Primarii PDL se vãd cu sefii de partid, la munte
• ei vor spune ce-i doare si vor învãta cum sã-si facã bugetul pentru 2011 • 31 de primari democrat-liberali din Neamt participã la o întîlnire de trei zile cu sefii lor, în cadrul natural al Brasovului. Dupã ce luna trecutã, pe 10-12 septembrie, primarii PDL din orase si municipii s-au vãzut la ochi cu conducerea centralã a partidului, la Turnu Severin, acum a venit rîndul celor de la comune. Astfel, în sedinta biroului permanent judetean al PDL Neamt, ce a avut loc joi la ceas de searã, pedelistii au fãcut lista cu cei care vor participa la reuniune si au discutat programul si misiunile cu care se duc acolo oamenii. Primãriile portocalii din judet au rãmas pe mîna viceprimarilor încã de ieri dimineatã, pentru cã primarii aveau ca orã de cazare miezul zilei. Iar pînã la Brasov sînt niste munti de traversat. ÃŽntîlnirea de la poalele Tîmpei reuneste aproximativ 1.000 de primari, ministri si lideri din biroul permanent national al PDL. Erau asteptati sã se vadã cu colegii lor din comune ministrii Elena Udrea, Traian Igas, Ion Ariton, Valeriu Tabãrã si Ioan Nelu Botis. Temele de discutie sînt „probleme caracteristice administratiei publice locale“ si „piedicile apãrute în finantarea proiectelor“. „Voi fi prezent la Brasov, în speranta cã vor fi abordate probleme de mare interes, pe teme administrative, de buget local, de investitii, de dezvoltare a infrastructurii. La Ruginoasa, mai mereu cu conturile blocate, cu plata unor sume de care actuala conducere nu se face vinovatã, am rãmas mult în urmã. Nici posibilitatea de a accesa proiecte cu finantare europeanã nu a fost posibilã si de aceea, orice solutie venitã din partea unor ministri ar putea conduce la o strategie cît de cît viabilã pînã la alegerile din 2012“, a declarat Nicu Chirilã, primarul comunei Ruginoasa. Reuniunea ar fi ultima dintre conducere si alesii PDL, încheind seria evenimentelor de consultare pe care liderii nationali le-au avut cu reprezentantii democrat-liberali din tarã. Pentru cã au deja doi ani de mandat, primarii vor face împreunã cu sefii lor si o inventariere a rezultatelor, plus o discutie pregãtitoare despre întocmirea bugetelor locale pe 2011, bugete pe care PDL le vrea gîndite pe douã segmente - dezvoltare si functionarea primãriilor.
|