De-ale stiintei
Mã întîlnisem cu un amic. Hai la un pahar de bere rece, sã-ti povestesc una bunã. Ne-am instalat pe o terasã, am sorbit o gurã de lichid blond din paharele aburite si amicul si-a dat drumul la istoria lui. I-ne-di-tã! Acu’ nu stiu cîtã vreme, m-a pus consoarta („fã si tu ceva pentru casa asta, nu numai cu calculatorul!“) sã pãzesc laptele sã nu dea în foc. Am tãcut mîlc, mi-am însusit critica jumãtãtii, nu m-am mai întrebat dacã fãceam ori nu ceva pentru casã, si mi-am luat locul lîngã ochiul aragazului sã veghez sã nu se întîmple necazul si sã mã mai încarc cu alte ocãri. Cînd priveam laptele în frãmîntarea lui abia zãritã, ce sã vezi!?, numai ce m-a strãbãtut fiorul descoperirilor epocale. Nu zîmbi! Si Newton a formulat legile gravitatiei dupã ce un amãrît de mãr (sigur stricat) s-a desprins de pe creangã si a cãzut la pãmînt. Ei, am avut inspiratia, ba chiar revelatia istoriei ãsteia cu laptele, pe care nu mi-am explicat-o niciodatã. Cu ce era el mai breaz decît alte lichide si cînd gata-gata sã fiarbã, nu gãsea ceva mai bun de fãcut decît sã se nãpusteascã peste marginile oalei? Asa e cu laptele de cînd lumea si pãmîntul. Are si el rosturile lui. Dreptu-i ! Da’ ce gospodinã n-a pãtit-o?! A pãzit cît a pãzit laptele de pe foc, si a fost suficient sã se întoarcã o clipã sã rãspundã la telefon sau la soneria de la intrare, cã laptele si-a fãcut mendrele. Ei bine, atunci, la locul faptei, am avut explicatia stiintificã a fenomenului: laptele dã în foc pentru cã o parte din grãsimea lui formeazã la suprafatã o peliculã finã, bine lipitã de peretii oalei ; sub pelicula respectivã se acumuleazã forte deosebite, presiuni capabile sã ridice stratul de grãsime dar nu si sã-l strãpungã; si numai cînd aceste forte ating un anume prag, totul se dezlãntuie apocaliptic (are si laptele dreptul la apocalipsa lui) si se revarsã peste marginile oalei, cît sã pricinuiascã pagubã gospodinei, ba si ce mai rãmîne sã capete miros de afumat. Si pentru cã teoria fãrã practicã nu face doi bani, am si conturat solutia: ia faceti, gospodinelor, o gaurã în stratul acela de grãsime, sã vedeti cum scãpati de grija datului în foc. Gata, evrika! Am fãcut cum am gîndit, am fãcut si eu o spãrturã în caimac si m-am si grãbit („OSIM-ul sã pregãteascã brevetul!“) la calculator, sã-mi fundamentez descoperirea e-po-ca-lã. Luat cu tastele si cu textul, am uitat de fenomen, pînã cînd am simtit un miros puternic de ars. Cînd m-a precipitat la bucãtãrie, nenorocire ! Aragazul era plin de lapte, iar în oalã abia dacã mai erau ceva resturi de lapte. Ce-ai fãcut? Ce sã fac alta decît singurul lucru cu logicã si cu cap?! Am luat ceva pe mine si m-am dus la magazinul de la parter, de unde am cumpãrat douã pungi cu lapte. Pasteurizat! Cel putin ãsta te scuteste de fiertul afurisitului de lapte. Ce-a urmat... am suportat cu stoicism si m-am vindecat de inspiratii, brevete si alte alea de-ale stiintei. Dar nici cã am mai pus în gurã vreo picãturã de lapte! Fac alergie numai cînd aud despre el...
|
Autentificare
