a solicitat Registrului Comertului dizolvarea voluntarã. 75 de cereri de acest fel au fost în iunie 2011, si 95 în aceeasi perioadã a anului trecut, cu o scãdere de numai 21%. Ireversibilã este si mãsura radierii agentului economic din scriptele oficiale, segment unde s-a constatat o scãdere importantã fatã de anul trecut. Prin radierea de la Registrul Comertului în iunie au dispãrut 470 de societãti nemtene. ÃŽn perioada de comparatie 2.875 de patroni au procedat la fel, înregistrîndu-se o diminuare a fenomenului cu 83%. Alte 171 de întreprinderi sînt în mare dificultate financiarã si au fost declarate în insolventã. ÃŽn medie, în fiecare lunã au fost cam 30 de firme care s-au apropiat periculos de mult de faliment. Cînd unii s-au sufocat de datorii, altii au luat-o de la capãt si au demarat noi afaceri, în diverse domenii de activitate. Numãrul firmelor nou înfiintate si înmatriculate la Registrul Comertului este în crestere, în primul semestru ajungîndu-se la un total de 1.447, fatã de numai 1.118 în aceeasi perioadã a anului trecut. Asa se face cã la 1 iulie 2011 în Neamt erau înregistrati 16.654 de comercianti activi din punct de vedere economic, din care peste 10.200 erau persoane juridice, iar alti 6.317 erau înmatriculati ca persoane fizice autorizate.
|