Expozitie Gheorghe Vadana la Galeriile Vorel
Sîmbãtã la orele prînzului, în prezenta unui numeros public ce a fãcut neîncãpãtoare mica incintã, la Galeriile „Lascãr Vorel“ ale Filialei Neamt a Uniunii Artistilor Plastici din România, a fost vernisatã o nouã expozitie de picturã a maestrului - îi putem spune de acum asa - Gheorghe Vadana, unul dintre artistii plastici cei mai reprezentativi ai generatiei vechi de pictori nemteni. Pe lîngã evenimentul în sine, expozitia a avut si o valoare sentimentalã, fiind vernisatã la doar trei zile distantã de ziua de nastere a pictorului ce a consemnat cei 79 de ani de viatã închinatã artei, culturii si învãtãmîntului pe aceste meleaguri. Vernisajul a fost marcat de cuvintele introductive ale criticului Cristian Livescu si ale scriitorului Adrian Alui Gheorghe si, bineînteles, a oferit si protagonistului posibilitatea de a-si expune, în cîteva cuvinte, atît conceptia esteticã cît si ocazia de a rememora, la aceastã frumoasã vîrstã, frînturi din biografie si din frumusetea obîrsiilor. De altfel, toate aceste lucruri sînt cel mai edificator reprezentate chiar de cele treizeci si sase de tablouri, mai vechi si mai noi, care alcãtuiesc expozitia. Peisaje din tinutul Neamtului, biserici, anotimpuri, flori, ultimele plute pe Bistrita, cascade, dar si cîteva alcãtuiri cu tendinte simbolice, fac, în totul, un expozeu echilibrat, bine legat si de bunã seamã reprezentativ pentru ceea ce înseamnã Gheorghe Vadana în peisajul plastic nemtean.
Cine este si, mai ales, ce este în spatiul plastic Gheorghe Vadana? Valentin Ciucã vede în el un romantic pur sînge: „Fie cã picteazã în atelier sau naturã, în orizontul copilãriei de pe Valea Bistritei si Tîrgu Neamt, în taberele de creatie (Almas, Brates, Borca, Dumbrava sau Durãu), Gheorghe Vadana simte într-un mod propriu pitorescul peisajului si-l evocã în mod plastic cu transfigurãri romantice.“ Horia Horsia îl percepe ca pe un expresiv virulent: „ÃŽn viziunile monumentale ale lui Gheorghe Vadana, peisajele au o materialitate tratatã nervos, cu fortã si cu efecte expresive prin amestecul fizic al culorilor.“ ÃŽn fine, Lucian Strochi îl considerã imprevizibil: „Gheorghe Vadana a evoluat în timp de la un decorativism confortal la un expresionism mitologic, tinzînd spre monocromie, îndeosebi în perioada sa albastrã. Un pictor capabil oricînd de surprize din cele mai fertile.“
Comparînd aprecierile de mai sus, precum si multe altele, putem sã realizãm cã toate pot fi valabile si, mai mult, cã artistul, de cele mai multe ori, este greu de definit si de clasificat. Stilul, oricît ar fi de personal este întotdeauna influentat de experientele anterioare, dar originalitatea lui constã în produsul care rezultã în urma sedimentãrii. De aceea, afirmatia artistului pietrean potrivit cãreia „momentul creatiei trebuie sã fie eliberat de instructia si cultura acumulatã“ poate fi în acelasi timp si surprinzãtoare si teribil de adevãratã. Cãci nea Puiu a rãmas, în strãfunduri, acelasi om pogorît de pe Bistrita, cu sufletul curat si vesnic tînãr, ce oferã încã cu generozitate semenilor ceva din ceea ce a adãpostit înlãuntru-i timp de opt decenii. Si, pe deasupra, încã ceva ce dãinuie de mii de ani în amplul spatiu sufletesc al modelului uman ancestral. Astãzi, din pãcate, pervertit. Dar puritatea ce nu mai are loc în viata de zi cu zi, va dãinui, probabil, încã multã vreme în reprezentãrile sale picturale. Si în spatiul salubru al galeriilor de artã unde se învredniceste încã a expune cu consecventã.
|